close

Juriu

Gruia Bădescu

Gruia Bădescu

Cercetător, Lector invitat SNSPA, Vice-Președinte Centrul Român pentru Inovare in Dezvoltare Locală

Atât cercetarea cât și practica sa profesională în design urban și dezvoltare urbană sunt centrate pe relația dintre spațial și social, abordând tematici precum reconstrucția urbană, spațiul public, orașul post-socialist, orașul post-conflict, cu un focus pe legătura dintre transformări urbane și procesul de a lucra cu un trecut dificil. A absolvit în 2009 Masterul de design urban și științe sociale al Cities Programme de la London School of Economics and Political Science (LSE) și a făcut Doctoratul la Centrul de Cercetări pe Conflicte Urbane, Departamentul de arhitectură de la Universitatea din Cambridge, cu o teză pe responsabilitatea politică a arhitecților după violență în fosta Iugoslavie. 

Pe lângă cercetare, a lucrat în design urban și dezvoltare urbană în România, Georgia, Armenia și Republica Moldova. Este co-fondator al Centrului Român pentru Inovare in Dezvoltare Locală, unde a lucrat la planuri de dezvoltare locală precum și în proiectul Alert, legat de riscul seismic în București. Este membru al Asociației pentru Tranziție Urbană și lucrează în cadrul proiectului european Urban Education Live pe tema cartării sociale și a dezvoltării de capacitate a grupurilor de inițiativă civică în două cartiere bucureștene. 

Din 2012, a ținut cursuri și seminarii la Cambridge, a organizat pentru LSE ateliere interdisciplinare de urbanism la Sarajevo și București, iar din 2015 a fost Lector și Cercetător în Geografie Umană la Universitatea din Oxford. În octombrie 2018, s-a alaturat echipei Reconstructing Memory in the City de la Universitatea din Konstanz. Din 2016, in fiecare primăvară ține cursuri ca lector invitat la SNSPA București.
 


Copyright © Gala Societatii Civile si Millenium People 2010 - 2019
Site dezvoltat de Netvibes & BORŢUN•OLTEANU D/G/TAL