Semnarea acestui tratat a venit pe fondul nevoii de a reforma cadrul institutional al Uniunii Europene ajunsa la 27 de membri si a neratificarii de catre toate statele Uniunii Europene a Constitutiei Europene, al carei text final a fost agreat de statele membre in iunie 2004.


Tratatul de la Lisabona, numit oficial Tratatul de la Lisabona de amendare a Tratatului privind Uniunea Europeana si Tratatul instituind Comunitatea Europeana, a fost semnat la 13 decembrie 2007 la summitul de la Lisabona, Portugalia.

Consiliul European reunit la Bruxelles in iunie 2007 a hotarat redactarea unui nou tratat care sa inlocuiasca textul Constitutiei respinse. Acest tratat, numit initial “Tratatul de Reforma”, urma, nu sa inlocuiasca (asa cum s-ar fi intamplat in cazul adoptarii Constitutiei), ci sa amendeze atat Tratatul instituind Comunitatea Europeana cat si Tratatul privind Uniunea Europeana. Mai mult, s-a hotarat ca in Tratatul de Reforma sa fie inclusa numai o prevedere in legatura cu Carta Drepturilor Fundamentale care sa transforme acest document intr-un instrument cu aceeasi valoare legala ca si Tratatele, spre deosebire de Constitutie care urma sa inglobeze in textul sau Carta.

Tratatul de la Lisabona intentioneaza sa pastreze toate schimbarile institutionale pe care statele membre le-au inclus in Constitutia European, precum infiintarea functiei de presedinte al Consiliului European, a celei de ministru de externe (numit oficial Inaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe si politica de securitate), pastrarea aceleasi distributii a locurilor in Parlament, acordarea personalitatii juridice Uniunii Europene (in prezent numai Comisia Europeana are personalitate juridica) si posibilitatea unui stat de a se retrage din UE.

In continuare sunt sintetizate cele mai importante schimbari pe care le aduce Tratatul de la Lisabona.

Parlamentul European va avea puteri sporite in domeniul adoptarii legislatiei, a bugetului si a aprobarii acordurilor internationale. O noua procedura legislativa, numita „ordinara” se va aplica majoritatii domeniilor, iar Parlamentul va avea aceleasi puteri ca si Consiliul. Pentru restul domeniilor se va aplica „procedura legislativa speciala”, conform careia Parlamentul are dreptul de a consimti asupra unei masuri a Consiliului, sau invers. In afara de aceste proceduri, ramane in vigoare si vechea procedura de consultare – Consiliul, inainte de a vota o propunere a Comisiei trebuie sa consulte Parlamentul si sa tine cont de propunerile sale.
Conform noului tratat, si parlamentele nationale vor avea puteri sporite, mai ales in ceea ce priveste orice alta reforma a Tratatului asupra Uniunii Europene, a raspunsului la orice noua aplicatie pentru statutul de membru ale UE si a cooperarii judiciare pe probleme civile.
Parlamentul va avea 751 de parlamentari (750 plus presedintele), orice stat membru va avea cel putin sase si cel mult 96 de membri, iar locurile vor fi impartite intre tari conform „proportionalitatii regresive”, adica un parlamentar dintr-o tara cu o populatie mai mare va reprezenta mai multi oameni decat un parlamentar dintr-un stat cu o populatie mai mica.

Consiliul European devine oficial institutie a Uniunii Europene si va fi condusa de un Presedinte, ales pentru un mandat de doi ai si jumatate. Daca Tratatul de la Lisabona va fi ratificat, primul presedinte al Consiliul European va fi ales in 2009. Aceasta functie nou infiintata si-a atras denumirea de „Presedinte al Uniunii Europene”, in special in media in discutiile despre cine va ocupa prima data aceast post. Desi nu va avea puteri executive sporite, Presedintele Consiliului European va avea ca sarcini organizarea lucrarilor Consiliului si va veghea la asigurarea consensului intre statele membre. In plus, functia de Presedinte al Consiliului European este incompatibila cu orice alt mandat la nivel national.

Cea mai importanta schimbare pe care noul tratat il aduce functionarii Consiliului Uniunii Europene se refera la procedura de luare a deciziilor. Dupa intrarea lui in vigoare, majoritatea calificata se va extinde si la alte domenii decat cele din prezent (spre exemplu imigrare si cultura). Din 2014 va fi introdusa o noua procedura de luare a deciziilor – majoritatea dubla. Pentru a adopta o regelementare europeana va fi nevoie ca majoritatea statelor membre (55%) sa reprezinte majoritatea populatiei europene (65%). Aceasta procedura va fi insotita de un mecanism prin care un numar mic de state membre se pot opune adoptarii unei masuri.

Numarul membrilor Comisiei Europene ar putea fi redus de la 27 la 18, incepand cu 2014, noul sistem implicand faptul ca pentru o perioada de 5 ani (cat dureaza mandatul Comisiei Europene) intr-un ciclu de 15 ani, fiecare stat membru nu va fi reprezentat in Comisie. O alta schimbare pe care o aduce Tratatul se refera la presedintele Comisiei, a carui numire va fi strans legata de rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European si ale carui puteri vor fi sporite, putand sa demita pe oricare dintre comisari.

Una dintre cele mai importante noutati aduse de Tratatul de la Lisabona se refera la infiintarea functiei de Inalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe si politica de securitate. Acest Inalt Reprezentant va avea un rol dublu: va reprezenta Consiliul in problemele legate de politica externa si de securitate comuna (PESC) si va detine functia de vice-presedinte al comisiei, comisar pentru afaceri externe.

Tratatul de la Lisabona stipuleaza cine va actiona, in ce domeniu – Uniunea Europeana sau statele membre, identificand trei categorii de competenta pentru UE:
- Competenta exclusiva – in domenii precum uniunea vamala, politica comerciala si de concurenta numai Uniunea Europeana are putere legislativa
- Actiuni de sprijin, coordonare si complementare – in domenii ca educatia, cultura, industria, Uniunea Europeana poate numai sa sprijine statele membre (acordand finantari, spre exemplu)
- Competenta comuna – in ceea ce priveste mediul, transportul si protectia consumatorilor, atat Uniunea Europeana cat si statele membre au putere de legiferare, fara a uita insa de principiul subsidiaritatii.

Dupa aderarea la Uniunea Europeana, orice stat poate sa aleaga in orice moment daca ramane sau nu membru al acestei structuri. Desi exista un precedent in care un teritoriu a incetat sa mai faca parte din Comunitatea Europeana (Groenlanda in 1985), in prezent nu exista nici o prevedere legala conform careia un stat poate parasi Uniunea Europeana. De aceea, pentru prima data Tratatul de la Lisabona include o clauza conform careia este la latitudine oricarei tari sa ramana sau nu membru al UE.

Trataul de la Lisabona inseamna si un pas inainte in ceea ce priveste drepturile omului. Pe langa faptul ca se garanteaza punerea in aplicare a Cartei Europene a Drepturilor Fundamentale, deschide si oportunitatea pentru Uniunea Europeana de a adera la Conventia Europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Totodata, Tratatul introduce un nou drept pentru cetatenii europeni, conform caruia o petitie cu 1 milion de semnaturi din mai multe state membre poate fi trimisa Comisiei pentru a demara o initiativa legislativa.

Tratatul cuprinde si protocoale aditionale privind schimbarile climatice si lupta impotriva incalzirii globale. De asemenea, cateva prevederi ale Tratatului se refera la solidaritatea in probleme legate de furnizarea de energie si a schimbarilor in domeniul politicii energetice europene.

Pentru a intra in vigoare, Tratatul de la Lisabona trebuie sa fie ratificat de catre statele membre. Uniunea Europeana si-a stabilit ca data de adoptare 1 ianuarie 2009, astfel incat Tratatul sa se aplice inainte de alegerile parlamentare din iunie 2009. Ungaria a fost prima tara care a ratificat Tratatul chiar in decembrie 2007, fiind urmata de alte cateva state membre: Franta, Malta, Romania si Slovenia.