close

Aboneaza-te

Scrie numele si adresa ta de email mai jos iar noi iti vom trimite mail de cate ori avem noutati pentru tine.



  

Participanti & Proiecte



DEDICAT - Dascăli pentru Elevi Defavorizați – Intervenții pentru Combaterea Abandonului școlar Timpuriu



| Organizator:
    Fundatia EuroEd
| Categorie:
    Protecția mediului
| Problema de fond
    GRUPUL ȚINTĂ AL PROIECTULUI a fost format dintr-un număr de 132 de persoane din care 8 manageri școlari din 5 unități școlare defavorizate din Județul Suceava, persoane care au dorit să-și dezvolte competențele și abilitățile în ceea ce privește reducerea abandonului școlar.

| Scopul proiectului
    Obiectivul proiectului vizeaza îmbunatatirea competentelor cadrelor didactice prin programe de formare continua, desfasurarea unui program de mentorat pentru prevenirea si reducerea abandonului scolar si dezvoltarea capacitatii institutionale prin îmbunatatirea competentelor echipei de management din scolile tinta. Obiectivele specifice urmarite de prezentul proiect se refera, în egala masura, la îmbunatatirea competentelor personalului didactic si personalului de sprijin din scolile tinta din Judetul Suceava în vederea adaptarii serviciilor educationale la specificul elevilor.

DEDICAT - Dascăli pentru Elevi Defavorizați – Intervenții pentru Combaterea Abandonului școlar Timpuriu DEDICAT - Dascăli pentru Elevi Defavorizați – Intervenții pentru Combaterea Abandonului școlar Timpuriu DEDICAT - Dascăli pentru Elevi Defavorizați – Intervenții pentru Combaterea Abandonului școlar Timpuriu

| Aria geografica
    Iasi, Suceava

| Rezumat
    Obiectivul general al proiectului/Scopul proiectului:
Îmbunatatirea competentelor a 120 de cadre didactice si personal de sprijin din învatamântul preuniversitar în vederea cresterii calitatii serviciilor educationale în 5 unitati scolare defavorizate din Judetul Suceava, prin activitati orientate pe nevoile elevilor si sprijinirea managerilor acestor scoli pentru cresterea calitatii în educatie. Proiectul a generat un efect pozitiv pe termen lung, la nivel local, regional prin activitatile derulate, fiind conceput ca o interventie integrata si multilaterala care contribuie la îmbunatatirea situatiei celor 120 de cadre didactice, personal de sprijin si manageri scolari din 5 unitati scolare defavorizate din Judetul Suceava care vor participa la programe de fomare continua si de dezvoltare de competente transversale, la activitati de sprijin intercolegial si schimburi de bune practici. Toate acestea vor contribui la adaptarea proceselor de predare si învatare, la dobândirea de abilitati si metode de predare corelate cu nevoile grupurilor aflate în situatie de risc.

Obiectivul proiectului vizeaza în primul rând îmbunatatirea competentelor cadrelor didactice prin programe de formare continua, desfasurarea unui program de mentorat pentru prevenirea si reducerea abandonului scolar si dezvoltarea capacitatii institutionale prin îmbunatatirea competentelor echipei de management din scolile tinta.


| Date beneficiari direcţi
    132 de cadre didactice și personal de sprijin, identificate, selectate și înscrise în proiect, asistate prin instrumente de sprijin pentru realizarea activităților practice, din 120 prevăzute inițial; 8 manageri și 14 experți în management educațional

| Date beneficiari
    Grup tinta secundar - elevii cadrelor didactice participante - 1000

| Activitati
    o 5 cursuri acreditate MENC derulate cu 132 de cadre didactice participante
o 8 manageri și 14 experți în management educațional ce au parcurs Programul de formare în Mentorat, pentru stimularea și sprijinirea unui management de succes în școlile țintă și să identifice strategii proprii de dezvoltare instituțională prin aplicarea principiilor de asigurare a calității în educație;
o 25 de cadre didactice și personal de sprijin ce și-au îmbunătățit competențele transversale:
o 25 de cadre didactice și personal de sprijin ce au participat la un program de formare în domeniul prevenirii abandonului școlar;
o 103 cadre didactice/personal de sprijin din GT sprijinite prin instrumente de sprijin pentru derularea activitatilor practice la clasă;
o O Metodologie de dezvoltare a mentoratului didactic elaborată;
o 62 cadre didactice din GT membre a retelei locale de mentorat didactic;
o Un număr de 32 Parteneriate locale ProEducatie încheiate.


| Rezultatele proiectului
    o 132 de cadre didactice și personal de sprijin, identificate, selectate și înscrise în proiect, din 120 prevăzute inițial
o 5 cursuri acreditate MENC derulate: Mentoratul între teorie și practică; Multimedia în educație; Strategii didactice active performante; Comunicare, negociere, mediere; Resurse educaționale–tehnologie și creativitate
o 8 manageri și 14 experți în management educațional ce au parcurs Programul de formare în Mentorat, pentru stimularea și sprijinirea unui management de succes în școlile țintă
o 24 de cadre didactice și personal de sprijin ce și-au îmbunătățit competențele transversale:
o 24 de cadre didactice și personal de sprijin ce au participat la un program de formare în domeniul prevenirii abandonului școlar;
o 200 de instrumente de sprijin (subvenții) acordate în vederea susținerii activităților practice la clasă;
o 200 proiecte didactice evaluate
o 10 ateliere de lucru cu teme legate de prevenirea abandonului școlar, organizate pentru schimbul de idei, metode, bune practici între experți și cadrele didactice
o 10 ateliere de limbă engleză pentru nivelurile A1, A2, B1
o O Metodologie de dezvoltare a mentoratului didactic
o Un Manual de mentorat didactic
o O platformă on-line de mentorat didactic
o 75 de stimulente pentru performanță acordate cadrelor didactice ce s-au remarcat în cadrul proiectului și la clasă
o Un manual denumit Metode inovative și interactive de lucru cu elevii și pre-școlarii din școli defavorizate
o Un ghid denumit Egalitatea de șanse și educație incluzivă în școli defavorizate;
o 32 de parteneria ProEducație încheiate


| Bugetul
    1984988

| Parteneri
    Fundatia EUROED, Casa Corpului Didactic

| Website proiect
    https://www.dascalidedicati.ro





Copyright © Gala Societatii Civile si Millenium People 2010 - 2021
Site dezvoltat de Netvibes & BORŢUN•OLTEANU D/G/TAL