MOL România și Fundația Pentru Comunitate au anunțat cea de-a 10-a ediție a Programului MOL pentru sănătatea copiilor, adresat organizațiilor non-guvernamentale care derulează proiecte de terapie prin artă sau terapie emoțională pentru copiii cu nevoi speciale. Înscrierile la concursul de proiecte sunt deschise până la 12 octombrie 2018. Premiul MOL pentru sănătatea copiilor a fost acordat Asociației Inima Copiilor din București.
 
Evenimentului de lansare a fost organizat la Casino Centru de Cultură Urbană Cluj, unde 20 de organizații care au primit finanțare în cadrul ediției precedente au prezentat rezultatele proiectelor derulate în perioada decembrie 2017 - august 2018. 
 
În decursul celor nouă luni, aproape 800 de copii cu nevoi speciale au beneficiat de activități de terapie prin artă – muzică, desen, pictură, modelare a lutului, fotografie, tehnologie digitală; terapii experiențiale utilizând activități de escaladă și alpinism în aer liber; terapii asistate de animale; terapii emoționale – tehnici ca jocuri de rol, mișcare și joacă, atingere terapeutică; stimulare polisenzorială. Activitățile terapeutice au urmărit îmbunătățirea calității vieții copiilor, precum și a familiilor acestora.
 
Totodată, în cadrul evenimentului au fost prezentate rezultatele unicului concurs național de călărie terapeutică, Cupa MOL pentru sănătatea copiilor, ajuns în acest an la ediția a 3-a. Organizat de Asociația Hip-Tep din Aiud, acest concurs are un rol important în reintegrarea copiilor cu nevoi speciale.
 
“Suntem impresionați de generozitatea, creativitatea și perseverența partenerilor noștri din cadrul organizațiilor non-profit în a genera schimbări în bine atât în viețile copiilor aflați în suferință cât și în viețile familiilor acestora. Am avut ocazia să văd momente ale unor activități din cadrul celor 21 proiecte implementate anul acesta și am observat eforturile depuse de terapeuți, greu de descris în cuvinte. MOL România sprijină de zece ani derularea proiectelor în care crede și ne bucurăm că an de an toate sunt puse în practică de către oameni sufletiști, care își pun toată energia în a aduce speranță în sufletele unor copii și tineri care au cea mai mare nevoie de aceasta”, a declarat Camelia Ene, CEO și Country Chairman al MOL România.
 
Premiul MOL pentru sănătatea copiilor, decernat pentru al cincilea an consecutiv, a fost acordat Asociației „Inima Copiilor”, din București, pentru cel mai bun proiect realizat în cadrul ediției a 9-a, 2017. Intitulat „Niciun copil singur în spital”, proiectul are ca obiectiv creșterea nivelului de dezvoltare și recuperare medicală a copiilor cu afecțiuni grave, părăsiți sau neînsoțiți de părinți, internați în Secția de Terapie Intensivă Nou Născuți (TINN) din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Sklodovska Curie”, prin implementarea unui program de atingere terapeutică oferită de voluntari instruiți. În urma succesului acestui proiect – s-au înscris peste 3.000 de voluntari – organizatorii pregătesc extinderea lui la Timișoara și la Cluj. Asociația „Inima Copiilor” a obținut finanțare o singură dată în cadrul Programului MOL pentru sănătatea copiilor, în anul 2017.
 
Câștigătorul Premiului MOL pentru sănătatea copiilor va beneficia la ediția din acest an de finanțarea maximă disponibilă pentru un proiect, 25.000 lei, fără a se înscrie la concursul de proiecte, și va desemna un specialist al organizației pentru a fi membru al juriului programului. 
 
„Modalitatea de finanțare – prefinanțarea – aplicată în cadrul programului asigură din start suportul material necesar derulării activităților terapeutice planificate. Astfel, sumele propuse de către juriu pentru implementarea proiectelor declarate câștigătoare se acordă încă de la început. Decontul se prezintă împreună cu raportul profesional la sfârșitul perioadei de implementare. Colaboratorii Fundației noastre oferă suport și informațiile necesare atât celor care doresc să se înscrie, cât și celor interesați de program pe tot parcursul anului”, a afirmat András Imre, Director Executiv al Fundației Pentru Comunitate. 
 
Prin Programul MOL pentru sănătatea copiilor, organizațiile non-guvernamentale pot beneficia de o sumă de maximum 25.000 lei sub formă de pre-finanțare pentru un proiect ce urmează să fie implementat în perioada decembrie 2018 – august 2019. Termenul-limită pentru depunerea cererilor de finanțare este 12 octombrie 2018, iar fondul total al sponsorizărilor este de 400.000 lei. De la lansare și până în prezent, prin Programul MOL pentru sănătatea copiilor au fost alocate fonduri totale de 2.778.000 lei ONG-urilor care au derulat 169 de proiecte de terapie prin artă și terapie emoțională, incluzând peste 10.000 de beneficiari în activitățile lor.
 
Programul MOL pentru sănătatea copiilor este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de compania MOL România. Anunțul programului precum și formularul de înscriere pot fi descărcate de pe site-urile www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro.

***
Despre Grupul MOL
Grupul MOL este o companie multinațională integrată și independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 30 de țări, aproximativ 25.000 de angajați în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. În domeniul explorării și producției de hidrocarburi, experiența de peste 75 de ani a Grupului sprijină operațiunile de producție în 8 țări și activitățile de explorare în 13 țări. Grupul MOL controlează patru rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de peste 2.000 de benzinării în Europa Centrală și de Sud-Est, în 10 țări.
 
Despre MOL România
MOL România este o subsidiară a MOL Group și una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezență de peste 20 ani pe piața autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse și servicii în domeniul comerțului de carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum. În prezent, compania deține un număr de 215 stații de servicii, 2 depozite de carburanți, la Giurgiu și Tileagd și un terminal LPG la Tileagd. MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, MOL MultiBonus, recompensat de 2 ori cu locul I pentru calitate în clasamentul programelor de loialitate din România în cadrul cercetării de piață QUDAL. Începând cu anul 2017, MOL România este parte a proiectului NEXT-E care vizează instalarea a 40 de stații de încărcare pentru autovehicule electrice. MOL România este un membru activ al comunităților în care operează, printr-o platformă extinsă de programe sociale precum Premiul Mentor, Program pentru Sănătatea Copiilor sau Permis pentru Viitor. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la București, un sediu administrativ la Arad și un număr de aproximativ 250 de angajați proprii.

Despre Fundația Pentru Comunitate
Fundația Pentru Comunitate este o organizație non profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea, de reabilitarea lor.