close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Primul meu job



| Organizator:
    Asociatia The Social Incubator
| Sectiune:
    Programe
| Problema de fond
    “Primul meu job” a luat naștere ca o continuare a experienței noastre în legătură cu nevoile tinerilor care se pregătesc să iasă din sistemul de protecție a copilului și care nu au parte de o îndrumare corectă spre ceea ce înseamnă o viață independentă și responsabilă. Aceștia devin predispuși la numeroase pericole, cum ar fi traficul de persoane, muncă fără forme legale, imposibilitatea de a-și găsi un job sau de a menține o locuință, risc crescut pentru consumul de substanțe interzise sau excluziune socială în general.
Prin activitățile proiectului am decis să adresăm nevoile tinerilor de a avea acces la sprijin și intervenție personalizată, modele și valori potrivite dezvoltării lor, îndrumări vocaționale, socio-profesionale, psihologice și încurajări menite a le spori nivelul stimei de sine.


| Scopul programului
    Scopul proiectului a fost reprezentat de dorința de a ajuta cel puțin 50 de beneficiari să facă primii pași spre o viață independentă prin dezvoltarea unor abilități, să își mărească încrederea în sine prin terapie, mentorat și consiliere vocațională și să își contureze obiective de viitor.
Obiectivele proiectului au fost reprezentate de susținerea a 10 ateliere susținute (2/județ) de autocunoaștere și angajabilitate, 50 de sesiuni de consiliere vocațională/psihoterapie, 3 sesiuni de grup cu mentorii, 200 sesiuni de mentorat 1:1, 1 tabără de învățare, 5 vizite exploratorii.


Primul meu job Primul meu job Primul meu job

| Acoperire
    Ialomița, Călărași, Argeș, Dâmbovița, Prahova

| Rezumat
    Proiectul “Primul meu job" a fost realizat în parteneriat cu sponsorul London Stock Exchange Group și a vizat integrarea tinerilor care urmează să iasă din sistemul de protecție a copilului, urmărind facilitarea tranziției acestora pe piața muncii.
Proiectul s-a născut prin identificarea de-a lungul timpului a nevoilor tinerilor care sunt pe cale să părăsească sistemul de protecție, tineri care de obicei se aflau în dificultatea de a-și găsi obiective clare și motivații în legătură cu viitorul lor, în lipsa unui sprijin emoțional și financiar.
Prin urmare, pilonii de bază ai proiectului au fost educația și angajabilitatea, reprezentând și obiectivele specifice ale proiectului. Beneficiarii au fost încurajați să își continue studiile și să urmărească obținerea calificărilor necesare pentru a se angaja în domeniul dorit de ei.
De la începutul și până la sfârșitul proiectului, aceștia au avut parte de evaluări în urma cărora nevoile lor specifice au ieșit la iveală, iar noi am încercat sa acoperim aceste nevoi și să le adaptăm pe parcursul proiectului.
Proiectul și-a desfășurat activitatea in 5 județe: Călărași, Ialomița, Argeș, Prahova, Dâmbovița.
Activitățile proiectului au constat în ateliere de autocunoaștere și angajabilitate, sesiuni de consiliere psihologică și vocațională, o tabără de 5 zile cu ateliere diverse menite să sporească abilitățile tinerilor de a deveni independenți, mentorat cu voluntarii LSEG și vizite exploratorii la posibili angajatori.
Rezultatele proiectului s-au concretizat prin creșterea încrederii de sine a beneficiarilor, dezvoltarea abilităților necesare pentru a-și găsi un job și a avea o viață independentă, conturarea unei idei generale despre ce și-ar dori să facă în viitor. În total, proiectul a ajuns la 78 de tineri.


| Date beneficiari direcţi
    78 beneficiari, tineri cu vârsta cuprinsă între 16-26 ani, proveniți din sistemul de protecție a copilului.


| Activitati
    Coordonarea proiectului
Elaborarea strategiei de comunicare și promovare
Încheierea parteneriatelor cu DGASPC-uri, potențiali angajatori din județe, companii colaboratoare, specialiști și invitați implicați în activitățile de sprijin pentru tineri
Identificarea și selectarea beneficiarilor prin intermediul DGASPC-urilor, acordând prioritate tinerilor aproape de momentul părăsirii sistemului de protecție, având în vedere nevoia lor crescută de suport pentru integrare socio-economică și găsirea unui loc de muncă
Planificarea și implementarea activităților de grup, inclusiv 10 ateliere, sesiuni de mentorat și tabăra de 5 zile
Stabilirea și desfășurarea sesiunilor de consiliere vocațională individuală, ședințelor de terapie și sesiunilor de mentorat axate pe situațiile specifice ale beneficiarilor
Stabilirea unor împliniri a nevoilor specifice ale beneficiarilor, precum meditații sau ore de condus
Coordonarea vizitelor exploratorii la potențiali angajatori.


| Rezultatele programului
    78 de beneficiari în grupul țintă din cele 5 județe
55 de sesiuni de consiliere vocațională/psihologică
10 ateliere susținute (autocunoaștere și angajabilitate)
1 tabără de învățare de 5 zile pentru 25 de tineri
1 sesiune de induction cu mentorii LSEG
8 relații de mentorat formate
1 sesiune de debrief emoțional cu mentorii LSEG
72 sesiuni de mentorat 1:1 și 24 sesiuni de meditații
7 sesiuni de cunoaștere și alocare în terapie și 54 de ore de condus
5 vizite exploratorii la potențiali angajatori
Rezultatele pe termen lung ale proiectului s-au concretizat în:
Oferirea de perspective și valori potrivite dezvoltării tinerilor și adaptate propriului profil;
Creșterea gradului de angajabilitate al tinerilor;
Motivarea lor prin ridicarea nivelului încrederii de sine;
Creșterea deschiderii acestora spre schimbare și spre cunoașterea persoanelor din jurul lor.
Relatăm mai jos câteva dintre feedback-urile pe care le-am primit de la tineri:
„Cu ajutorul consilierilor am aflat ceva nou despre mine: sunt puternică din toate punctele de vedere. Discuțiile cu acești oameni m-au făcut să-mi dau seama că dacă vorbești despre problema ta cu cineva, este mai ușor să treci peste”.
„În cele 2 luni de mentorat am aflat foarte multe lucruri noi ce mi-au schimbat perspectiva asupra vieții. Alături de mentora mea am deschis un nou capitol al vieții mele, sfaturile oferite de aceasta ajutându-mă să devin o versiune mult îmbunătățită a mea”.


| Parteneri
    London Stock Exchange Group; DGASPC Ialomița, DGASPC Călărași, DGASPC Argeș, DGASPC Dambovița, DGASPC Prahova

| Despre organizator
    Asociația The Social Incubator este o organizație non-profit, înființată de către un grup de profesioniști care și-au dorit să creeze o platformă pentru inițiativele cu impact social semnificativ în viața persoanelor din medii defavorizate, cu accent pe tinerii instituționalizați. Asociația își îndreaptă eforturile spre a înlesni procesul tranzițional al acestor tineri spre a deveni adulți independenți, punându-le în valoare aptitudinile și calitățile.

| Website proiect
    https://asociatiasocialincubator.org/proiecte/



Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes