close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



SanThé Fitoceainărie



| Organizator:
    Asociatia Down Plus Bucuresti
| Categorie:
    
| Problema de fond
    Proiectul a debutat fix în urma pandemiei, când beneficiarii aveau o mare nevoie de activitate, de a se simți incluși, dar mai presus de orice, când aveau nevoie să vadă că ceea ce fac este relevant pentru comunitate. Marea majoritate a tinerilor cu dizabilități își termină studiile, iar apoi nu mai au unde să continue.
Mai mult decât atât, una dintre principalele predispoziții ale sindromului este depresia, care a înregistrat o rată sporită în urma pandemiei. În acest context, stima de sine a beneficiarilor trebuia ridicată, trebuiau să simtă că fac ceva cu relevanță.
Discutând cu aceștia și cu familiile lor, ne-am dat seama că au nevoie de activități în comunitate, dar și că simt să ofere ceva societății. Astfel, în urma unui parteneriat fructuos cu DGASMB, care deținea SanThe (închisă pe perioada pandemiei), am decis să încercăm.


| Scopul proiectului
    Scopul principal este acela de dezvoltare a abilităților tinerilor cu sindrom Down & alte dizabilități intelectuale, pentru a vedea dacă acestea pot fi folosite și pe piața muncii.
Obiectivele au vizat: identificarea abilităților, dezvoltarea acestora, creșterea stimei de sine a beneficiarilor, interacțiunea directă cu societatea, educarea societății cu privire la abilitățile tinerilor cu dizabilități, implicarea comunității în implementarea proiectului (produsele din meniu sunt pregătite de către părinți), funcționarea ceainăriei prin servirea realizată de 32 de tineri (pe ture).


SanThé Fitoceainărie SanThé Fitoceainărie SanThé Fitoceainărie

| Aria geografica
    Bucuresti

| Rezumat
    Proiectul a început încă din 2021, inițial ca program pilot, dezvoltarea abilităților pentru 32 de tineri cu sindrom Down & alte dizabilități intelectuale din cadrul asociației. Proiectul s-a dovedit a fi un succes, așa că a fost reînnoit anual, continuând chiar și în prezent. Proiectul a avut ca scop identificarea și dezvoltarea abilităților care pot fi apoi folosite pe piața muncii, având în vizor, în mod principal, observarea abilităților din domeniul HoReCa, mulți dintre tinerii participanți la proiect fiind absolvenți sau elevi ai Scolii Speciale Profesionale cu specializare HoReCa.
Nevoia principală identificată a fost accea de incluziune pe piața muncii a tinerilor cu sindrom Down & alte dizabilități intelectuale, aceștia terminând studiile, dar neavând apoi continuitate și pe piața muncii.
Obiectivele: identificarea abilităților tinerilor, dezvoltarea acestora, incluziunea socială, interacțiunea directă cu societatea și continuarea activității în domeniul studiat.
Activitățile implementate:
-workshop-uri săptămânalede dezvoltare a abilităților înainte de deschiderea oficială a ceainăriei, care a avut loc pe 8 iulie 2021.
-încă din 8 iulie și până în prezent, ceainăria este deschisă săptămânal, de joi-duminică, între 14.00-20.00, funcționând pe bază de voluntariat din partea beneficiarilor
-pe lângă turele obișnuite pe care le realizează beneficiarii, au loc în cadrul ceainăriei și evenimente private (workshop-uri, botezuri, aniversări, seri de muzică live), filmări pentru diverse emisiuni, interviuri etc.
Resurse disponibile: umane (beneficiarii care se ocupă de servire (din partea asociației) și părinții care se ocupă de prepararea produselor (asociație), locație (DGASMB)
Rezultate: incluziunea socială și interacțiunea directă dintre beneficiari și societate


| Date beneficiari direcţi
    32 de tineri cu sindrom Down, beneficiari ai Asociației Down Plus București, cu vârste între 18-44 de ani, cu domiciliul în București sau chiar în Giurgiu, Fetești, Ilfov + 64 de părinți ai beneficiarilor

| Activitati
    1. Workshopuri săptămânale de dezvoltare a abilităților înainte de deschiderea ceainăriei: tinerii veneau pentru a fi instruiți referitor la cum se țin ceainicele și ceștile pe tavă, cum se aduc la masă, cum trebuie întrebați clienții ce își doresc să servească etc.).
2. Turele săptămânale de după deschiderea ceainăriei: săptămânal, ceainăria este deschisă de joi-duminică, în intervalul 14.00-20.00. În fiecare zi, există câte 2 ture de 3 ore, unde câte 2 beneficiari însoțiți de câte un părinte se ocupă de servire. Părinții pregătesc ceaiurile, cafelele, desertul zilei, iar beneficiarii servesc produsele comandate din meniu. Ceainăria funcționează pe bază de donații.
3. Promovarea abilităților tinerilor: tinerii s-au acomodat cu filmările și interviurile, pentru că multe emisiuni și podcasturi au fost înregistrare acolo, având ca subiect chiar activitatea ceainăriei.
4. Evenimente private: stârnind un interes deosebit și având un design extrem de primitlor, ceainăria a găzduit numeroase evenimente, unde tinerii s-au ocupat de servire (botezuri, aniversări, workshopuri), ba chiar s-au realizat numeroase activități incluzine, unde tineri elevi/studenți veneau pentru a face activități împreună cu beneficiarii asociației (ateliere de desen, de pictură, teatru etc.).


| Rezultatele proiectului
    Beneficiarii au devenit extraordinar de responsabili, pentru că tratează voluntariatul din ceainărie ca pe un job real, unde vin la program, unde poartă uniforma și fac tot ceea ce au de făcut. Mai mult decât atât, și-au dezvoltat abilitățile de servire a clienților, pe care le exersează și acasă, unde își servesc familiile la masă.
Printre cele mai importante rezultate se numără și faptul că au devenit mult mai uniți, iar stima de sine le-a crescut considerabil. Sunt stăpâni pe sine și gata să încerce orice alte activități noi.
Un alt rezultat deosebit a fost interacțiunea directă cu societatea, ceainăria devenind un loc de educare cu privire la particularitățile persoanelor cu dizabilități, la cum este o interacțiune directă cu astfel de persoane. Mulți dintre clienți au venit din pură curiozitate, pentru că, până atunci, nu mai interacționaseră niciodată cu persoane cu sindrom Down.


| Bugetul
    249 LEI

| Parteneri
    Asociația Down Plus București, Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București

| Despre organizator
    Asociația Down Plus București este un concept fresh care contribuie la progresul permanent al persoanelor cu sindrom Down, dar și cu alte dizabilități intelectuale. Încă de la înființare, am inclus în program o serie cât mai variată de activități și de programe, pentru a aduce un PLUS nu numai în ceea ce privește dezvoltarea abilităților, ci și în modificarea percepției cu privire la realizările persoanelor cu dizabilități.

| Website proiect
    https://www.facebook.com/p/SanThe-Fitoceainarie-100023688764212/?locale=ro_RO



Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes