Teatrul de Artă București lansează campania Creștem cu ajutorul tău - strângere de fonduri pentru extindere și renovare. La împlinirea, pe 8 decembrie 2017, a 5 ani de activitate artistică de succes, Teatrul de Artă București și-a fixat un nou obiectiv: abordarea, începând cu stagiunea 2018-2019, a unor texte mai complexe și a unor producții mai ample și oferirea de condiții mai bune, în sala de spectacole, pentru actori și spectatori. 
 
Așadar, la început de 2018, Teatrul de Artă București lansează oficial campania “Creștem cu ajutorul tău” – strângere de fonduri pentru extindere și renovare.
 
Campania se desfășoară până la data de 8 mai 2018 și are ca obiectiv strângerea de fonduri pentru extinderea și modernizarea spațiului de desfășurare a activității, astfel încât acesta să permită producții artistice mai ample și condiții mai bune, atât pentru spectatori, cât și pentru echipele artistice.
Campania se adresează publicului iubitor de teatru și companiilor, oameni care cunosc și iubesc activitatea Teatrului de Artă București și își doresc să fie parte din proiectele culturale viitoare ale teatrului, prin donații și sponsorizări.
 
Cu sprijinul donațiilor, Teatrul de Artă București:
• Va mări capacitatea sălii, pentru accesul, la spectacole, al unui public mai numeros
• Va moderniza scena și sceno-tehnica, pentru a putea oferi producții mai ample
• Va extinde cabina actorilor, pentru a crea bune condiții unei distribuții mai numeroase 
• Va extinde foaierul, transformandu-l într-un loc cald și primitor 
• Va renova și va moderniza grupul sanitar
• Va moderniza cabina tehnică, pentru a spori calitatea suportului audio-vizual al spectacolelor
 
Donațiile se pot face în contul: 
IBAN: RO39BRDE426SV83707224260, deschis la BRD – Agenția Corbeni, specificând “donație”.
 
Teatrul de Artă București este un teatru sută la sută independent, care se susține exclusiv din fonduri proprii și nu beneficiază de buget de la stat, pentru producții și pentru desfășurarea activității. 
 
Este “un teatru handmade” cum îl numește actorul George Constantinescu, fondatorul și directorul său, un teatru construit, la propriu, de câțiva actori și regizori care au crezut în proiect și au ajutat la nașterea și dezvoltarea sa: au tăiat, au sudat, au lipit, au cusut, au învățat să facă munca unei întregi echipe de lucrători în construcții, cu susținere financiară din partea prietenilor, pentru ca, la final, să poată deschide porțile cochetei săli cu fotolii roșii, din strada Sfântul Ștefan nr. 21.  
 
În 5 ani de la inaugurare, Teatrul de Artă București a susținut cinci stagiuni teatrale – în prezent aflându-se la cea de-a șasea –, a produs și joacă nu mai puțin de douăzeci de spectacole, dintre care două în coproducție cu Teatrul Mic și Teatrul Nottara, a reușit să atragă cofinanțări de la ARCUB și UNITER, pentru trei spectacole, a participat la peste cincisprezece festivaluri de teatru, naționale și internaționale, a înființat o școală de teatru, iar absolvenții ei susțin spectacole proprii, cu săli pline, și participă cu succes la manifestații adresate actorilor neprofesioniști, promovează activ teatrul în rândul publicului tânăr, participând, pentru al treilea an consecutiv, la programul Școala altfel. 
 
Cu spectacolele sale, Teatrul de Artă București a obținut nu mai puțin de nouă premii, la festivaluri de teatru, iar două dintre producțiile sale au fost selectate în Festivalul Național de Teatru. 
 
Teatrul de Artă București este primul și singurul teatru independent din România care a câștigat Marele Premiu pentru Cel mai bun spectacol, la un festival internațional de teatru – spectacolul său, DURERI FANTOMĂ de Vasili Sigarev, în regia lui Bogdan Budeș, fiind marele câștigător al Festivalului Internațional de Dramaturgie contemporană Kolyada Plays, de la Ekaterinburg, Rusia, din iunie 2017.

“Ne-am născut și am înflorit din foarte puțin, cu foarte multă muncă și cu ajutorul publicului. Creștem cu multă muncă și cu ajutorul publicului. Vă mulțumim că donați pentru extinderea și renovarea Teatrului de Artă București.” – George Constantinescu, fondator