În cea de-a doua ediție a proiectului Eco-nomie pentru comunitatea ta, Junior Achievement România și Raiffeisen Bank au continuat să pună la dispoziția liceelor resurse educaționale și webinare tematice care vin în sprijinul educării modului în care elevii pot face alegeri sustenabile în ceea ce privește consumul de resurse.
Peste 8.800 de elevi din 317 licee au fost inspirați să adere la principiile economiei circulare și să participe alături de profesorii lor la acțiuni de ecologizare, amenajare a unor spații verzi sau la ateliere de reciclare creativă.
Suplimentar, proiectul a inclus și o componentă de competiție, care a dat liceelor oportunitatea de a obține recunoașterea impactului pe care tinerii l-au creat prin acțiunile dedicate mediului pe parcursul anului școlar.
Liceul câștigător, Colegiul Național Traian din Drobeta-Turnu Severin, s-a înscris în competiție după derularea a 11 acțiuni, care au încurajat implicarea civică și au îmbinat protecția mediului cu solidaritatea socială. Printre acestea:
- În Ziua Verde – Fără plastic în școală, 120 de elevi ai liceului au folosit recipiente reutilizabile din sticlă sau metal și au ales deplasarea la școală pe jos sau cu bicicleta, pentru a reduce impactul asupra mediului.
- Școala din parc – Clasă cu consum energetic zero a însemnat amenajarea a 25 de locuri de învățare în aer liber, în parcul din curtea școlii.
- Reciclăm pentru a ajuta – Prin 1.000 de PET-uri colectate și valorificate prin programul Returo, liceenii au venit în ajutorul unei familii nevoiașe.
Participarea la proiectul “Eco-nomia pentru comunitatea ta” a reprezentat o experiență educativă valoroasă atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice implicate. Prin activități practice, interactive și creative, elevii au înțeles importanța unui comportament responsabil față de mediu și au învățat cum deciziile noastre legate de mediul înconjurător influențează sustenabilitatea. Proiectul a stimulat gândirea critică, implicarea activă și colaborarea în comunitate școlară, devenind un model de bună practică în educația ecologică aplicată. – Ala Dancău, profesor coordonator, Colegiul Național Traian din Drobeta-Turnu Severin
Celelalte licee premiate în cadrul proiectului au fost: Liceul Tehnologic 1 Mai din Ploiești, Liceul Tehnologic Cezar Nicolau din Brănești, Liceul Tehnologic Malaxa din Zărnești, Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea și Liceul Teoretic Miron Costin din Pașcani.
Toate liceele beneficiază de sprijin financiar pentru derularea unor acțiuni care contribuie la eficientizarea consumului de resurse de mediu în cadrul școlii, campanii de tip reusing/recycling/upcycling cu implicarea și participarea elevilor sau îmbunătățirea condițiilor de studiu.
”Într-o lume aflată într-o continuă transformare, responsabilitatea noastră ca bancă este nu doar în direcția finanțării economiei, ci și să încurajăm spiritul de inițiativă al tinerilor. Prin susținerea proiectului Eco-nomie pentru comunitatea ta suntem mai aproape de generațiile care vor modela economia de mâine și îi ajutăm să pună bazele unor comunități sustenabile.”- Bogdan Popa, Vicepreședinte, Divizia Operațiuni și IT, Raiffeisen Bank România.
Eco-nomie pentru comunitatea ta vine în completarea programului susținut de Raiffeisen Bank și Junior Achievement România, la nivel național, pentru a răspunde, adaptat fiecărui nivel de studii (primar, gimnaziu, liceu), nevoilor de formare a abilităților de economisire și gestionare responsabilă a resurselor financiare și de mediu.
***
Despre Raiffeisen Bank România
Raiffeisen Bank, bancă universală de top, cu capitalizare și lichiditate solide, activează pe piața bancară din România deservind peste 2,3 milioane de clienți, persoane fizice și juridice.
De mai bine de 25 de ani, Raiffeisen Bank susține mediul economic din România, oferind produse și servicii financiare dezvoltate pentru a acoperi nevoile clienților. Având ca principiu fundamental responsabilitatea, contribuim la dezvoltarea societății prin finanțarea economiei reale și sustenabile. Totodată, suntem implicați în comunitate, prin susținerea a 5 piloni de dezvoltare: educație, ecologie urbană, sport ca stil de viață sănătos, inovație și, nu în ultimul rând, artă și cultură.
Despre Junior Achievement (JA) România
Junior Achievement (JA) România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară, de orientare profesională și dezvoltare personală, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În 2025, organizația a urcat pentru a șaptea oară în Top 10 ONG-uri din lume și a primit a patra nominalizare la Premiul Nobel pentru Pace. În România, programele JA de tip applied learning sunt urmate anual de peste 292.000 de elevi și studenți din 1.834 instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. Mai multe detalii sunt disponibile pe https://www.jaromania.org.