close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



CreștemBINE - Centru psihosomatic multifuncțional pentru copii cu dizabilități



| Organizator:
    Asociația Zi de Bine
| Categorie:
    Dezvoltare economică și socială
| Problema de fond
    În judetul Vâlcea erau peste 1.600 de copii cu dizabilități atunci când ne-am apucat de proiect. Și chiar dacă în oraș existau 3 centre de terapii, niciunul nu oferea servicii care să aibă o abordare 360 a recuperării copiilor, părinții fiind nevoiți să piardă resurse și așa puține (timp și bani) pentru ca cei mici să acceseze toate serviciile de care au nevoie pentru creșterea calității vieții. Lucruri pe care le-am aflat de la firul ierbii, de la două mame de copii speciali care și-au dorit să facă pasul spre ONG.
Împreună am amenajat un Centru psihosomatic multifuncțional pentru copiii cu dizabilități din județ, un loc în care acești copii să primească servicii de recuperare psihică, emoțională și fizică sub un singur acoperiș. Și un loc în care cineva să aibă grijă și de părinți, prin grupuri de informare și suport.


| Scopul proiectului
    Crearea unui loc sigur și prietenos unde copiii cu dizabilități să primească sprijin 360 ° prin programe de ludoterapie, terapie 3C, activități de socializare și dezvoltare motrică și emoțională și altele.
Asigurarea unui loc intim unde părinții se pot întruni în grupuri de suport, pentru informații, dar și consiliere, susținere, înțelegere.
Împuternicirea a două mame de copii speciali și cu pregătire în psihologie și administrație – Maria Vlăsceanu și Alina-Dina Tănasie – să pună pe picioare Asociația AVA, prin care pot fi alături de alți părinți ca ele, într-un mod eficace.


CreștemBINE - Centru psihosomatic multifuncțional pentru copii cu dizabilități CreștemBINE - Centru psihosomatic multifuncțional pentru copii cu dizabilități CreștemBINE - Centru psihosomatic multifuncțional pentru copii cu dizabilități

| Aria geografica
    Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea

| Rezumat
    Conform statisticilor, în judetul Vâlcea sunt înregistrați 1.600 de copii cu dizabilități. În orașul reședință de județ – doar 3 centre de terapii, niciciunul cu o ofertă integrate de servicii. În ianuarie 2022 am deschis un Centru psihosomatic multifuncțional, un loc în care acești copii și părinții lor să primească servicii de recuperare psihică, emoțională și fizică sub un singur acoperiș.
Centrul este totodată „acasă” pentru Asociația AVA, care a luat naștere odată cu acest proiect, din ambiția a două mame de copii speciali care și-au dorit să formeze o comunitate, cu susținerea noastră financiară și logistică. Vis și făcut! Asociația AVA a dezvoltat o bază de beneficiari constanți, care participă la activități în fiecare săptămână – un model de antreprenoriat social sustenabil care numără 65 de beneficiari plătitori și 40 neplătitori (10 copii și 30 de aparținători) în primul an de la înființare.
Dar dacă socotim doar luna implementării proiectului, atunci vorbim de 40 de copii cu dizabilități și fără posibilități pe care i-am susținut financiar să poată beneficia de terapii și peste 100 de aparținători, ca beneficiari indirecți, care se bucură de o calitate a vieții îmbunătățită semnificativ.
Succesul proiectului a atras un al doilea sprijin financiar din partea partenerilor strategici ai Asociației Zi de BINE și am adăugat Centrului psihosomatic un Centru de Logopedie (aflat tot în administrarea Asociației AVA) pentru copii tipici cu tulburări de vorbire – aceasta fiind o problemă tot mai des întâlnită în grădinițele și școlile românești. Sperăm ca alăturarea celor două categorii de beneficiari sub acoperișul AVA – copii tipici și copii cu dizabilități - să ducă la normalizarea relațiilor față de persoanele cu dizabilități în societate, pe plan local.


| Date beneficiari direcţi
    Prin acest proiect, Asociația Zi de BINE nu doar că a amenjatat un sediu unde Asociația AVA să își poată desfășura activitatea de susținere a comunității locale de familii cu copii cu dizabilități, dar a susținut direct costurile terapiei pentru un număr de 40 de copii cu dizabilități și fără posibilități, în acest centru nou înființat.

| Activitati
    Proiectul s-a bazat pe câțiva piloni, cu activități de fundraising, implementare și comunicare. Prin implicarea Zi de BINE, Maria Vlăsceanu și Alina-Dina Tănasie au co-fondat Asociația Autenticitate.Varietate.Acceptare cu misiunea de a aduce liniște, echilibru, zâmbete pe chipurile copiilor cu dizabilități și familiilor acestora prin programe pentru conectarea emoțională și mișcare, pe lângă învățarea cifrelor și literelor, ele însele fiind mame de copii speciali. Totodată, au pregătit programul terapeutic, Alina fiind psiholog, logoped și psihoterapeut în formare. Dar clădirea pe care o găsiseră pentru terapii era în mare parte dezafectată, așa că am pus-o la punct. De la fațada clădirii, casa scării, sala de așteptare, sala de ateliere cu pereți interactiv educaționali, sala de terapii ocupaționale și kinetorerapie, sala de sport și dans, cabinet pentru psihoterapie, la grupurile sanitare, am înlocuit și vopsit uși, geamuri și grilaje, am zugrăvit, pus parchet și calorifere, am înlocuit sistemul de iluminat, am cumpărat și montat tot mobilierul plus accesoriile specific și multe altele care au apărut pe neașteptate, totul într-o lună de zile. În centrul nou înființat, am susținut costurile terapiei pentru un număr de 40 de copii cu dizabilități și fără posibilități. Tot procesul a beneficiat de comunicare zilnică pe pagina de Facebook a Zi de BINE, dar și în presa online, creând awareness cauzei copiilor cu dizabilități și notorietate pentru nou înființata asociație.

| Rezultatele proiectului
    Când ai un copil care suferă de o dizabilitate, lumea de adult se restrânge la cea de asistent medical pe viață, cu consecințe drastice. În centrele de terapie sunt multe mame singure și mulți bunici care fac ore întregi pe drum, de mai multe ori pe săptămână. Când ne-am gândit cum putem îmbunătăți calitatea vieții familiei, ne-am dat seama ce lipsește – un loc fizic unde poți face majoritatea terapiilor de care e nevoie, un loc administrat de cineva cu experiență la prima mână care poate oferi și rezultate și suport emoțional, un loc unde aparținătorul este inclus într-un proces terapeutic și în activități care să-l împuternicească pe drumul propriu, susținere financiară pentru familiile care altfel nu au cum să ajungă până în acest punct.
Crearea acestui spatiu si sustinerea financiară pentru cei 40 de copii a avut impact în viața beneficiarilor atât prin rezultatele terapiilor, cât și prin rețeaua de suport formată în jurul părinților, care vin cu drag la Centru, unii fiind inspirați să se formeze ca terapeuti pentru a-și putea susține mai bine copiii. Prin amenajarea acestui sediu pentru AVA, asociția poate oferi servicii prin care să se autosusțină prin terapiile oferite contra cost, dar la un preț mai mic decât cel al pieței.
„Ne place să venim la AVA deoarece avem acces la un spațiu foarte primitor, cu oameni blânzi și foarte bine pregătiți. Ne simțim foarte bine, fiind înconjurați de părinți care înțeleg și nu judecă și de copii minunați, care se acceptă și se joacă dincolo de problemele care i-au adus împreună” - Ștefi, beneficiar AVA.


| Bugetul
    184,485 LEI

| Parteneri
    Proiectul Crestem Bine s-a desfășurat în parteneriat cu Asociația AVA. Parteneri financiari – Lidl România, E.ON România, UniCredit Bank România.

| Despre organizator
    Misiunea Zi de BINE este de a pune reflectorul pe cauze presante și dureroase și de a ajuta acolo unde alții întorc privirea. Într-un an de zile implementăm 12 cauze sociale, câte una în fiecare lună.Fiecare proiect se adresează unei comunități vulnerabile și se implementează în 30 de zile, cu ajutorul sărbătoriților lunii și al partenerilor.Pentru fiecare cauză, facem un parteneriat cu un ONG specializat în domeniul respectiv și ne punem resursele laolată pentru că ajutăm mai mult când cooperam

| Website proiect
    https://www.zidebine.ro/proiecte/crestembine/



Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes