close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



STAR: Spectacolul Tinerilor Arieșeni



| Organizator:
    Asociația Civic Arieș
| Sectiune:
    Tineri de bine
| Problema de fond
    Este o realitate cunoscută deja faptul că mulți dintre tinerii din noile generații (de la Z, X și cele care vin după) privesc noțiunile de "tradiție" și "cultură" cu o anumită distanțare, dacă nu chiar repulsie; muzica și jocul popular, arta tradițională, poezia și alte mijloace de expresie similare sunt “departe de a fi cool”. Din păcate, acceptăm tacit acest fapt ca fiind inevitabil - fiecare generație care vine este tot mai deconectată și nu avem ce să facem din acest punct de vedere.

Acestei probleme i se adaugă, însă, încă un strat: cu toate că nu îi vedem, există încă tineri în aceste comunități pentru care arta nu este doar un mijloc de exprimare, ci și o punte de legătură cu identitatea lor profundă. Ei își canalizează emoțiile și experiențele prin arta care respiră tradiția și folclorul, arta care își are rădăcinile adânc înfipte în inima comunității lor - tinerii pe care, însă, nimeni nu îi aude.

Care au fost punctele de pornire ale proiectului nostru?
(1) Am identificat acei tineri, la început de drum, cărora le-am oferit oportunitatea perfectă de a-și face auzită vocea. Un număr de aproximativ 100 de tineri au prins curaj și sunt acum cu un pas mai aproape de a deveni artiști profesioniști de renume.
(2) Am creat o punte de legătură între comuniteatea locală, tineri și patrimoniul arieșan. Prin intermediul acțiunilor din proiect, am facilitat un schimb cultural, educând și implicând publicul în aprecierea artei tradiționale. Acest dialog între tineri și moștenirea culturală a stimulat un sentiment de mândrie și apartenență, esențial pentru păstrarea și valorificarea identității locale. Am arătat comunității adevărata frumusețe a patrimoniului arieșan exprimat în multiple forme artistice.


| Scopul proiectului
    Misiunea noastră a fost de a oferi oportunitatea de debut pentru artiștii locali și de a promova patrimoniul cultural arieșan.

Obiective:
(1) Crearea unor materiale inspirate din cultura arieșeană, cu accent pe arta decorativă, foto/video și multimedia.
(2) Organizarea unui festival, care să ofere participanților o experiență autentică a tradițiilor, datinilor și obiceiurilor specifice zonei noastre, pentru a promova moștenirea și cultura locală.
(3) Realizarea unor lucrări culturale de diferite forme, care să promoveze patrimoniul cultural local și tinerii artiști debutanți.


STAR: Spectacolul Tinerilor Arieșeni STAR: Spectacolul Tinerilor Arieșeni STAR: Spectacolul Tinerilor Arieșeni

| Aria geografica
    Turda, Mihai Viteazul, Viișoara, Petreștii de Jos

| Rezumat
    S.T.A.R.: Spectacolul Tinerilor Arieșeni a marcat un moment complet nou pentru comunitatea locală, aducând în prim-plan talentele a 80 de tineri artiști. Proiectul, condus integral de tineri, a transformat percepția asupra patrimoniului arieșean, prezentându-l într-o manieră modernă și accesibilă. Festivalul a fost mai mult decât un eveniment artistic; a fost o mișcare de revitalizare culturală care a pus în centrul atenției vocea tinerilor și a deschis drumul pentru noi forme de exprimare.

| Date beneficiari direcţi
    Proiectul nostru a fost destinat în special tinerilor și copiilor din din zona rurala și urbană a zonei Arieș - Turda, Mihai Viteazul, Moldovenești, Petrești și altele. Beneficiarii direcți ai proiectului au fost aproximativ 80 de tineri și copii din aceste comunități, cu vârste cuprinse în principal între 10 și 20 de ani. Am urmărit să implicăm în special tineri și copii din medii diverse culturale și economice punând un accent special pe cei care provin din grupuri defavorizate sau din zone cu resurse limitate. Ne-am dorit să oferim acestor tineri oportunități egale de exprimare și dezvoltare artistică, indiferent de circumstanțele lor. Indirect proiectul avut efecte asupra intregii comunități, de la mic la mare, de la rural la urban!

| Activitati
    Mai - Iulie: Selecția Artiștilor - Ne-am concentrat pe organizarea de acțiuni de selecție a tinerilor, atât în mediul rural, cât și în urban. Focusul principal a fost asupra identificarea acelor artiști la început de drum, a căror expresie artistică merita cu desăvârșire să fie auzită și de a le oferi sprijinul necesar. Astfel, am intrat direct în comunitățile lor de proveniență și cu sprijinul altor actori implicați civic, precum Casa de Cultură Turda, instituții de învățământ din toate colțurile Comunității Urbane Arieș, alte organizații non-profit și nu numai, am căutat arta în toate formele ei - muzică, dans, recital de poezie, desen și pictură.

August: STAR: Spectacolul Tinerilor Arieșeni: În luna august, am reușit să întrunim undeva la aproximativ 100 de tineri artiști din Comunitatea Urbană Arieș, într-una dintre cele mai reprezentative zile ale tradiției arieșene - Agrofest, oferind o experiență culturală și artistică autentică atât spectatorilor care au umplut Parcul Municipal, cât și tinerilor artiști. Într-o primă etapă, știind cât de dificil poate fi pentru un tânăr să ia parte la activități cu totul și cu totul noi și, în special, să se exprime autentic în fața unui public larg, un lucrător de tineret a instruit voluntarii prezenți la festival pentru a utiliza diverse metode non-formale pentru a ajuta tinerii artiști se simtă mai confortabil.

August - Septembrie: Promovarea Obiectelor Culturale: În ultima etapă a proiectului, ne-am concentrat pe promovarea obiectelor culturale artistice create de către tinerii artiști locali - videoclipuri muzicale, dans, recitale a unor poezii clasice ale artiștilor din zonă, pictură și altele. Am creat o platformă online special dedicată popularizării creațiilor tinerilor, ajungând la peste 1.000 de persoane.


| Rezultatele proiectului
    Proiectul implementat de noi, un proiect pilot, aflat și el la început de drum, a produs și va continua să producă impact stratificat, astfel:
Pe termen scurt, am asistat la o reînviere a interesului pentru tradiții și artă locală, în special în rândul tinerilor, dar și al spectatorilor prezenți la festival. Festivalul a atras un număr impresionant de vizitatori și a fost un succes, cu peste 100 de artiști debutanți participanți și peste 250 de persoane care i-au susținut din public.

Pe termen mediu, se poate observa deja o consolidare a rețelelor artistice locale. Artiștii participanți au început să colaboreze în acțiuni culturale noi, să participe la concursuri de exprimare prin artă, inspirate de conexiunile formate în cadrul festivalului, dar și ca rezultat al expunerii acestora în fața comunității. Comunitatea a demonstrat un suport crescut pentru inițiativele culturale, cu o vizibilitate mai mare în media locală și pe platformele online. Acest lucru a generat un val de interes și susținere din partea autorităților locale și a sponsorilor pentru viitoare evenimente culturale și, sperăm noi, multe alte ediții ale Spectacolului Tinerilor Arieșeni.

Pe termen lung, anticipăm că în următorul an, impactul proiectului va continua să se manifeste printr-o prezență artistică mai robustă și mai diversă în comunitate. Efectele produse de proiect se vor manifesta în lanț, în timp, construindu-se chiar colaborări durabile între instituții culturale și tinerii artiști, ceea ce va duce la crearea de noi oportunități de dezvoltare personală și profesională. De asemenea, patrimoniul cultural va fi integrat mai activ în viața comunității, cu tradiții care sunt nu doar comemorate, ci și reinterpretate și readaptate de tineri, asigurând transmiterea lor către viitoarele generații.


| Despre organizator
    Asociația Civic Arieș contribuie activ la dezvoltarea infrastructurii organizatorice și civice a Comunității Urbane Arieș prin întâlniri comunitare cu celelalte ONG-uri din zonă și relaționarea cu Instituții Publice pentru a crește accesibilitatea ONG-urilor în spațiile deținute de acestea, dar și prin diferite proiecte pe care le organizează.

| Website proiect
    https://www.civicaries.ro/spectacolul-tinerilor-artisti-arieseni/



Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->