close

Aboneaza-te

Scrie numele si adresa ta de email mai jos iar noi iti vom trimite mail de cate ori avem noutati pentru tine.



 

Participanti & Proiecte



Ajungem MARI si Responsabili



| Organizator:
    Asociatia Lindenfeld - Ajungem Mari
| Categorie:
    Proiecte si campanii de voluntariat
| Problema de fond
    Voluntarii Ajungem MARI, care merg saptamanal in centrele de plasament pentru sedinte interactive de pregatire scolara si ateliere creative, au observat nivelul foarte scazut de cunostinte despre corpul lor, sanatate si sexualitate in randul copiilor si tinerilor institutionalizati, precum si comportamentul riscant al acestora. Voluntarii au aflat ca au mai existat programe de educatie pentru santate/ sexuala si de educatie civica in centre dar, de cele mai multe ori, acestea s-au realizat cu specialisti care au transmis informatiile rigid si fara rezultate eficiente.

| Scopul proiectului
    Ne-am propus sa cream/ perfectionam suporturi de curs special adaptate pentru copiii si tinerii institutionalizati pentru educatie pentru sanatate, educatie civica, educatie financiara-antreprenoriala si TIC-informatica. Cursul de educatie pentru sanatate a fost creat pentru 3 categorii de varsta – 5-9 ani, 10-13 ani si 14-18 ani.
Ne-am propus sa avem 1000 de copii si tineri din cei 2500 cu care lucram, care sa participe la cel putin un curs complet pentru una dintre teme, sa isi imbunatateasca cunostintele si in masura cat mai mare sa isi schimbe atitudinea


Ajungem MARI si Responsabili Ajungem MARI si Responsabili Ajungem MARI si Responsabili

| Aria geografica
    Bucuresti si 23 de judete: Arad, Arges, Bacau, Bihor, Botosani, Braila, Brasov, Buzau, Constanta, Cluj, Dambovita, Dolj, Galati, Gorj, Hunedoara, Iasi, Mures, Neamt, Prahova, Neamt, Sibiu, Suceava, Vrancea

| Rezumat
    Educatia pentru sanatate si valorile civice, precum si notiunile de educatie financiara nu le pot fi predate copiilor institutionalizati, care provin din medii dificle si prezinta traume profunde, de specialisti care ii viziteaza doar pentru cateva ore in centrele de plasament. Pentru a-si insusi aceste notiuni si valori, este nevoie de o relatie cu cei care transmit informatia, asa ca prin proiectul Ajungem MARI si Responsabili 878 de copii si tineri au participat la serii de cate 6 sedinte interactive sustinute de voluntarii pe care ii indrageau si in care aveau incredere. 360 de voluntari au sustinut cursuri de educatie pentru sanatate, educatie civica, educatie financiara si antreprenoriala si TIC pe baza unor suporturi de curs realizate de specialisti si psihologi si adaptate nivelului si universului copiilor si tinerilor institutionalizati.

Proiectul a continuat si in 2020 pentru inca 2 luni (ianuarie si februarie) pe parcursul carora inca 190 de copii din Bucuresti si cele 23 de judete au participat la aceste ateliere si au dobandit informatii noi.


| Date beneficiari
    876 copii si tineri institutionalzati

| Date beneficiari
    360 de voluntari formati

| Activitati
    Am creat suportul de curs la finalul anului 2018 cu sprijinul psihologului din echipa si a specialistilor de la Asociatia Tineri pentru Tineri.

In proiectul pilot desfasurat la inceputul anului 200 de copii si tineri institutionalizati din Bucuresti, Buzau, Galati si Constanta au participat la cursurile de educatie pentru sanatate. Dupa incheierea cursurilor copiii au primit brosuri cu cele mai importante informatii. Din martie am inceput sa derulam proiectul in toate judetele si sa includem, pe langa educatia pentru sanatate, educatia civica, financiara si TIC. Am creat un nou suport de curs pentu TIC cu ajutorul unui specialist Ajungem MARI si un nou suport de curs pentru educatie civica cu ajutorul Funky Citizens.
Voluntarii s-au inscris sa sustina cursuri in echipe de 2, sau individual, apoi au participat la un training fizic sau online pe baza suportului de curs. Coordonatorii de proiect au obtinut acordul DGASPC-urilor/ fundatiilor care administreaza centrele private si au format grupele de copii in functie de varsta si de relatiile intre colegi.
Voluntarii au primit sfaturi si consiliere pe parcursul cursurilor de la psihologii Ajungem MARI sau chiar de la specialistii care au creat cursurile.
Voluntarii au completat rapoarte de activiatate dupa fiecare sedinta sub forma de formular online si de raport detaliat pe grupul de facebook secret al cursurilor. Dupa fiecare curs au completat si un formular de evaluare a activitatii si impactului asupra copiilor.


| Rezultatele proiectului
    878 de copii si tineri au dobandit informatii extrem de utile si corecte in cadrul atelierelor. Copiii au apreciat foarte mult toate cele 4 cursuri.

In special cursul de educatie pentru santatate care le-a adus raspunsuri la multe intrebari si curiozitati. Pentru ca aveau o relatie foarte buna cu voluntarii, s-au simtit in siguranta sa comunice in discutii private cu voluntarii lor. Si-au format valori sanatoase si devenind mai informati riscul de a se expune la pericole este mai mic.

Cursul de TIC a fost de mare ajutor pentru copii care nu erau familiarizati cu calculatorul si se simteau inferiori colegilor de scoala care stapanesc tehnologia. Ii va ajuta mult sa se integreze mai bine la scoala.

Dupa parcurgerea cursului de educatie civica sunt mai responsabili, isi inteleg mai bine rolul in societate si vor sa se implice in actiuni de voluntariat, dupa modelul voluntarilor lor.

Dupa cursul de educatie financiara si antreprenoriala, care a avut si exercitii practice prin crearea si vanzarea de produse la targuri locale, copii au prins incredere in fortele lor dupa ce au vazut rezultatele. La Buzau chiar au creat in serie jocuri de inteligenta din lemn („Inelul captiv”) si au stat la stand provocand oamenii din mall sa isi testeze abilitatile. Cu banii stransi si-au putut cumpara obiectele dorite (cei mai multi au 28 lei/ luna bani de buzunar) sa faca o iesire educativa si sa doneze un procent de 20%. Unii copii au ales sa ajute familii nevoiase, altii sa cumpere mancare pentru adaposturi de animale.


| Bugetul
    151620

| Parteneri
    DGASPC-uri si fundatii care administreaza centre de zi sau de plasament/ Tineri pentru Tineri, Funky Citizens/ Kaufland Romania si FDSC

| Website proiect
    www.ajungemmari.ro





Copyright © Gala Societatii Civile si Millenium People 2010 - 2020
Site dezvoltat de Netvibes & BORŢUN•OLTEANU D/G/TAL