close

Juriu

Andrei Popescu

Andrei Popescu

Trainer și evaluator - domeniul tineret

Are câteva idei fluide precum educația, învățarea nonformală sau voluntariatul. Motiv pentru care a fost voluntar în diverse organizații de tineret unde fost implicat în proiecte și evenimente locale, naționale și internaționale. Rolurile asumate au variat de la lipit afișe până la formator, coordonator de proiect sau președinte de organizație și reprezentant în structuri europene.

Din 1999 până în 2006 a lucrat pentru programul Grundtvig dedicat educației adulților în cadrul Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale. Următorii șapte ani a coodonat programul Tineret în Actiune care finanța proiecte de învățare nonformală pentru tineri. Din ianuarie 2014 până în decembrie 2015 a coordonat departamentul care se ocupa de comunicarea programului Erasmus+. 

A urmat o aventură de un an, o lună, o săptămână și o zi ca Secretar de Stat pentru tineret în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului. Din ianuarie 2017 este propriul lui angajat ca trainer și evaluator free-lancer.

În viața de zi cu zi îi place să citească (în special SF&F), să facă un pic de sport (deși nu exagerează), preferă muntele (deși este născut la mare) și rar zice nu unui board game.
 


Copyright © Gala Societatii Civile si Millenium People 2010 - 2017
Site dezvoltat de Netvibes & BORŢUN•OLTEANU D/G/TAL