Participanti & Proiecte
E.L.E. Evolve by Learning to Empower
|
|
Organizator: Asociația Necuvinte |
|
|
Categorie: Protecția mediului |
Proiectul a pornit de la realitatea unui fenomen sistemic alarmant din România: violența domestică, sexuală și de gen. În 2023, Poliția Română a intervenit în 97.840 cazuri de violență domestică, însă aceste date reflectau doar vârful aisbergului, multe victime neavând încredere să raporteze abuzurile. Raportul Inspecției Judiciare a evidențiat lipsa unei practici unitare în gestionarea cazurilor de violență sexuală și de gen, iar evaluarea GREVIO pentru România(2022) a confirmat subraportarea fenomenului și necesitatea formării specialiștilor. Aceste concluzii, coroborate cu experiența directă a Asociației Necuvinte în lucrul cu victimele, au evidențiat nevoia critică a unei schimbări sistemice prin formarea comună a profesioniștilor, pentru o intervenție multidisciplinară, coordonată și bazată pe înțelegerea traumei.
| Scopul proiectului
Scop: îmbunătățirea răspunsului sistemului de justiție la cazurile de viol, agresiune sexuală și violență domestică printr-o intervenție centrată pe victima infracțiunii.
Obiective:
1.Îmbunătățirea accesului la justiție pentru persoanele victime ale violenței domestice și de gen.
2.Crearea unei rețele de profesioniști la nivelul mun. București prin intermediul unui program de formare specializată pentru lucrătorii sistemului de justiției și angajați ai DGASPC-urilor din București, în echipă multidisciplinară.
3.Creșterea nivelului de sensibilizare cu privire la violența domestică și de gen.
| Aria geografica
Municipiul București
| Rezumat
Proiectul a pornit de la o problemă sistemică alarmantă din România: violența domestică, sexuală și de gen. Subraportarea cazurilor, lipsa încrederii victimelor în autorități, intervenția neunitară între instituțiile cu atribuții în domeniu și absența unei abordări comune, au evidențiat necesitatea unui program de formare specializat destinat profesioniștilor din sistemul de justiție. Nevoia era cu atât mai mare cu cât, în primele 11 luni ale anului 2023, au fost înregistrate 97.840 de cazuri de violență domestică, cifră care reprezenta doar vârful aisbergului.
Scopul proiectului a fost îmbunătățirea răspunsului sistemului de justiție prin implementarea, în premieră în România, a unui program-pilot de formare specializată, bazat pe abordarea centrată pe victimă și înțelegerea traumei. Timp de 4 zile, în incinta Senatului României, în parteneriat cu Poliția Română, Corpul Național al Polițiștilor, Comisia pentru Politică Externă din Senatul României, ANES și Avon România, 140 de profesioniști din sistemul de justiție:procurori, judecători, polițiști din toate secțiile din M.București, avocati, psihologi si as.sociali, au fost formați alături de 3 experți internaționali cu privire la intervenția la cazurile de violență, răspuns multidisciplinar și coordonat.
Ca urmare a rezultatelor proiectului și observațiilor formulate, am înaintat către MAI 9 propuneri de îmbunătățire a sistemului de protecție a femeilor, dintre care 3 au fost deja implementate. Totodată, în parteneriat cu Poliția Română, a fost dezvoltat Manualul de intervenție pentru polițiști, bazat pe abordarea centrată pe victimă și înțelegerea traumei, iar ulterior a fost elaborată o procedură internă de lucru pentru polițiști privind intervenția la cazurile de violență domestică.
| Date beneficiari
140 specialiștii din sistemul de justiție: reprezentanți ai Poliției Române, ai Parchetelor de pe lângă Judecătoriile de sector din București, ai Baroului București, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, psihologi din DGASPC-urile de sector, precum și reprezentanți ai Serviciului de Telecomunicații Speciale.
| Date beneficiari
Peste 5000 de victime violenței domestice, sexuale și de gen care interacționează cu profesioniștii formați în cadrul proiectului, familiile acestora, instituțiile partenere și comunitatea la nivelul mun. București prin îmbunătățirea răspunsului sistemului de justiție și consolidarea colaborării interinstituționale.
| Activitati
Timp de 4 zile am desfășurat un program de formare a specialiștilor din sistemul de justiție în incinta Senatului României,prin care au fost instruiți 140 reprezentanți ai Poliției Române, ai Parchetelor de pe lângă Judecătoriile de sector din București, ai Baroului București, ANITP, DGASMB, psihologi din DGASPC-urile de sector, avocați, precum și din cadrul Serviciului de Telecomunicații Speciale.
Programul de formare axat pe abordarea centrată pe victimă și bazată pe înțelegerea traumei, a reprezentat prima inițiativă de acest tip din România. Cursul a fost susținut de 3 experți internaționali, care au creat o metodologie specifică, cu scopul de a consolida o echipă multidisciplinară și de a întări colaborarea interinstituțională. Iar pe baza propunerilor și observațiilor din cadrul cursului, am înaintat MAI 9 propuneri de îmbunătățire a siguranței femeilor, dintre care 3 au fost deja implementate: index specific pentru actele de violență domestică la nivelul 112; introducerea, în formularul de evaluare a riscului pentru emiterea ordinului de protecție provizoriu, a istoricului de strangulare non-fatală ca indicator de risc iminent; și elaborarea, în colaborare cu Poliția Română, a unui Manual de intervenție pentru polițiști privind răspunsul specializat la cazurile de violență domestică și de gen, din care a fost realizată „Procedura internă de intervenție la cazurile de violență domestică pentru polițiști” - procedură obligatorie și temă de examen.
| Rezultatele proiectului
Au fost formați 140 de specialiști din sistemul de justiție în cadrul unui program care a implicat în premieră în România abordarea centrată pe victimă și bazată pe înțelegerea traumei pentru îmbunătățirea intervențiilor la cazurile de violență domestică, sexuală și de gen, consolidându-le competențele și creând o rețea multidisciplinară de colaborare. Schimbare a fost măsurată prin evaluare inițială și finală.
Programul a contribuit la dezvoltarea unui limbaj comun și a unei intervenții coordonate între polițiști, procurori, judecători, avocați, psihologi și asistenți sociali din mun București. În urma sesiunilor de lucru, a observațiilor și a propunerilor formulate de participanți privind lacunele identificate în practică, au fost elaborate și înaintate MAI 9 propuneri privind îmbunătățirea siguranței femeilor și fetelor și a răspunsului instituțional la cazurile de violență domestică, sexuală și de gen. 3 dintre acestea au fost deja implementate: introducerea unui index specific pentru violența domestică în sistemul 112, includerea istoricului de strangulare non-fatală în evaluarea riscului pentru emiterea ordinului de protecție provizoriu și elaborarea, împreună cu Poliția Română, a procedurii de lucru pentru polițiști privind intervenția la cazurile de violență domestică. Un alt rezultat valoros al acestui proiect a fost realizarea în colaborare cu Poliția Română a unui Manual de intervenție pentru polițiști bazat pe abordarea centrată pe victimă și înțelegerea traumei.
| Bugetul
245
| Parteneri
Poliția Română, Corpul Național al Polițiștilor, Comisia pentru Politică Externă din Senatul României, Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, AVON Cosmetics Romania
| Website proiect
https://www.necuvinte.ro/stiri/e-l-e-evolve-by-learning-to-empower/
