close

Juriu

Oana  Țoiu

Oana Țoiu

Fondator Social Innovation Solutions

Oana Țoiu este antreprenor social, trainer și consultant. 
 
E mamă de fete. Două. Mara și Iris. A vorbit la Harvard primăvara trecută despre viitorul Europei și în vârf de ulițe acum câțiva ani despre trecutul meșteșugurilor tradiționale. Nu i se pare că e o mare diferență între ele decât că doar la una merge să porți tocuri.

A dezvoltat într-o echipă de meșteșugari, designeri, pictor (e la singular, era doar unul și bun) și activiști Mesșteshukar ButiQ, o afacere socială care creează și produce alături de designeri austrieci și suedezi și meșteșugari romi,bijuterii și obiecte de decor, cu expoziții internaționale și recunoaștere de la Comisia Europeană în top 10 inovații în muncă. A lăsat-o pe mâini bune când s-a alăturat ca secretar de stat Guvenului tehnocrat.

Acolo a introdus în acordul de finanțare a Romăniei kitul pentru bebeluși, cu haine și necesarul de bază medical, cu care să plece mamele din maternitate și a trecut prin Parlament și Guvern o reformă parțială a sistemului de ajutoare sociale care să susțină ieșirea din vulnerabilitate. Și-a dat seama însă că puterea vremelnică a funcției nu e destulă. Că pentru viitor e nevoie de soluții din comunitate și de generații de oameni dispuși să le construiască, ca antreprenori, ONGiști, activiști și cetațeni, că ne avem înainte de toate, unii pe ceialți, dacă reînvățăm curajul de a ne sprijini vecinul chiar dacă e din alt trib.

Așa că acum îi caută pe oamenii și organizațiile astea schimbă lume să îi ajute în designul strategiei lor de a face bine și să le dea, câteodată, bani, prin cele două competiții de idei antreprenoriale de bine: Social Impact Award și Future Makers. Nu o face din altruism ci din egoismul unui părinte care își vrea copii crescuți într-o lume mai bună, aici, acasă. 

Oana face parte cu mândrie din AIESEC  Romana Alumni Hall of Fame și a primit bursa Marshall Memorial Fellowship în SUA la 10 ani după  ce i-a fost acordată lui Emanuel Macron. În prezent este aleasă Curator Global Shapers Community, o initțiativă a World Economic Forum.
 


Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes