La ultimul etaj, al unui bloc de apartamente sociale din Ploiești, se naște speranța. Estera are speranță pentru prima oară: copiii ei vor avea un viitor mai bun.

„Știu că sunt în siguranță, știu că sunt copiii bine”, spune Estera, cu vocea ei caldă, gândindu-se la cei doi băieți ai ei.

Din septembrie, anul trecut, Radu și Robert*, au ajuns la Centrul de Zi CONCORDIA, Casa Austria, iar pentru Estera, fiecare zi pe care cei doi o petrec acolo înseamnă o copilărie în siguranță, alături de oameni care au grijă de sufletul și de viitorul lor.

Familia locuiește la marginea orașului. Exteriorul blocului este dărăpănat, iar la trei metri de intrare, e un container mare din care gunoiul se revarsă. Printre sacii negri desfăcuți, copiii se joacă. E singurul spațiu verde din zonă.

 

„E „T” de la tata”, zice Robert.

„E „H” de la haină”, continuă cu următoarea literă de plastic pe care o are în mână.

Băiatul are șase ani, iar pentru el ultimele șapte luni i-au oferit ajutorul de care a avut nevoie la școală. Fratele lui mai mare, de nouă ani, care-i în clasa a II-a, și-a schimbat notele la școală de îndată ce a primit ajutorul doamnelor educatoare de la Casa Austria.

„Mă bucur foarte mult de când au început să meargă la after. Citesc, scriu, iau numai note bune”, spune mama, uitându-se la Robert, întins lângă ea.

„Mamă, mie-mi place. Eu nu mai vin acasă. Eu stau aici, mamă”, își amintește ea, de reacțiile copiilor după câteva săptămâni de când veniseră la Centrul de Zi.

Robert este în clasa zero, iar pentru mamă, a fost una dintre cele mai mari bucurii că cei doi băieți au fost acceptat la centru. A fost o șansă să țină pasul cu școala.

Băiatul cel mare a reușit să recupereze din materiile predate, cu ajutorul activităților de educație remedială, iar acum și-a descoperit dragostea pentru matematică. „A început să meargă bine, adică să citească, să scrie, nu mai e în rând cu ceilalți care nu scriu sau să nu fie atent. E tot timpul atent. (..) A zis că e cel mai cel mai bun la matematică. Credeți-mă că din Foarte Bine (n.a. calificativ la școală) nu iese la matematică”, spune cu mândrie mama.

 

Cum era Radu înainte să vină la centru?

„Venea acasă, făcea temele, ieșea afară cu copiii. Dar nu era tot timpul atent”, spune mama.

Așa cum se întâmplă cu multe familii aflate în sărăcie extremă, părinții nu au timp sau nu știu ei, la rândul lor, cum să-și ajute copiii la teme. Iar pentru cei mici, sărăcia vine la pachet și cu izolare. Le este rușine să spună că n-are cine să-i ajute la teme, le este rușine să vorbească despre casele lor sau camerele lor. Simt greutatea sărăciei din prima zi când întră în clasa de școală.

Pentru Radu și Robert, părinții luptă în fiecare zi pentru ei, însă din sărăcie nu ieși ușor.

Aici, în camera care joacă rol de dormitor și sufragerie pentru șase suflete nu este niciun birou la care copiii să-și poată face temele. Cum să te concentrezi într-un spațiu în care nu ai unde să-ți pui un caiet?  

Dar e multă grijă în camera lor. Se simte de cum pășești pragul, de la mirosul perdelei proaspăt spălate, până la ordinea de pe fiecare din cele trei paturi de acolo. Bucătăria, la fel ca și baia, este la comun. În holul blocului, la fiecare etaj există câte o sală mare, unde fiecare-și gătește la propriul aragaz, cu propria butelie.

Estera luptă pentru fiecare copil, cât de mult poate. În fiecare dimineață, cu fetița la piept, ea pregătește bagajele și mic dejun pentru cei doi băieți. Astăzi, echipa CONCORDIA i-a adus o ladă cu produse de bază, iar pentru următoarele zile, Estera are cu ce să-i hrănească pe copii.

După orele de la școală, copiii merg direct la Centru, iar după amiaza, ea sau cealaltă vecină din bloc merge după copii. „Singuri, ei nu vin.” Copiii ei sunt cuminți și ascultă de ea sau de tatăl lor. „Nu pleacă de lângă mine sau să se ducă peste drum sau să plece în altă parte. Ies copiii afară când și taică-su e afară în fața blocului.”

Ea vede schimbarea în sufletele celor doi copii.

Pentru cel mare a fost cel mai greu, iar Robert, care stă lipit de mama sa, în pat, a învățat alfabetul cu ajutorul pedagogilor. A fost primul loc unde un adult a stat lângă el, i-a ținut mâna și l-a învățat fiecare literă.

Încă îi este greu. De Crăciun, scrisoarea către Moșul a scris-o cu ajutorul doamnelor, însă în fiecare zi, el face câte un pas înainte.  Următoarea scrisoare  vrea să o scrie singur.

„Mă simt mândră de ei și aș dori să fiu mândră și când o să fie mai mari. Vreau în continuare să meargă la școală, să învețe, să meargă la after. Sper și vreau să le dau o educație bună până la capăt”, spune ea.

Fiecare zi la centru înseamnă o șansă în plus să iasă din sărăcie, să plece din acest bloc, fără apă caldă sau căldură. Să-și facă un viitor unde nu depind de mila unui patron și în care nu le este rușine.

“Dacă eu am făcut șase clase, nu vreau ca și ei să facă tot șase clase. Vreau să termine liceul, să dea BAC-ul, să-și ia permis să fie și ei ceva. Să nu ajungă și ei ca taică-su, să muncească la fierărie, să muncească cu ziua. Vreau să învețe, să fie ceva mari”, mărturisește mama.

În toamnă, fetița va veni și ea la Centru și va primi sprijin din prima zi. 

Trei copii vor trece prin grija și programele Centrului, iar CONCORDIA vrea să fie alături și de mezina familiei, care încă stă în brațele mamei.

De 13 ani, de când activează în comunitate, sunt câteva familii care au avut încredere în puterea oamenilor din CONCORDIA și fiecare copil a ajuns în grija doamnei Ani și a celorlalți de aici. Astăzi, copiii respectivi sunt adulți, au locuri de muncă, sunt împreună, ca familie, și muncesc tare pentru propriile lor familii.

Ca Radu sau Robert să primească o șansă la viitorul mai decent, e nevoie de intervenție pe termen lung.  La Centrul de Zi le potolim foamea și-i ajutăm la teme, însă au nevoie de oameni care să le acopere și cicatricile sărăciei și să le ofere încrederea că ei pot mai mult. Că ei merită mai mult.

Aceste activități se desfășoară în cadrul proiectului „Educație pentru toți copiii, Ediția 3“, proiect finanțat de @Pepco Romania. 

 

***

 

#PEPCOSustineEducatia #PEPCOEducatiePentruTotiCopiii #PEPCORomania #CentreZi #CONCORDIA

*Numele copiilor nu sunt reale pentru le proteja identitatea>