Participanti & Proiecte
Familiile numeroase contează – De la implicare civică la politică publică
|
|
Organizator: ASFANU_Asociatia Familiilor Numeroase |
|
|
Sectiune: Artă și cultură |
În România, 4 din 10 copii trăiesc în familii numeroase, însă politicile publice continuă să aibă ca model de referință familia cu 2 copii. Studiul ASFANU privind familiile numeroase din România, a evidențiat că veniturile acestor familii acoperă parțial costurile unui trai decent, limitând accesul la educație, cultură și activități recreative. În timp ce alte state europene au dezvoltat programe dedicate, în România existau doar câteva inițiative locale, fără un cadru de politică publică. Inițial, ASFANU a adoptat o abordare top-down, promovând inițiative legislative privind drepturile familiilor 3+ (2020) și Programul Național „Cardul Familiilor Numeroase”(2024). În lipsa adoptării acestora, s-a reorientat către o abordare bottom-up, dezvoltând în 2025 împreună cu autoritățile locale și beneficiarii, un model de politică publică locală.
| Scopul proiectului
Scopul proiectului a fost recunoașterea oficială a familiilor numeroase ca beneficiari legitimi ai politicilor publice locale prin dezvoltarea primului mecanism administrativ dedicat acestei categorii. Pentru atingerea acestui scop au fost urmărite cinci obiective: documentarea nevoilor comunității (O1), mobilizarea familiilor numeroase în jurul unei cauze comune (O2), transferul bunelor practici europene (O3), co-crearea unei politici publice împreună cu autoritățile locale (O4) și implementarea unui model civic replicabil la nivel national (O5).
| Acoperire
Brașov / Jud. Brașov, Cluj-Napoca / Jud. Cluj, Bacău / Jud. Bacău, București
| Rezumat
În 2025, ASFANU a transformat o nevoie exprimată de peste 300.000 de familii cu trei sau mai mulți copii într-o politică publică locală: primul Program multianual pentru susținerea familiilor numeroase și primul Certificat al Familiei Numeroase din România. Proiectul a răspuns lipsei unui mecanism instituțional de recunoaștere și sprijin pentru această categorie de familii, care, deși contribuie semnificativ la dezvoltarea societății, nu beneficia de politici publice dedicate, iar accesul copiilor la cultură, educație, sport și agrement depindea în mare măsură de resursele financiare ale familiei.
Obiectivul principal a fost dezvoltarea unui model de politică publică locală, replicabil la nivel național, prin consolidarea dialogului dintre societatea civilă și autoritățile publice. Pentru atingerea acestuia, ASFANU a mobilizat comunitățile locale din Brașov, București, Cluj-Napoca și Bacău, a consultat familiile beneficiare, a analizat modele europene de bune practici, a elaborat propuneri de politici publice și a desfășurat întâlniri de lucru cu autorități locale și centrale. Activitățile au fost implementate cu resursele organizației, implicarea voluntarilor și sprijinul autorităților locale.
Cea mai importantă realizare a proiectului este adoptarea Programului multianual pentru susținerea familiilor numeroase și introducerea Certificatului Familiei Numeroase prin HCL nr. 978/2025, oferind unui număr de peste 1.500 de familii din Brașov acces mai facil la servicii publice de cultură, sport și agrement. Modelul creat de ASFANU a devenit un precedent de politică publică și este deja replicat prin demersuri inițiate în Cluj, București, Bacău și Piatra-Neamț, confirmând potențialul său de extindere la nivel național.
| Date beneficiari direcţi
Beneficiarii direcți ai proiectului sunt 7.582 de persoane (3.033 adulți și 4.549 copii) din 1.516 familii cu trei sau mai mulți copii cu domiciliul în Municipiul Brașov, eligibile pentru Programul multianual de susținere a familiilor numeroase și pentru obținerea Certificatului Familiei Numeroase.
| Activitati
În perioada 1 ian. – 31 dec. 2025, ASFANU a implementat o campanie de advocacy pentru dezvoltarea primei politici publice locale dedicate familiilor numeroase. Metodologia a avut la bază co-crearea politicii publice împreună cu beneficiarii și autoritățile, pornind de la rezultatele Studiului privind familiile numeroase din România, analiza coșului minim de consum și Ghidul de bune practici privind Cardul Familiei Numeroase. Au fost organizate consultări cu familiile beneficiare și întâlniri ale comunităților locale pentru identificarea nevoilor și implicarea voluntarilor. În paralel, voluntarii au participat la sesiuni de formare în advocacy și schimburi de bune practici cu Asociația Familiilor Numeroase din Polonia și ELFAC, analizând totodată facilitățile oferite de instituțiile locale de cultură, sport și agrement. Dialogul cu autoritățile a evidențiat două obstacole majore: lipsa unei definiții operaționale a familiei numeroase și lipsa datelor privind numărul beneficiarilor și impactul bugetar. Pentru fundamentarea soluției, ASFANU a colectat și corelat date statistice naționale și locale, solicitând informații de la direcțiile județene de statistică și de asistență socială, precum și de la AJPIS și ANPIS, și a elaborat propunerea Programului multianual pentru susținerea familiilor numeroase, adoptată de Consiliul Local Brașov prin HCL nr. 978/28.11.2025, prin care a fost introdus primul Certificat al Familiei Numeroase din România.
| Rezultatele proiectului
Principalul rezultat îl constituie adoptarea Hotărârii Consiliului Local Brașov nr. 978/28.11.2025, prin care a fost aprobat Programul multianual pentru susținerea familiilor numeroase și a fost introdus Certificatul Familiei Numeroase – primul mecanism oficial de recunoaștere a familiilor cu trei sau mai mulți copii din România, inițiat de societatea civilă. Beneficiul direct pentru grupul țintă îl reprezintă facilitarea accesului la servicii și activități culturale, sportive și de agrement, prin acordarea unor reduceri de 50% a tarifelor de acces la instituțiile aflate sub autoritatea Consiliului Local Brașov. Totodată, a fost introdusă definiția familiei numeroase, oferind autorităților un cadru clar pentru dezvoltarea unor politici publice dedicate. Proiectul a generat schimbări la nivelul administrației locale prin crearea primului model complet de politică publică destinat familiilor numeroase, incluzând metodologia de identificare a beneficiarilor, estimarea impactului bugetar și regulamentul programului. Aceste rezultate reflectă atingerea obiectivelor proiectului: documentarea nevoilor comunității și transferul bunelor practici europene, care au fundamentat soluția, iar mobilizarea familiilor și co-crearea cu autoritățile au condus la adoptarea unei politici publice sustenabile. Ca efect, colaborarea dintre societatea civilă și administrația publică s-a consolidat, iar modelul de la Brașov este deja utilizat ca bază pentru inițiative similare în Cluj, București, Bacău și Piatra-Neamț, confirmând potențialul său de extindere la nivel național.
| Parteneri
Nu este cazul.
| Despre organizator
ASFANU este o organizație neguvernamentală, apolitică și neconfesională care promovează, susține și reprezintă interesele familiilor cu trei sau mai mulți copii. Scopul său este îmbunătățirea condițiilor de viață ale acestora și recunoașterea rolului lor în societate, prin inițiative de advocacy, consultare publică, propuneri legislative și proiecte dedicate. În 2025, asociației i-a fost conferit Ordinul „Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social”, în grad de Cavaler.
| Website proiect
https://card.asfanu.ro
