Patrula de Reciclare lansează Ghidul Bunelor Eco-Maniere, un e-book gratuit despre obiceiuri responsabile pe 10 teme de mediu, cu exemple concrete de la echipele de copii și profesori din program.

Ghidul bunelor Eco-Maniere este primul „manual” de educație de mediu creat în colaborare cu beneficiarii Patrulei de Reciclare. Zeci de echipe din grădinițe, școli și licee din toată țara povestesc despre schimbările pe care le-au produs în propriile școli, familii și comunități, în cadrul programului.

Ghidul Bunelor Eco-Maniere are o abordare inovatoare, deoarece nu spune ce ar trebui să facem, ci mai ales ce au făcut, concret, copiii și profesorii voluntari.

Astfel, pe lângă informații și sfaturi practice, acest ghid este o colecție de gesturi și acțiuni care funcționează, adaptate la situații reale de viață și la contexte locale diferite. Toți cei care au spus vreodată, despre orașul, cartierul sau satul lor „la noi nu se poate” vor vedea că oriunde „se poate” atunci când un grup de câtiva oameni se hotărăște să treacă la acțiune.

„Ghidul bunelor Eco-Maniere reprezintă încununarea a 10 ani de educație de mediu în România, dar și începutul unei noi conversații naționale despre valorile și principiile pe care ne bazăm în viața de zi cu zi. Știm că sunt mulți cei care practică «bune eco-maniere» și îi invităm să ne ajute să completăm acest nou cod de conduită, cu propriile lor exemple”, a declarat Andreea Idriceanu Calev, coordonatorul proiectului.

10 pe linie!

O echipă editorială de 10 autori a lucrat timp de 10 luni pentru a alege din sutele de exemple de bune practici împlementate de echipele participante în cadrul programului Patrula de Reciclare. Echipa a reușit să pună în pagină 10 povești de succes ce abordează 10 teme parcurse de-a lungul celor 10 ani de educație de mediu.

Vă prezentăm așadar, o colecție națională de informații, experiențe și soluții pentru teme actuale precum reducerea cantității de gunoi prin colectarea selectivă a diferitelor categorii de deșeuri (ambalaje, aparate electrice ori de alte tipuri), refolosirea creativă a obiectelor vechi sau idei pentru donații caritabile. Am adunat sfaturi practice de la agenții Patrulei pentru economia de apă și energie și evitarea risipei de mâncare sau despre lupta contra poluării cauzate de plastic, regenerarea ecosistemelor prin plantări și împăduriri și ecologizarea locurilor naturale afectate de deșeuri.

„Ne-am propus ca acest ghid să ajungă gratuit în cât mai multe școli din România. Orice cititor interesat de moduri simple de proteja natura va găsi, în acest material, un suport util și inspirator”, spune Alexandra Arnăutu, directorul de program.

E-bookul poate fi descărcat de aici: https://bit.ly/3p9F3pq

Grija față de Planetă, la fel de normală ca „Bună ziua!”

În epoca schimbărilor climatice, avem nevoie de un nou cod de conduită, care să ne ajute să conviețuim în armonie nu doar cu semenii noștrii, ci și cu restul lumii care ne înconjoară, pentru că grija față de Planetă ar trebui să fie ceva la fel de normal ca „Bună ziua!”.

Partenerii inimoși - Asociatia RoRec, Banca Transilvania, E-kid Furniture, L’Oréal România, Rotary Club Pipera, ECOArena, eColectare.Ro, E-Recycling Services și Editura Club România - care au dat curs fără ezitare invitației de a susține această inițiativă și s-au alăturat echipei de proiect, confirmă că acest demers este util și necesar.

„Dacă dorim să vedem o mobilizare cu rezultate tangibile în stoparea degradării mediului, este momentul ca ceea ce considerăm «bun, corect, etic, frumos, civilizat» să se refere nu numai la relațiile cu ceilalți oameni, ci și la relația cu ecosistemul care ne ține în viață. Depinde și de noi în ce direcție se va înclina balanța prin efectul gesturilor mărunte însumate – ce cumpărăm și cât de mult irosim, cum folosim apa și energia, cum ne debarasăm de deșeuri, cum protejăm ecosistemul sau cum ne implicăm civic” este ideea de la care a pornit echipa Asociației Volens atunci când a decis realizarea acestui proiect.

Reușim să facem ca gesturile responsabile față de mediu să fie ceva la fel de normal ca „bună ziua”, „vă rog” și „mulțumesc”? Vă așteptăm alături de noi!