Federația Democrată a Romilor, la ințiativa Centrului Rromilor "Amare Rromentza", împreună cu Asociația Matias din Jilava si cu Uniunea Civică a Tinerilor Romi din România, organizează marți, 18 iulie 2017, începând cu orele 10,00, în fața Ministerului Educației, o manifestație de protest împotriva rasismului anti-rrom din școală. Data de 18 iulie 2017 este simbolică pentru noi: se împlinesc 10 ani de la adoptarea Ordinului Ministrului Educației nr. 1529/18.07.2007 privind dezvoltarea problematicii diversității în curriculumul național, ordin extrem de important pentru minoritățile naționale din România, însă ale cărui prevederi au fost, din păcate, cvasi-ignorate de politicile publice din învățământ.

Manifestația a pornit de la unul dintre cele mai recente cazuri de rasism anti-rrom din învățământ: copiii rromi și nerromi din orchestra Asociației Matias din Jilava au fost victimele rasismului în cadrul Concursului Naţional de Interpretare Instrumentală „Marele Premiu” – ediţia a XXII-a organizat de Palatului Copiilor în perioada 12-15 iunie 2017. Membrii orchestrei copiilor rromi şi părinţii acestora au fost acuzaţi, pe nedrept, de furt, de către prof. Nicolae Antonescu, coordonatorul de concurs pentru şcolile/liceele de muzică, explicaţia acuzaţiei făcând referire directă la aparteneţa etnică a copiilor şi la costumele tradiţionale rrome purtate de aceştia. Copiii rromi şi părinţii lor au fost supuşi unor jigniri cu conţinut etnic, fiind singurii investigaţi în acest caz, dovedit a fi fost nefondat. În prezent, în speranța că vinovații, cadre didactice și şi instituţii (Palatul Copiilor), vor fi sancționați conform legii, Asociației Matias pregătește, sub îndrumarea unui avocat rrom, petiția pentru Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Rasismul produce traume ireparabile asupra psihicului și comportamentelor copiilor, care provin din starea de permanentă insecuritate mentală, conducând la diminuarea semnificativă a aspirațiilor de autorealizare ale acestora și distrugându-le imaginea de sine. Rasismul este una din cauzele fundamentale ale scăderii performanțelor și frecvenței școlare, între consecințe numărându-se și părăsirea timpurie a școlii.

Solicitam Ministrului Educației emiterea unui Ordin și adoptarea unui Plan National de prevenire și combatere a rasismului din învățământ. În acest sens, un memoriu va fi înaintat Ministrului Educației în ziua manifestației și o delegație a protestatarilor își propune să aibă o discuție cu Ministrul.

Organizatorii invită organizațiile rromilor, rromii, precum și organizațiile și persoanele cu convingeri antirasiste să se alăture acestui demers.