Prin seria Profil de ONGist ne-am propus să vă facem cunoștinta cu cei ce alcătuiesc societatea civilă, care prin acțiunile și inițiativele lor contribuie la o Românie mai bună pentru noi toți. În vremuri în care e greu să găsești repere și exemple de verticalitate, vă invităm să vă lăsați inspirați de poveștile lor.

Bogdan Istrate se implică în proiecte cu impact social încă din anul 2002. Mai întâi ca voluntar, apoi ca membru în diferite ONG-uri. În prezent face parte din echipa Semper Musica, asociație care are ca obiectiv prevenirea infecției HIV în rândul liceenilor, la nivel național. 

Cine este Bogdan Istrate?

Un tip care în 2002, voluntar fiind, a primit câteva prezervative și de atunci, numai despre ele vorbește. Din 2004 sunt ca o moară stricată: cum prind un tânăr, cum îi vorbesc despre HIV și folosirea corectă a unui prezervativ. Și fac asta cam peste tot. În trecut, am mai lucrat și pentru Fundația Comunitară București, RHRN și alte ONG-uri și am strâns pentru proiecte aprox. 0,5 mil. euro din finanțări medii.

Povestește-ne despre parcursul tău profesional. Cum și de ce ai ales o carieră în sectorul neguvernamental?

Cumva domeniul m-a ales pe mine. M-a găsit printr-un job disponibil la ARAS pe care l-am acceptat fără să stau pe gânduri. În perioada 2004-2007 am lucrat cu persoane implicate în sexul comercial și consumatori de droguri injectabile. Apoi am mers la o rețea de ONG-uri, după care am schimbat direcția, lucrând la Fundația Comunitară București. M-am cam plimbat, ce este drept, dar așa am ajuns la nivelul la care sunt astăzi!

Care a fost cea mai mare reușită de până acum? Dar nereușită din care ai învățat cel mai mult?

Cea mai mare reușită a fost câștigarea unuia dintre premiile internaționale ERSTE pentru România. A fost un moment WOW pentru mine! În ceea ce privește o nereușită...cred că faptul că nu am reușit să schimb modul învechit de acțiune/gândire al ONG-urilor cu existență de zeci de ani. Ce am învățat? Ca la Semper să fac tot ce pot ca să nu ajungem în aceeași situație și că acei oameni nu își doreau sa fie deranjați, voiau oameni ușor de controlat și supuși. Eu nu sunt genul.

Care este persoana din mediul neguvernamental pe care o admiri cel mai mult? De ce?

În acest moment, nu cred că este cazul. Poate că admir anumite caracteristici ale mai multor persoane, însă nu cred că există o persoană spre care să mă uit și să spun: Uite așa mi-aș dori să ajung când am să fiu mare!

De ce Asociația Semper Musica și nu altă organizație? Ce te leagă de ea, cum te regăsești în ea, cum te reprezintă? Ce și-a propus să facă proiectul „Prima CARAVANĂ stradală din România de prevenire HIV adresată tinerilor din rural”?

Semper este un alt gen de ONG. Este un butic de idei creative, fresh, un loc în care, indiferent de statut, poți propune noi și noi acțiuni. La Semper mă simt liber, acesta fiind motivul pentru care am rămas până acum. La Semper nu deranjez prin faptul că sunt activ și ies în evidență, acest lucru fiind o problemă pentru unele ONG-uri. Succesul meu este succesul organizației și invers!

CARAVANA de prevenire HIV accesează tinerii din diferite comune cu jocuri de educație nonformală pe tema HIV, muzică, prezervative Durex gratuite, scurte workshop-uri și sesiuni, o rulotă super colorată care se deschide din toate părțile, concursuri și premii. La CARAVANĂ vorbim mult despre infecția cu HIV, contracepție și folosirea corectă a unui prezervativ, totul prin FUN-EDUCATION!

Cum ai caracteriza România acum și care crezi că este cel mai important lucru care trebuie să se schimbe în societate?

România este ruptă, împărțită, în război cumva... Cât despre schimbări, sunt atât de multe de făcut, la toate nivelurile, încât mi-ar fi foarte greu să spun care este mai importantă decât cealaltă. Am putea începe cu faptul ca noi românii, nu le știm noi chiar pe toate. Nu?
 
Proiectul Prima CARAVANĂ stradală din România de prevenire HIV adresată tinerilor din rural al Asociației Semper Musica a câștigat locul III la secțiunea Proiecte Pentru Tineret în cadrul Galei Societății Civile 2018. 

Acest articol este parte a proiectului editorial Profil de ONGist, realizat de Gala Societății Civile în parteneriat cu portalul Știri.ong.