close

Juriu

Claudia Spridon

Claudia Spridon

Jurnalist – Adevărul

Claudia Spridon face parte din echipa ziarului Adevărul, fiind responsabilă de două domenii: Sănătate și Muncă. Anterior, Claudia a fost editor şi coordonator de proiect la una dintre cele mai apreciate publicaţii din mediul online destinate specialiştilor din Sănătate. 

A obținut mai multe premii importante în domeniul jurnalismului medical, oferite de Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice, Colegiul Farmaciștilor din România și Colegiul Medicilor din România. Începând cu anul 2012, este co-fondator al asociației Observatorul Român de Sănătate. 

Licenţiată în Jurnalism la Universitatea de Vest din Timişoara, Claudia a absolvit un masterat în Management Media la Universitatea din București. În 2007, și-a completat studiile la Facultatea de Comunicare a Universităţii de Stat din Istanbul, Turcia. 
 


Copyright © Gala Societatii Civile si Millenium People 2010 - 2019
Site dezvoltat de Netvibes & BORŢUN•OLTEANU D/G/TAL