close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




 

Participanti & Proiecte



Festival de bunătate locală



| Organizator:
    
| Categorie:
    Campanii de comunicare pe teme sociale
| Problema de fond
    În cluburile CODE Kids din satele din zona Olteniei fac coding peste 300 de copii. Aceștia se întâlnesc în timpul liber în laboratoarele create în bibliotecile publice din zona lor pentru a învăța și a-și dezvolta abilitățile de codare. Acești copii trebuie susținuți în a se implica activ și chiar în a urma o carieră în tehnologie, ca și coderi sau chiar ca și tehnicieni în lucrul cu imprimante 3D. Aceste motive, dar și dorința de a susține comunitatea din care facem parte ne-au determinat să ne implicam activ în susținerea programului CODE Kids.

| Scopul campaniei
    Obiectivele campaniei au vizat atragerea partenerilor noștri de business de a multiplica binele CEZ , în folosul comunității locale. Pentru campania cadourilor de Paște pentru partenerii noștri am gândit și o componentă socială. Astfel, campania și-a propus cu această ocazie dotarea cluburilor de coding din mediul rural cu imprimante 3D care să îi ajute pe copii să își lărgească orizonturile de învățare și să capete cât mai multe abilitați tehnice necesare pentru un viitor de succes în domeniul digital.

Festival de bunătate locală Festival de bunătate locală Festival de bunătate locală

| Client campanie
    CEZ România

| Autor campanie
    CEZ România

| Acoperire campanie
    10 localități din mediul rural, printre care: Rucăr, Topoloveni, Pietrari, Tomșani, Osica de Sus, Balș, Farcaș, Vladimir și Bărbătești.

| Date beneficiari
    

| Descriere campanie
    Încă din anul 2020 Grupul CEZ a început să își implice partenerii de afaceri în campaniile de CSR desfășurate pentru binele comunității. Astfel, cu ocazia Sărbătorilor de Paște din 2021, CEZ a pus partenerilor la dispoziție un sistem prin care puteau alege să primească un cadou simbolic, specific Paștelui, sau să doneze suma respectivă pentru dotarea a 10 cluburi de coding din mediul rural cu imprimante 3D. CEZ a suplimentat suma aferentă și a donat 10 imprimante 3D, în valoare de 15 000 de euro, către cluburile de coding din mediul rural, din Rucăr, Topoloveni, Pietrari, Tomșani, Osica de Sus, Balș, Farcaș, Vladimir și Bărbătești. CEZ sprijină programul CODE Kids încă din anul 2019 și și-a luat angajamentul de a susține educația copiilor din mediul rural și de a le oferi condiții de educație la standarde europene. Prin dotarea cluburilor cu imprimante 3D, CEZ și-a propus să ajute 320 de copii să devină tehnicieni în imprimare, o meserie nouă, cu perspective de viitor.
Dispozitivele au fost amplasate în bibliotecile publice pentru a putea fi utilizate de întreaga comunitate. Deci, pe lângă cei 320 de copii care beneficiază direct de imprimante, lista persoanelor care se pot folosi de acestea este mult mai lungă.


| Date beneficiari direcţi
    Beneficiarii direcți ai campaniei sunt cei 320 de copii din cluburile de codare și bibliotecarii coordonatori. Pe lângă aceștia, lista persoanelor care se pot folosi de ele este mult mai lungă întrucât imprimantele au fost montate în bibliotecile publice și puse la dispoziția întregii comunități din fiecare zonă.
În plus, indirect partenerii de afaceri care au primit invitația de a dona au fost impactați deoarece au avut ocazia de a face bine comunității locale.


| Strategia și implementarea campaniei
    Campania a fost demarată cu ocazia Cadourilor de Paște, când peste 500 de parteneri de afaceri CEZ au primit invitația de a alege cadoul fizic sau de a dona contravaloarea cadoului pentru achiziția unei imprimante 3D. Având în vedere dorința multor parteneri de a dona contravaloarea cadoului, cu sprijinul Fundației Progress am achiziționat și instalat imprimantele 3D în cele 10 cluburi. Ulterior, am comunicat despre această inițiativă prin email, comunicat de presă, postări în social media.https://www.cez.ro/ro/media/comunicate-de-presa/1450-festival-de-bunatate-locala-de-paste-10-imprimante-3d-pentru-copiii-din-mediul-rural-si-300-de-cadouri-alese-din-camara-artizanilor-romani-darul-pe-care-cez-si-partenerii-sai-il-fac-comunitatii-locale

https://www.gorjonline.ro/daruri-din-partea-cez-10-imprimante-3d-pentru-copiii-din-mediul-rural-si-300-de-cadouri-alese-din-camara-artizanilor-romani/

https://start-up.ro/cum-se-pot-transforma-bibliotecile-in-centre-de-inovatie-prin-imprimantele-3d/
https://www.youtube.com/watch?v=8iSoEyjtVW0


| Impactul campaniei
    În urma campaniei, peste 320 de copii din cluburile de coding din Rucăr, Topoloveni, Pietrari, Tomșani, Osica de Sus, Balș, Farcaș, Vladimir și Bărbătești învață despre folosirea imprimantelor 3D și creează diverse materiale necesare pentru activitatea pe care o desfășoară sau pentru proiectele pe care le dezvoltă.

| Buget
    10.000 - 25.000 Euro

| Partenerii campaniei
    Fundația Progress, Rogalski Damaschin PR.

| Website campanie
    https://www.cez.ro/ro/media/comunicate-de-presa/1450-festival-de-bunatate-locala-de-paste-10-imprimante-3d-pentru-copiii-din-mediul-rural-si-300-de-cadouri-alese-din-camara-artizanilor-romani-darul-pe-care-cez-si-partenerii-sai-il-fac-comunitatii-locale





Copyright © Gala Societății Civile - 2022
Site dezvoltat de Netvibes