close

Juriu

Dumitru Borțun

Dumitru Borțun

Prof. univ. dr.- Facultatea de Comunicare și Relații Publice - SNSPA, Președintele Juriului de Onoare al Asociației Române de Relații Publice – ARRP

Dumitru Borțun (n. 1951) este doctor în filosofie și profesor la Facultatea de Comunicare și Relații Publice a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București - SNSPA, unde predă cursurile „Analiza discursului public”, „Semiotică. Teorii ale limbajului”, „Etică în comunicare” și „Responsabilitate Socială Corporativă”. 

În anul 1999 a obținut un doctorat în Filosofie, cu teza „Statutul umanismului în cultura europeană contemporană”. A publicat peste 100 de studii, eseuri, articole și interviuri în volume colective, publicații de specialitate, reviste de cultură, precum și în presa cotidiană. Este autorul mai multor cursuri universitare, precum și al cărților Bazele epistemice ale comunicării (Ars Docendi, 2002, Tritonic 2013), Relațiile publice și noua societate (Tritonic, 2005 şi 2012), Responsabilitatea socială corporativă: de la relaţii publice la dezvoltare durabilă (Tritonic, 2012), Mareea neagră: limba română sub asediu. Greşeli de exprimare în mass media din România (Bucureşti, Tritonic, 2015).

Are o bogată experiență în cercetarea socială. În perioada 1978-1990 a fost secretarul științific al Filialei Brașov a Centrului de Cercetări pentru Problemele Tineretului (CCPT), iar între 1990 și 1993 a fost cercetător științific principal la Institutul de Teorie Socială al Academiei Române. În perioada 1996-2000 a lucrat pentru compania de cercetare Data Media srl. A susținut peste 90 de comunicări la manifestări științifice locale, naționale și internaționale, numeroase prelegeri și cursuri practice la seminarii de perfecționare pentru specialiștii în comunicare din instituții publice și companii, din România și din străinătate.

Ca free-lancer a oferit consultanță de imagine unor instituții și persoane publice. În anul 2000 a fost Directorul Departamentului de Analiză în echipa electorală a lui Mugur Isărescu – candidat independent la Presediniția României, precum și consilier de imagine al candidatului.

Este membru fondator al Asociației Române de Relații Publice – ARRP (din 1995), îndeplinind, timp de 10 ani, funcția de Vicepreședinte. Adunarea Generală din 2 martie 2005 l-a ales Președintele ARRP, funcție pe care a deținut-o până în 2008. În prezent este Președintele Juriului de Onoare al ARRP.
 


Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes