close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



FORMA SCHIMBARII ”Tinerii si FONPC - dialog pentru schimbare”



| Organizator:
    Federatia Organizatiilor Neguvernamentale Pentru Copil
| Sectiune:
    Programe
| Problema de fond
    În cadrul Adunării Generale a membrilor din 2019 s-a concluzionat că există un număr crescut de abuzuri împotriva copilului și e nevoie de reacție rapidă. FONPC și-a propus ca în viitoarele proiecte să pună accent pe influențarea politicilor publice,creșterea capacității membrilor de a reacționa rapid și mai ales implicarea copiilor/tinerilor în procesele de luare a deciziilor. Festivalul Drepturilor Copilului organizat anual, Raportul alternativ al copiilor din 2016 și documentul de luare de poziție prezentat în prima sesiune a copiilor la Comitetul ONU - Geneva, nevoia sprijinirii Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopții în vederea promovării consultării și participării copiilor, o prioritate a României în contextul deținerii Președinției la Consiliul UE 2019 sunt câteva din motivele ce au dus la inițierea proiectului

| Scopul programului
    Îmbunătățirea capacității FONPC și a organizațiilor membre de a avea o reacție rapidă la noile politici publice, la încălcări ale drepturilor copilului, la consolidarea culturii participative și de constientizare civică prin crearea de instrumente de monitorizare a respectării drepturilor copilului, de a încuraja participarea copiilor și tinerilor la elaborarea și monitorizarea politicilor publice care îi privesc, crearea de dialog cu autoritățile publice și influențarea deciziilor ce vizează drepturile lor cu scopul de a responsabiliza autoritățile, instituțiile și factorii de decizie

FORMA SCHIMBARII ”Tinerii si FONPC - dialog pentru schimbare” FORMA SCHIMBARII ”Tinerii si FONPC - dialog pentru schimbare” FORMA SCHIMBARII ”Tinerii si FONPC - dialog pentru schimbare”

| Acoperire
    Bucuresti, Ilfov, Timisoara, Baia Mare, Iasi, Vaslui, Bacau, Galati, Cluj, Constanta, Gorj, Valcea, Suceava, Bistrita, Buzau etc

| Rezumat
    Prin activitățile din 2023 membrii FONPC și copiii au reușit să aibă acțiuni concrete de apărare a drepturilor copilului. A fost creat Consiliul Copiilor și Tinerilor (CCT) FONPC care a și reacționat la temele din agenda publică ce vizau drepturile copilului, astfel a fost creată o rețea de activiști și un cadru sigur în care să își pot face auzită vocea. CCT a completat și utilizat instrumentele de monitorizare a drepturilor copilului elaborate în grupurile de lucru ale experților, a elaborat raportul ”Universal Periodic Review (UPR)” pe teme precum educația, discriminarea, sănătatea munca, protecția copiilor, a creat și diseminat către ONU Lista de Priorități pentru Raportul Alternativ al Copiilor. Comitetul ONU a trimis statului român o serie de întrebări dintre care majoritatea sunt prioritățile trimise de CCT FONPC. Delegația FONPC formată din coordonatorul departamentului de participare a tinerilor și un membru al CCT FONPC au luat parte la European Youth Event la Parlamentul European în Strasbourg. Departamentul Smart Justice a soluționat 20 cazuri de încălcare a drepturilor copilului, a elaborat studiul ”Copilul o provocare pentru medicina legală”, a lansat Carta Albă a protejarii copilului în spațiul virtual, presa scrisă, audio-vizual semnată de 30 jurnaliști- un document prin care copiii vorbesc în mod direct cu jurnaliștii despre nevoile pe care le au pentru a se simți cu adevărat în siguranță. Reprezentanții FONPC au participat la consultări cu autoritățile publice vizând modificări legislative sau politici publice, printre care și Legea privind activitatea de prevenire a separării copilului de familie, Planul Național de Acțiune pentru implementarea Garanției pentru Copii, Strategia pentru drepturile copilului etc

| Date beneficiari direcţi
    - 64 de ONG-uri membre implicate în monitorizarea drepturilor copilului, consultate cu privire la realizarea Strategiei 2021-2025, Raportului alternativ, analiza privind implicarea tinerilor;
- peste 100 de tineri beneficiare ale serviciilor ONG-urilor membre FONPC implicați în crearea Consiliului Consultativ al Tinerilor, Forumul tinerilor, Raportul alternativ și în acțiuni de advocacy;
- peste 10 jurnaliști în vederea semnării Cărții Albe a protecției copilului în mediul virtual și în promovarea drepturilor copilului;
- peste 200 de parteneri (instituții publice, ONG-uri non membre, asociații profesionale, decidenți politici, personalități publice) implicate în monitorizarea drepturilor copilului


| Activitati
    • Crearea de instrumente de monitorizare a implementarii drepturilor copilului în cadrul a 5 grupuri tematice
• Formarea membrilor FONPC în realizarea Raportului alternativ cu privire la implementarea drepturilor copilului
• Semnalarea încălcării drepturilor copilului către autoritățile competente de către departamentul Smart Justice
• Crearea Consiliului Copiilor și Tinerilor FONPC (CCT)
• Elaborarea și diseminarea către ONU a Listei de Priorități pentru Raportul Alternativ al Copiilor și a Raportul tinerilor pentru Universal Periodic Review (UPR)
• Elaborarea raportului de analiză privind gradul de implicare al tinerilor în luarea deciziilor
• Formarea membrilor FONPC și a partenerilor cu privire la elaborarea Raportului Alternativ
• Elaborarea studiului Copilul o provocare pentru medicina legală
• Lansarea Carții Albe a protejarii copilului în spațiul virtual, presa scrisă, audio-vizual
• Participarea delegației FONPC formată din 2 tineri la European Youth Event la Parlamentul European la Strasbourg
• Participarea reprezentanților FONPC la consultări cu autoritățile publice vizând modificări legislative sau politici publice
• Campania de advocacy privind Garanția pentru copil la care au contribuit și participat membrii CCT: trimitere scrisoare către Prim-ministru Guvernului României și Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, creare unui film, organizare de întâlniri cu Comisia Europeană, cu platforma europeană Eurochild, cu europarlamentari români


| Rezultatele programului
    Prin activitățile derulate în 2023 s-a consolidat capacitatea de cooperare între membrii FONPC prin participarea la Grupurile Tematice de lucru, la atelierele pentru crearea procedurilor de lucru la nivelul unei organizații, prin participarea la sesiunile de formare privind Raportul Alternativ. Copiii&tinerii coordonați prin dep. pentru participarea tinerilor s-au implicat în elaborarea Raportului Alternativ al copiilor, au participat la consultări pentru crearea Raportului despre Protecție Socială Incluzivă alături de Child Rights Connect și Comisarul ONU pentru Drepturile Omului, au interacționat cu oficialități din Parlamentul European (președintele Parlamentului European), europarlamentari români cu care au discutat teme precum Garanția pentru copil ceea ce a avut ca rezultat faptul că România a semnat memorandumul pentru Planul Național de Acțiune pentru implementarea Garanției pentru Copii și strategia pentru drepturile copilului. Comunicare cu instituții și autorități publice (ANPDCA, Avocatul Poporului etc) în vederea soluționării cazurilor semnalate prin intermediul depart. Smart Justice a condus la răspunsuri prompte la solicitările noastre, reușind astfel să soluționăm cu succes sesizările privind încălcarea unor drepturi ale copiilor. Prin acțiunile de advocacy derulate la nivelul Parlamentului am reușit promovarea mai multor acte normative care vin în sprijinul protejarii drepturilor copilului, FONPC a susținut proiectul de lege privind prevenirea separării copilului de familie, ulterior aprobat, iar 30 de jurnațiști au semnat Carta Albă a drepturilor copilului

| Parteneri
    nu e cazul

| Despre organizator
    Misiunea federației este de a facilita creșterea dialogului și cooperării în vederea elaborării, redefinirii și implementării politicilor publice pentru asigurarea bunăstării copiilor și tinerilor în România, utilizând experiența și expertiza membrilor săi. Federația apără, promovează si monitorizează respectarea drepturilor copiilor și tinerilor și susține interesul superior al copiilor și tinerilor. FONPC are 65 de membri care activează în domeniul sprijinirii copiilor și al tinerilor

| Website proiect
    https://fonpc.ro/2021/09/02/forma-schimbarii-tinerii-si-fonpc-dialog-pentru-schimbare/



Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes