close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Comunitatea Tinerilor Lideri Europeni



| Organizator:
    
| Sectiune:
    Proiecte realizate cu implicarea Voluntarilor
| Problema de fond
    Scopul proiectului Comunitatea Tinerilor Lideri Europeni este acela de a crește nivelul de informare al tinerilor și al comunităților din care fac parte despre alegerile pentru Uniunea Europeană și Parlamentul European. Obiectivele propuse au fost acelea de a răspunde unei nevoi permanente și actuale în contextul creșterii extremismului politic, radicalizării și euroscepticismului: aducerea tinerilor mai aproape de valorile europene și sprijinirea acestora pentru a face o schimbare în societate.



| Acoperire
    Europuls este principalul organizator, dar de-a lungul proiectului am avut parte la nivel local de susținerea echipelor Târgu Jiu - Capitala Tineretului 2023 și Federația START Târgu Jiu, Federația Tinerilor din Cluj, echipa Ploiești - Capitala Tineretului din România 2024, Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit.

| Rezumat
    Ideea proiectului a plecat de la o nevoie subliniată de unul dintre voluntarii noștri în timpul ședințelor noastre săptămânale: faptul că tinerii din liceul său din București nu înțelegeau ce este Uniunea Europeană și modul în care funcționează. Astfel, am testat ideea în cercul nostru de voluntari (15 tineri cu vârste cuprinse între 18-26 de ani) și i-am întrebat cum se simt tinerii din comunitățile lor în relație cu Uniunea Europeană. Au răspuns că foarte puțini tineri sunt interesați să descopere singuri despre UE dacă nu li se explică într-un mod antrenant, nu cel formal pe care îl experimentează la școală/ liceu/ universitate. Au subliniat că la nivel local nu există acțiuni variate care să atragă implicarea tinerilor și că și-ar fi dorit să beneficieze de formare precum facem noi în Europuls la nivelul comunităților mici.


| Date beneficiari direcţi
    Europuls a dorit să implice orice tânăr din România care vrea să fie promotor al valorilor europene astfel:
- prin recrutarea a 50 de tineri din țară care vor disemina informațiile în cadrul comunității lor (aproximativ 300 de tineri) și care au beneficiat de un program de mentorat,
- prin formarea ulterioară a celor 50 de tineri și a tinerilor din comunitățile care au învățat în cadrul Forumului Valorilor Europene (aproximativ 100 de tineri),
- realizarea unei sesiuni de formare despre alegerile europarlamentare cu tinerii din cadrul formării inițiale, din comunități și alți tineri interesați (aproximativ 100 de tineri in total).


| Activitati
    Proiectul cuprinde mai multe componente: recrutarea a 50 de tineri din România care să beneficieze de câteva zile de formare alături de echipa de experți a Europuls în diferite domenii (de la modul în care funcționează instituțiile europene, istoria pe scurt a Uniunii Europene, statul de drept, drepturile omului, tranziția verde, competențe digitale, economie socială, etc.) în Târgu - Jiu, Capitala Tineretului din România 2023. La final, aceștia au diseminat în cadrul comunității lor prin mijloace de educație non-formală - metode pe care le-am prezentat precum cafeneaua publică, dialogul structurat, etc. și au fost sprijiniți la nevoie de echipa de experți a Europuls. Apoi a fost organizat Forumul Valorilor Europene la Cluj Napoca, în care tinerii parte din rețea, cât și cei care au participat la activitățile organizate de rețea să poată face schimb de bune practici și din care să reiasă nevoi ale tinerilor din diverse comunități pe care le-am transpus apoi într-un ghid de buzunar adresat tinerilor care vor să înțeleagă mai bine UE și metode prin care să le poată explica celorlalți. În ultima parte a proiectului, am organizat o sesiune de formare pentru tinerii din rețea și nu numai, în care să discutăm exclusiv despre alegerile europarlamentare și cum putem încuraja tinerii să discute în comunitățile lor despre importanța acestor alegeri în Ploiești - Capitala Tineretului din România 2024 unde am prezentat și materialul „Ghidul de buzunar al primului alegărtor”.

| Despre voluntari
    - 1000 de tineri atinși prin sesiuni de diseminare
- 45.000 reach social media
- Realizarea Ghidului de buzunar al primului alegător
- CTLE este considerat model de bune practici la nivel european pentru creșterea participării tinerilor la alegerile europarlamentare prin informare. Nominalizarea a fost făcută în cadrul evenimentului „All Together for EU Elections 2024” 13-14 martie 2024 la Bruxelles. LEI


| Rezultatele proiectului
    10.000 - administrativ
38.350 - costuri pentru realizarea mobilităților
10.000 - costuri pentru realizarea evenimentului


| Parteneri
    Comunitatea Tinerilor Lideri Europeni își propune să răspundă unei nevoi permanente în contextul creșterii extremismului politic, a radicalizării și a euroscepticismului: aducerea tinerilor mai aproape de valorile europene și sprijinirea acestora pentru a face o schimbare în societate.
2024 este anul alegerilor pentru Parlamentul European și, din păcate, pentru o mare parte a populației, Uniunea Europeană este încă un concept îndepărtat. Iată de ce pe tot parcursul acestui proiect am ajuns la peste 1000 de tineri prin training direct numai în 2023. Trainingurile pe care le-am realizat au constat în sesiuni despre modul în care funcționează instituțiile europene, despre competențele digitale, despre managementul comunității, despre politice de și pentru tineret, etc. Am realizat un program de mentorat online care să permită tinerilor să stea de vorbă cu experți la nivel european despre teme precum cybersecurity, public speaking, mediu, drepturile omului, etc, din instituții precum Comisia Europeană și Consiliul Europei.
Trebuie să investim în generațiile prezente și viitoare, astfel încât acestea să poată face alegeri bazate pe informații de calitate și gândirea lor critică. Ghidul nostru de buzunar pentru primul alegător,, care a fost lansat la Ploiești este realizat pe baza tuturor întrebărilor celor 250 de tineri din comunitate. Este un material realizat de tineri pentru tineri.
Într-un gând, noi am pus în practică tot ce ne-au cerut participanții: de la vorbitori, la sesiuni de schimb de bune practici, la a contacta decidenți, etc.
Am organizat dialoguri între decidenți și tineri - am avut implicați 5 membrii ai Parlamentului European, un prefect și un deputat în dialog cu tinerii despre importanța facilitării accesului lor la procesul de luare a deciziilor.


| Despre organizator
    

| Website proiect
    



Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes