Între 27 august și 2 septembrie, oamenii din Băile Herculane au luat parte la picturi murale, design și arhitectură comunitară, dezbateri, concerte, filme și acțiuni de promovare a patrimoniului în cadrul proiectului Băile Culturale Herculane.
 
Băile Culturale Herculane au adus alături de comunitatea locală invitați speciali precum Dan Perjovschi, Ion Barbu, Corina Șuteu, IRLO, Obie Platon, Ocu & Kero, Oana Bogdan, Anca Majaru, A-C Leonte, Ovidiu Hrin, cu care și-au propus să revigoreze o stațiune istorică prin intervenții menite să arate capacitatea artelor de a influența spațiul public și de a impulsiona responsabilitatea față de patrimoniul nostru cultural.
 
În urma proiectului Băile Culturale Herculane rămân patru picturi murale realizate de unii dintre cei mai apreciați street-artiști români: Ion Barbu cu "Împărăteasa Sissi la Băile Culturale Herculane" (pe pasarela de la intrarea în oraș), "Izvoarele" de Kero & Ocu (pe Grădinița Floare de Colț), "Heracles and the Miracles" de Obie Platon (pe Liceul Hercules) și "Muncile lui Hercules: partea I" de IRLO (pe un bloc ANL). Arhitecți și studenți voluntari au creat între blocuri de locuințe un pavilion-labirint din nuiele (numit sugestiv paviliOM), alături de mobilierul urban aferent pentru bucuria copiilor și relaxarea vecinilor.
 
Conferința artistului Dan Perjovschi, a consilierului cultural Corina Șuteu (fost Ministru al Culturii), a arhitectelor Oana Bogdan și Anca Majaru au pus în context puterea artelor și a patrimoniului cultural de a transforma comunități și gusturi. Participanții BCH au mai avut parte de tururi ghidate de artă și arhitectură, proiecții de filme în aer liber aduse de Cinemobilul și de o improvizație rafinată de jazz pusă în scenă de A-C Leonte, Albert Tajti, Dan Mitrofan și Tavi Scurtu în foișorul istoric din fața Cazinoului.
 
Băile Culturale Herculane hrănesc un optimism civic vital și o conștientizare mai atentă a unei bijuterii de istorie balneară a României — din epoca romană, trecând prin perioada imperială austro-ungară — care a fost lăsată să se degradeze de prea mult timp. 
 
"E un început care, chiar dacă în plan fizic se încheie duminică, pentru mine nu se termină! Este atât de mult ceea ce au făcut acești tineri pentru Herculane în doar câteva zile, cât nu s-a reușit în toți acești ani! E un început care obligă la o continuare." (Mirela Opreanu, librar în Băile Herculane)
 
"După numai trei zile în Băile Herculane văd că arta poate să aducă acestei localități mai multă viață, îți semnalizează prezența unor oameni, a unor probleme, a unor clădiri. Una dintre lucrări este pe o grădiniță, cealaltă pe un liceu — spațiile acestea de educație în România sunt foarte cenușii, din păcate, și cred că e un model bun de urmat pentru alți artiști și alte comunități." (Andra Matzal, jurnalistă Scena9) 
 
De ce? Fiindcă merită să revitalizăm comorile uitate ale României
Cum? Prin intervenții artistice elegante și atente față de comunitatea locală
Ce? Un eveniment cultural de o săptămână plin de energie, culoare și... băi
Când? 27 august – 2 septembrie
Unde? Băile Herculane (județul Caraș-Severin)
Cine? Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA)
 
***
Parteneri: Asociația Locus, Asociația Launloc, Cinemobilul, Primăria Băile Herculane
Co-finanțator: Administrația Fondului Cultural Național*
Susținător: Transilvania Film
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Reșița, Agerpres, Scena9, IQads, Revista Sinteza, Igloo, Banchiza Urbană, Revista Zeppelin, Capital Cultural, Sub25, Ziarul Metropolis, Cultartes 
 
Echipa BCH: Andreea Săsăran (curator & manager de proiect), Andreea Chindriș (co-curator), Irina Strungăreanu (social media & coordonator voluntari), Oana Chirilă (logistică & arhitectură), Patricia Blidariu (arhitectură), Maria Titel (contabilitate), Laurențiu Alexandrescu (graphic design & street art), Cristian Neagoe (comunicare), Ovidiu Zimcea (video) 
 
*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.