• Peste 1.300 de persoane fizice și mai multe companii s-au alăturat apelului lui David Popovici;
• Ambasadorul Hope and Homes for Children a reușit, cu sprijinul donatorilor, să transforme cadourile sale de ziua de naștere în burse pentru viitorii campioni;
• Au fost strânși în total 105.900 de euro pentru copiii și tinerii din Programul Bursele DAR, care excelează în sport, științe sau artă, în ciuda dificultăților materiale cu care se confruntă.
Campania inițiată de David Popovici cu ocazia zilei sale de naștere, împreună cu Fundația Hope and Homes for Children, s-a încheiat cu succes. David a ales să-și doneze ziua de naștere pentru bursierii DAR și să transforme cadourile sale în sprijin direct pentru tineri artiști, sportivi de performanță și olimpici la diferite discipline.
Peste 1.300 de oameni au dat forță acestei campanii, demonstrând cât de puternică poate fi solidaritatea atunci când ne unim pentru o cauză comună. Fiecare gest a contat și a arătat că sprijinul comunității este motorul care face posibilă schimbarea în viața tinerilor cu potențial, dar lipsiți de resurse. Împreună, acești oameni au transformat campania într-un exemplu de implicare și generozitate.
Campania a beneficiat de o susținere puternică și din partea mediului privat, cu donații importante realizate de companii precum Lion’s Head România, căreia i s-au adăugat și alte organizații care au ales să se implice. Fundația Țiriac, Optiblu România, Porsche România, Tema Energy, Colonnade Insurance și Wood Mizer au demonstrat, prin sprijinul oferit, că atunci când mediul de afaceri se unește pentru o cauză nobilă, impactul devine mult mai puternic și sustenabil. Astfel, mediul privat a arătat că responsabilitatea socială este o componentă esențială pentru o societate prosperă, educată și echitabilă.
Peste 105.900 de euro strânși de David Popovici
Fondurile vor fi direcționate către programul Bursele DAR, care sprijină copiii și tinerii vulnerabili care excelează în sport, științe sau artă, în ciuda poveștilor dificile de viață pe care le trăiesc. Ei dovedesc prin rezultatele lor că pasiunea, munca și determinarea pot învinge orice obstacol. Cu ajutorul donațiilor, bursierii vor avea acces la echipamente sportive, instrumente muzicale, cursuri, resurse educaționale digitale și oportunități de dezvoltare personală.
David Popovici:
„Sunt profund recunoscător pentru generozitatea tuturor celor care au ales să se alăture acestei cauze. Împreună, am arătat că performanța se clădește cu oameni și că viitorii campioni ai României se pot baza pe încrederea și sprijinul nostru. Mulțumesc fiecăruia dintre voi – fiecare donație, fiecare gest a contat enorm, la fel cum în natație o sutime de secundă poate face diferența între concurenți.”
Ștefan Dărăbuș, Director Național Hope and Homes for Children România:
„Când David vine alături de copii, se întâmplă ceva magic: visurile lor prind contur. Când oamenii aleg să fie împreună, totul devine posibil. Vă mulțumesc fiecăruia dintre voi – datorită vouă, speranțele bursierilor DAR se transformă în realitate. ”
Prin această campanie, David Popovici continuă să fie un ambasador al excelenței și solidarității, inspirând prin exemplul personal și mobilizând resurse pentru a schimba viețile unor copii și tineri cu potențial extraordinar.
***
Despre Hope and Homes for Children România
În total, în 27 de ani de intervenții, Hope and Homes for Children România a susținut 44.100 de copii să rămână în siguranță lângă părinții sau familia lor extinsă și să nu fie instituționalizați, prin Programul de Prevenire a Separării Copilului de Familie. Din 1998 și până în prezent, Fundația a contribuit la închiderea a 78 de centre de plasament, iar prin eforturile Hope and Homes for Children și ale partenerilor săi au fost dezvoltate 131 de case familiale, cu 7.650 de copii scoși din orfelinate și peste 2.000 reintegrați în familia naturală sau extinsă.