close

Aboneaza-te

Scrie numele si adresa ta de email mai jos iar noi iti vom trimite mail de cate ori avem noutati pentru tine.




 

Participanti & Proiecte



West Summer University



| Organizator:
    Organizatia Studentilor din Universitatea de Vest Timisoara
| Categorie:
    Proiecte pentru tineret
| Problema de fond
    Ca organizatie reprezentativa la nivel de universitate, am observat o serie de cauze pentru care studentii renunta la studii: adaptarea la ritmul de invatare si specificul invatamantului superior, adaptarea la orar, alegerea unui domeniu nepotrivit pentru acestia, cantitatea de informatii, volumul materiei, managementul timpului, integrarea in grup, nepromovarea unor examene etc. Universitatea de vara pentru elevi vine ca un raspuns la toate acestea, prin oferirea de oportunitati elevilor de a experimenta viata de student inainte de vreme. In acest fel, ei pot vedea cum arata o zi normala din viata unui student, ce presupune facultatea pe care doresc sa o urmeze, cum arata o sesiune de evaluare din cadrul unei facultati si cat de mult efort trebuie sa depuna pentru a finaliza ciclul de licenta.

| Scopul proiectului
    Scopul proiectului este promovarea invatamantului superior in vederea prevenirii abandonului scolar in randul elevilor de liceu din Romania si din Republica Moldova. Obiective generale ale proiectului au fost: cresterea gradului de constientizare asupra importantei urmarii cursurilor unei uuniversitati in randul a peste 300 de elevi de licee, prezentarea mediului universitar in randul a 300 de elevi, simularea vietii de student pe parcursul a doua saptamani, promovarea activitatilor extracurriculare si de educatie non-formala si promovarea orasului Timisoara ca centru universitar.

West Summer University West Summer University West Summer University

| Aria geografica
    Timisoara

| Rezumat
    Proiectul West Summer University, devenit deja traditie in cadrul Organizatiei Studentilor din Universitatea de Vest din Timisoara, are ca scop principal promovarea invatamantului superior, in vederea prevenirii abandonului scolar in randul elevilor de liceu, in special in randul absolventilor clasei a XI-a, care traiesc in zone in care nu exista scoli in proximitate. In cadrul acestui program de vara, elevii simuleaza procesul de invatare si evaluare in Universitatea de Vest din Timisoara si viata de student propriu-zisa. Astfel, un numar de peste 320 de elevi au avut ocazia de a participa la un program de cursuri, seminare, laboratoare si ateliere specifice anului I de studiu, sustinute chiar de catre profesori si doctoranzi ai universitatii. In program se regasesc si activitati de educatie non-formala reprezentate prin: sesiuni de consiliere privind orientarea in cariera, activitati de socializare, discutii pe teme educationale si dezbateri. Proiectul vine in ajutorul elevilor care nu au avut posibilitatea de a vizita in timpul liceului universitatea, dar si in ajutorul celor care sunt indecisi in legatura cu alegerea facultatii pe care vor sa o urmeze. Astfel, ei primesc informatii suplimentare despre programele de studii si despre viata de student, pentru a lua o decizie informata in legatura cu continuarea traseului educational.

| Date beneficiari
    300 de elevi de liceu din România și Republica Moldova

| Date beneficiari
    150 de voluntari implicați în proiect și peste 2000 de elevi care au aflat despre oferta educationala a UVT. Universitatea de Vest din Timișoara beneficiaza indirect de promovare in cadrul acestui proiect

| Activitati
    1 - Primirea si cazarea participantilor in prima zi in care participantii sunt intampianti de organizatori si se rezolva toate aspectele logistice legate de sederea lor in Timisoara;
2 – Deschiderea oficiala a proiectului desfasurata in Aula Magna „Ioan Curea” a UVT, unde se prezinta proiectul, fiecare facultate a UVT, dar si partenerii si sustinatorii proiectului. Se organizaza si un tur al orasului;
3 – Simularea universitara, care este activitatea principala desfasurata pe parcursul a 5 zile, zile in care elevii participa la minimum 5 activitati didactice (curs, seminar, laborator) introductive sustinute de catre cadre didactice la UVT si evaluarea cunostintelor acumulate prin sustinerea unui examen la finalizarea cursurilor;
4 – Treasure Hunt, un concurs de tip vanatoare de comori prin Timisoara. Concursul pune accentul pe o mai buna cunoastere a orasului, lucru in echipa si competitie. Cele 20 de echipe au trasee egale, toti trebuie sa treaca pe la fiecare Check Point, iar la final primele 3 locuri sunt premiate;
5 – Consiliere si orientare in cariera prin ateliere, traininguri si activitati informale pe diverse teme de interes pentru elevi. De asemenea, cu ajutorul Centrului de Consiliere si Orietare in Cariera UVT, le oferim elevilor sesiuni de grup de consiliere si orientare in cariera. Acestia invata despre aptitudinile, interesele si motivatiile lor;
6 – Activitate recreativa de tip excursie in Statiunea Straja si o zi in Aventura Parc Straja.


| Rezultatele proiectului
    Programul WSU are ca misiune cresterea numarului de absolventi de liceu care urmeaza studii universitare prin prezentarea unei palete largi de posibilitati si indrumarea elevilor spre un domeniu care sa li se potriveasca. Am informat corect aproximativ 2000 de elevi despre oferta educationala a UVT prin deplasarile caravanei in peste 20 de orase ale Romaniei, prin conturile de Social Media (>1000 followers Instagram >7100 likes Facebook) si prin promovarea offline cu ajutorul a 300 afise si 7000 flyere. Ulterior, cu 320 dintre cei informati, am simulat viata de student prin cursuri, seminare si laboratoare specifice anului 1 de studiu, le-am oferit sesiuni de grup de consiliere si orientare in cariera si oportunitatea de a participa la un program organizat pe baza educatiei non-formale si a activitatilor recreative si interactive. Dupa terminarea proiectului, participantii au completat un formular de feedback. Din 212 raspunsuri, 79 de elevi au spus ca WSU i-a ajutat foarte mult in alegerea facultatii, 104 au spus ca proiectul i-a ajutat mult in alegerea facultatii, iar 179 dintre ei au spus ca doresc sa urmeze cursurile unei facultati din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara. Avand in vedere ca cei 320 de elevi acum sunt clasa a XII a, abia anul viitor vom putea vedea cati dintre ei chiar au ales sa urmeze studii universitare. Din anii precedenti, statistica facuta de noi spune ca in jur de 66% dintre fostii participanti aleg sa urmeze cursurile unei facultati.

| Bugetul
    479830

| Parteneri
    Fundatia Judeteana pentru Tineret Timis (FITT), Universitatea de Vest din Timisoara (UVT), Casa de Cultura a Studentilor Timisoara (CCS Timisoara), Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR), Consiliul National al Elevilor, Fundatia Autonom

| Website proiect
    www.westsummeruniversity.ro





Copyright © Gala Societatii Civile si Millenium People 2010 - 2020
Site dezvoltat de Netvibes & BORŢUN•OLTEANU D/G/TAL