close

Aboneaza-te

Scrie numele si adresa ta de email mai jos iar noi iti vom trimite mail de cate ori avem noutati pentru tine.



 

Participanti & Proiecte



Copiii cu parinti detinuti: perspectiva unui ONG



| Organizator:
    Asociatia Alternative Sociale
| Categorie:
    Apararea drepturilor individuale/ colective
| Problema de fond
    In 2012, Alternative Sociale a incheiat, in calitate de partener, un proiect transnational de cercetare a sanatatii mintale a copiilor cu parinti detinuti. Rezultatele la nivel de Romania (Jones et al., 2013) au demonstrat impactul incarcerarii parintilor asupra copiilor: comportamente (pre)delincvente, probleme scolare, autoculpabilizare si autoizolare ca urmare a stigmatizarii din partea membrilor comunitatii. De asemenea, s-a constatat ca acesti copii sint invizibili la nivelul serviciilor sociale, interventiile fiind limitate la acordarea de prestatii sociale. Astfel, plecind de la o stare de fapt evidentiata de un demers de cercetare, proiectul a fost demarat pentru imbunatatirea situatiei copiilor si reducerea stigmatizarii acestora.

| Scopul proiectului
    Scopul proiectului a fost de a facilita implementarea Articolului 9 din Conventia ONU cu privire la Drepturile Copilului: “Statele parti vor respecta dreptul copilului care a fost separat de ambii parinti sau de unul dintre ei de a intretine relatii personale si contacte directe cu cei doi parinti ai sai, in mod regulat”.
Obiectivele specifice au fost:
Implicarea stakeholderilor in dezvoltarea de servicii pentru copii cu parinti detinuti in Iasi si Vaslui;
Constientizarea opiniei publice cu privire la situatia copiilor cu parinti detinuti.


Copiii cu parinti detinuti: perspectiva unui ONG Copiii cu parinti detinuti: perspectiva unui ONG Copiii cu parinti detinuti: perspectiva unui ONG

| Aria geografica
    Iasi, Botosani, Suceava, Vaslui, Neamt, Bacau, Vrancea si Galati

| Rezumat
    In Romania sint aproximativ 17000 de copii care au parinti in inchisoare (Alternative Sociale, 2015). In comparatie cu ceilalti copii vulnerabili, acestia prezinta un risc de trei ori mai mare de a avea probleme de sanatate mintala, comportamente antisociale si alte consecinte profunde si de durata (Murray, 2008). Situatia lor cauzata de detentia unui parinte este invizibila la nivel de scoala, penitenciare si servicii sociale (Jones, 2013). Copiii cu parinti detinuti sint victime ale unor abuzuri psihologice, fizice si neglijari, sint stigmatizati in mediul social si scolar in care traiesc si invata. Acestea sint motivele pentru care echipa de implementare a oferit de servicii de asistenta copiilor cu parinti in inchisoare, a renovat camerele de vizita din penitenciarelor din Iasi si Vaslui astfel incit sa fie prietenoase pentru copiii aflati in vizita la parintii lor detinuti, a format specialisti in lucrul cu familiile detinutilor din judetele Iasi si Vaslui. O parte importanta a acestui proiect a constituit-o, de asemenea, campania de constientizare a opiniei publice si a profesionistilor in legatura cu situatia copiilor cu parinti detinuti folosind patru mijloace diferite: (1) afise si pliante distribuite institutiilor cu care familiile detinutilor intra in contact; (2) www.copiiinvizibili.alternativesociale.ro – un site resursa pentru parinti, copii cu parinti detinuti si lucratori in domeniul serviciilor sociale; (3) un spot radio si (4) o dezbatere publica pe marginea unui set de recomandari pentru institutii publice, parinti si profesionisti a caror implementare conduce la respectarea drepturilor omului si ale copiilor, inclusiv dreptul copilului de a mentine legatura cu parintii acestora (Art. 9, al. 3, Conventia ONU cu privire la Drepturile Copilului).

| Date beneficiari
    - 55 de copii cu parinti in detentie din judetul Iasi au primit servicii psihosociale pentru cresterea rezilientei si dezvoltarii unor mecanisme de coping sanatoase; - 2 penitenciare: in Iasi si Vaslui au fost dotate si amenajate camerele de vizita ca sa devina prietenoase pentru interactiunea copil-parinte aflat in detentie; - 20 asistenti sociali si psihologi din penitenciare, inspectorate scolare si de politie, servicii sociale judetene si locale din Iasi si Vaslui au fost formati in lucrul cu copiii cu parinti detinuti.

| Date beneficiari
    - copiii care si-au vizitat parintii in inchisorile din Iasi si Vaslui dupa dotarea si renovarea spatiilor de vizitare (in perioada proiectului cele doua locatii au fost vizitate de copii de 4972 ori); - 10 institutii din Iasi si Vaslui (Inspectoratul Scolar Judetean, Inspectoratul de Politie Judetean, Serviciul Public Local de Asistenta Sociala si Directia de Asistenta Sociala si Protectia Copilului) au un reprezentant format pe lucrul cu copiii cu parinti in inchisoare; - 38 de institutii locale: penitenciare, inspectorate scolare si de politie, servicii sociale judetene si locale din Iasi, Botosani, Suceava, Vaslui, Neamt, Bacau, Vrancea si Galati au primit materiale de sensibilizare si constientizare cu privire la situatia copiilor cu parinti in detentie; - 5 institutii centrale cu rol in protejarea drepturilor copiilor au beneficiat de recomandarile proiectului: Ministerul Justitiei/Administratia Nationala a Penitenciarelor; Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice, Ministerul Afacerilor Interne, Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptie si instituțiile media.

| Activitati
    (1) training pentru asistenti sociali si psihologi din Alternative Sociale, penitenciare, inspectorate scolare si de politie, servicii sociale judetene si locale din Iasi si Vaslui; (2) dotarea si amenajarea camerelor de vizita din penitenciarele Iasi si Vaslui astfel incit sa fie prietenoase pentru interactiunea parinte-copil; (3) asistenta psihosociala a 55 de copii cu parinti aflati in detentie; (4) dezvoltarea de recomandari vizind: (a) politici sociale, (b) persoanele de ingrijire a copiilor si (c) copii cu parinti detinuti; (5) realizarea de afise si pliante de constientizare cu mesajul „Parintele meu este in inchisoare. De ce ma condamnati pentru fapta lui?”; (6) crearea www.copiiinvizibili.alternativesociale.ro care include informatii pentru parinti, copii si pentru lucratori in domeniul serviciilor sociale; (7) producerea si difuzarea unui spot radio cu mesajul „Nu puneti sentinte pe destinul unor copii fara vina!”; (4) dezbatere publica pe marginea recomandarilor privind politicile sociale.
In metodologia de implementare a proiectului s-a folosit: formarea specialistilor pe lucrul cu copiii cu parinti in inchisoare; campanie outdoor (afise si pliante); campanie radio si online; dezbaterea publica; renovare si dotare spatii; asistenta psihosociala. Metodologia a implicat in realizarea activitatilor toti stakeholderii vizati de proiect.


| Rezultatele proiectului
    „Am fost la tata si acolo au multe jucarii si ne jucam! E altfel la tata!” (fetita, 5 ani, Vaslui). Dotarea si amenajarea camerelor de vizita din penitenciarele Iasi si Vaslui a fost schimbarea cu cele mai multe aprecieri venite din partea persoanelor de ingrijire a copiilor, dar mai ales de la copiii insisi care, pina la acest moment, evitau sa mearga in vizita si aveau fantezii infricosatoare cu privire la ce se intimpla cu parintele lor.
Campania de constientizare are in continuare ecou asupra institutiilor publice care ne solicita materiale realizate in proiect, in timp ce studenti, profesionisti, dar si parinti si copii consulta www.copiiinvizibili.alternativesociale.ro care este actualizat periodic cu sfaturi si recomandari pentru copii cu parinti in inchisoare si pentru persoanele de ingrijire.
Dezbaterea publica recomandarilor a contribuit la includerea in agenda publica a problemelor pe care le au copiii cu parinti detinuti. Prin urmare, Administratia Nationala a Penitenciarelor a devenit partener cu Alternative Sociale intr-un nou proiect prin care se urmareste dotarea si amenajarea camerelor de vizita in toate penitenciarele din tara un spatiu de vizite care sa fie prietenos cu copiii prin implicarea intr-un proiect comun cu acest scop. Ministerul Educatiei Nationale si-a declarat sustinerea privind informarea invatatorilor si profesorilor care au in clasele lor elevi cu parinti incarcerati sa-i indrume catre serviciile consilierului scolar si/sau alte servicii de suport din comunitatea din care fac parte.


| Bugetul
    791055,70

| Parteneri
    Penitenciarele Iasi si Vaslui

| Website proiect
    www.copiiinvizibili.alternativesociale.ro





Copyright © Gala Societatii Civile si Millenium People 2010 - 2020
Site dezvoltat de Netvibes & BORŢUN•OLTEANU D/G/TAL