- Gala Societății Civile 2022 x Ashoka România -

GSC și Ashoka România au lansat seria Monitorizare de Impact, un demers prin care ne-am propus să urmărim evoluția proiectelor înscrise în categoria A a competiției din 2022 – proiecte care au avut șansa să obțină, pe lângă Premiile I, II, III și Premiul pentru Impact Social.

Continuăm seria alături de Luminița-Maria Ilea // Școala Gimnazială Nr. 2 Țețchea, care ne-a povestit pe larg despre proiectul Parcarea bicicletelor în siguranță.

1. Cum a apărut ideea/nevoia proiectului pe care l-ați înscris la GSC?

Ideea proiectului, ,,Parcarea bicicletelor în siguranță”, ne-a venit odată cu înscrierea elevilor din clasa a VII-a de la Școala Gimnazială Nr. 2 Țețchea, jud. Bihor în aplicarea metodei Proiect: Cetățeanul la ora de educație socială. Dacă în marile orașe abia redescoperim bicicleta în zilele noastre, în mediul rural aceasta este un mijloc de transport cel mai la-ndemână, mai ales că transportul în comun lipsește aproape cu desăvârșire . Elevii clasei a VII-a din Țețchea au găsit această problemă la ei în comunitate, au analizat-o temeinic, studiind legislația și realizîndu-și un plan de acțiune.

2. Care este cel mai important lucru pe care l-ați învățat odată cu implementarea proiectului înscris la GSC?

Conținuturile teoretice ale programei de educație socială au avut în totalitate aplicabilitate practică. Proiectul a asigurat o învățare activ-participativă, pornind de la practică spre teorie și nu invers, cum se face în mod tradițional. Aspectele transdisciplinare ale proiectului au vizat discipline precum: T.I.C., limba și literatura română, educația plastică, limba engleză.

Metodele moderne care au facilitat învățarea au fost: studiul de caz, învățarea prin descoperire, observația, învățarea prin cooperare, metoda proiectului, dezbaterea, interviul, jocul de rol, reflecția, etc. Profesorul a lăsat grupului de elevi posibilitatea de gestionare a situațiilor și de realizare a alegerilor. Elevii sunt cei care au redactat documentele cercetării: actul normativ, planul de acțiune, adresa oficială, declarația de constituționalitate, flyer-ul și posterul, textul promovării publice, power point-ul aferent și susținerea prezentării publice.

Elevii au conșientizat că pot să fie ,,o voce” în comunitatea lor, au înțeles modul în care funcționează instituțiile publice, procedurile prin care se iau deciziile și rolul pe care îl au cetațenii într-o societate democratică.

3. Ce înseamnă petru organizația voastră impactul și cum îl măsurați în proiectele voastre?

Activitățile au avut un impact pozitiv asupra elevilor, aceștia s-au implicat activ. Atmosfera orelor a fost una benefică învățării și cooperării, elevii au demonstrat că dețin cunoștințe valoroase la nivelul disciplinei, că înțeleg procedura de inițiere a unei politici publice (pot să-și exercite dreptul la libera exprimare, exersează votul democratic, experimentează concesia). Fiecare elev s-a simțit pus în valoare și important în desfășurarea proiectului, deoarece toți pașii proiectului au fost analizați și dezbătuți (și–au dezvoltat abilități de gândire critică și analitică).

Acest proiect le-a dezvoltat spiritul civic, dorința de a face o schimbare în bine la ei în comunitate.

Prin acest proiect am atins următoare obiective de dezvoltare durabilă pentru comunitatea locală: ODD 4 (Educație de calitate ), ODD 5 ( Egalitate de gen) și ODD 11 (Orașe și comunități durabile privind implementarea proiectelor de dezvoltarea durabilă). Iar pentru comunitatea școlară s-au remarcat următoarele aspecte pozitive: prevenirea și reducerea fenomenului de părăsire timpurie a școlii de către elevii aflați în situație de risc; promovarea cu succes și înscrierea elevilor din proiect în învăţământului secundar superior – liceal și profesional la absolvirea clasei a VIII-a; progres în frecvență/ comportament/ învățătură pentru colegii din școală care au colaborat cu ei.

4. Ce ați observat că s-a schimbat în comunitate odată cu acest proiect?

Datorită demersurilor tinerilor, sătenii - elevi, adulți, vârstnici - au acum unde să își parcheze în siguranță bicicletele. În plus, colaborând cu copiii lor, părinții au prins și ei curajul de a se adresa autorităților locale pe diverse probleme din comunitate. Transformările care au loc prin metode experiențiale îi transformă pe toți cei implicați într-o voce comună. Cea mai importantă realizare este educarea generației viitoare. Ea își cunoaște drepturile și nu va ezita să le folosească.

5. Ce ați face diferit acum când proiectul s-a terminat?

O mai bună comunicare cu membrii comunității poate ne-ar fi ajutat să obținem mai multă implicare și mai mult sprijin din partea lor.

Monitorizarea de Impact va avea patru etape și va ajunge la final în luna octombrie 2023. Pentru a urmări evoluția proiectelor participante, rămâneți cu ochii pe website-ul GSC, dar și pe canalele de Facebook și Instagram.

***

Ashoka
este cea mai mare organizație globală de promovare și sustinere a antreprenoriatului social și a inovației sociale, prezentă începând din 2017 și în România unde își propune să contribuie la crearea unei societății în care fiecare persoană este un creator de schimbare, capabil să ia acțiune în mod creativ pentru a rezolva probleme sociale și a genera schimbări sistemice.

Gala Societății Civile este un proiect THE INSTITUTE, care promovează și premiază an de an activitatea sectorului asociativ din România.