Lupta impotriva mineritului aurifer cu cianuri in cariera deschisa este in stransa legatura cu alte campanii si lupte ale societatii civile de peste tot din lume. Forumul social si de activism reuneste aceste initiative si le deschide publicului larg. Prin cele peste 30 de ateliere si conferinte cu invitati din peste 10 tari, acest eveniment este cel mai amplu forum de activism din Romania.
 
"Toamna romaneasca" a reprezentat o mobilizare fara precedent a zeci de mii de cetateni din tara si strainatate. Acestia au ocupat strazile marilor orase cerand in mod pasnic si democratic ca Rosia Montana sa nu fie distrusa. Demonstratiile si marsurile de kilometri, mai intai zilnice si apoi saptamanale, ale zecilor de mii de cetateni au facut ca miscarea pentru salvarea Rosiei Montane sa devina cunoscuta si apreciata la nivel global. Actiunile directe si manifestatiile din plina strada au fost scantei ce au aprins discutiile despre viitorul societatii civile de la noi din tara, dar au reusit de asemenea si oprirea amenintarii imediate pentru comunitatea milenara din Muntii Apuseni. Chiar daca manifestarile stradale au incetat atunci cand si-au atins scopul, euforia si experientele pozitive ale miilor de participanti sunt la fel de vii. Mai mult, lectiile invatate si ideile conturate cu ocazia "toamnei romanesti" sunt un punct de plecare foarte bine ancorat in dezbaterile legate de numeroase alte probleme sociale si de mediu, precum fracturarea hidraulica sau dreptul comunitatilor la dezvoltare durabila. 
 
Aceasta editie a forumului social si de activism va urmari cinci teme:
1. lupta impotriva practicilor miniere murdare si lansarea coalitiei europene ce va milita pentru interzicerea folosirii cianurii in minerit;
2. campanii si miscari sociale;
3. jurnalism cetatenesc si de investigatie;
4. restaurarea patrimoniului cultural si dezvoltarea durabila a comunitatilor;
5. campaigning boot-camp.

Alaturi de acestea, o tema adiacenta va fi reprezentata de "Forumul diasporei" sectiune in care se vor intalni voluntarii si activistii ce au organizat toamna romaneasca in afara granitelor tarii. 
 
Acestea sunt cateva din subiectele propuse:

- Campanii impotriva mineritului cu cianuri si lansarea campaniei europene de interzicere a cianurii in minerit
 
Mitul finlandez al mineritului modern / London Mining Network (Miscari sociale impotriva mineritului in America Latina) / Plataforma pola defensa de Corcoesto e Bergantiños (The fight against Corcoesto's golden mine. For the defense of our land) / Campania Salvati Rosia Montana / Gaia Foundation (Sprijinirea comunitatilor si miscarilor sociale locale) / Mining Watch Romania / Solidarity for Taksim
 
- Jurnalism cetatenesc si de investigatie
 
Casa Jurnalistului (Reportaje multimedia si de atmosfera) / Rise Project (Vizualizarea informatiilor pentru activism si advocay)
 
- Campanii si miscari sociale
 
Dialogue German platform on forests (Padurea, mai pretioasa decat cheresteaua) / Gaze de sist - grupuri de initiativa din Romania / Initiativa europeana impotriva TTIP / Pacha Mama Romania / NDDL (Lupta impotriva aeroportului din Notre-Dames-des-Landes) / WWF (Paradoxurile micro-hidrocentralelor) / Bankwatch Romania (Impactul exploatarii carbunelui asupra oamenilor) / Ceata (Brevete, licente libere si drepturi de autor) / Ecoruralis (Acapararea terenurilor si drepturile taranilor)
 
- Campaign boot-camp
 
World Development Movement (Instrumente si strategii de online campaigning) / Crowd-funding / Cum sa iti faci propriul afis / Centrul Ratiu pentru Democratie / Salvati Bucurestiul (Bazele accesului in justitie pentru ONG-uri si alte grupuri interesate)
 
- Patrimoniu si alternative durabile de dezvoltare
 
Produsul turistic Rosia Montana / Sanatate Dulce pe Valea Barcaului / Atelier de economie sociala / Slow Food Turda / Arhitectura.Restaurare.Arheologie / Impcatul economic al investitiilor in patrimoniu / Moara Veche / Stanciova 
 
Atat forumul, cat si festivalul FanFest sunt organizate integral pe baza de voluntariat. Infrastructura festivalului este instalata pe proprietati private, cu locatii dedicate desfasurarii activitatilor forumului.  Donatiile individuale asigura finantarea acestui eveniment, iar accesul publicului este gratuit.
Programul detaliat al festivalului este disponibil pe pagina de internet www.fanfest.ro. Aceasta pagina furnizeaza toate informatiile necesare pentru planificarea participarii la eveniment. Programul de reprezentatii de teatru, proiectiile de filme, concertele si evenimentele speciale pot insuma o vacanta reusita de sase zile in Apuseni.
 
FanFest este cel mai mare festival activist multi-cultural din Romania care a inceput din eforturile unei mici comunitati de a-si proteja pamantului, inspirand o generatie intreaga. Sprijina si tu FanFest donand: igg.me/at/fanfest
 
 
Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati pe email: forum@rosiamontana.org  sau Alina Banu, mobil: 0755460120.
 
Multumim partenerilor nostri: TVR CLUJ, Europa FM, Radio Cluj, Cotidianul, Voxpublica, Kamikaze, Formula AS, Zile si Nopti, 7 Seri, TOTB, VICE, Casa Jurnalistului, Rise Project, Critic Atac, Veiozaarte, Epoch Times, Romania Curata, Zeppelin, Creionetica, Cluj.info, Transylvania Heaven, Liga Studentilor Romani din Strainatate, ido.ro, Hibridmedia, Romania Pozitiva, Dor de duca, slicker.ro, revistaartesimeserii, infestival.ro, cluj.com, weart.ro, decluj.ro