- Gala Socității Civile 2022 x Ashoka România -

GSC și Ashoka România au lansat seria Monitorizare de Impact, un demers prin care ne-am propus să urmărim evoluția proiectelor înscrise în categoria A a competiției din 2022 – proiecte care au avut șansa să obțină, pe lângă Premiile I, II, III și Premiul pentru Impact Social.

Continuăm seria alături de Roxana Tănăsachi – Programs Manager – Social dept. @AMAIS, care ne-a povestit pe larg despre proiectul Aplicația SeeYou.

1. Cum a apărut ideea/nevoia proiectului pe care l-ați înscris la GSC?

Din dorința de a răspunde unei nevoi acute a nevăzătorilor: de a se deplasa acolo unde au lucruri de făcut însoțiți de o altă persoană fără dizabilități. Aici vorbim fie de drumuri la Gara de Nord, la cumpărături în mall, la film, sau la plătit taxe pe la instituții publice.

Un alt obiectiv a fost să punem oameni diverși împreună pentru a sparge bariera ce împarte societatea în două: persoane cu și fără dizabilități, care rareori se intersectează fiindcă fiecare trăiește în propria bulă socială.

Azi, avem zeci de oameni care au ieșit împreună, nevăzători și voluntari, care și-au continuat întâlnirea și dincolo de cea planificată, sau se sună de ziua lor, ori vorbesc direct când au nevoie de alt tip de sprijin, ceea ce e grozav. Bucla incluziunii este închegată în comunitatea SeeYou care crește văzând cu ochii de la o săptămâna la alta.

2. Care este cel mai important lucru pe care l-ați învățat odată cu implementarea proiectului înscris la GSC?

Că atunci când creezi un lucru plecând de la nevoia oamenilor e imposibil ca proiectul să nu fie de succes, de impact. Asta și motivează să dezvoltăm o aplicație de mobil pentru SeeYou și să o extindem și în alte orașe mari din țară precum Iași, Cluj și Timișoara, pe lângă București, în viitorul apropiat. Nevoia există, comunitatea se extinde, avem impact, spargem bariere ce stau în calea încluziunii și vrem să multiplicăm acest impact grozav în toată România.

3. Ce înseamnă pentru organizația voastră impactul și cum îl măsurați în proiectele voastre?

Schimbare în oameni, în comunitate și la nivel de societate. E impact când un nevăzător ne scrie după o ieșire cu un voluntar SeeYou că a avut o super experiență, că nu se aștepta să fie atât de plăcută interacțiunea. Sau când voluntarul ne scrie apoi să ne spună că a recomandat aplicația și altor prieteni pentru că experiența trăită datorită SeeYou merită trăită de cât mai mulți oameni.

Impact e când spargem bariere ce stau în calea incluziunii, când facem cunoscute grupurile marginalizate prin proiecte, când schimbăm mentalități și reducem prejudecățile persoanelor fără dizabilități.

Îl măsurăm prin schimbările pe care le vedem în oameni, prin cifrele la care ajungem prin mesajele noastre. Sau când ne scriu oamenii că vor să ne ajute sau să vină voluntari la noi pentru că au văzut munca noastră. Îl mai măsurăm și prin numărul de oameni care vor să facă parte din proiectele AMAIS pentru că au auzit despre calitatea activităților și impactul pe care îl producem.

4. Ce ați observat că s-a schimbat în comunitate odată cu acest proiect?

Am dărâmat prejudecăți, în primul rând, și am adus oameni diverși împreună. Oameni tipici care altfel ar putea trăi o viață întreagă fără să întâlnească o persoană cu dizabilități de vedere și să-i afle nevoile sau povestea.

Am observat o curiozitate și dorință de interacțiune incluzivă. Spun asta pentru că, odată cu trecerea timpului, vedem o diversitate tot mai mare în nevoile pe care nevăzătorii și le rezolvă prin SeeYou. Asta ne arată că au căpătat încredere în comunitatea de voluntari SeeYou și se aventurează mai ușor și mai des în interacțiuni cu oameni complet diferiți despre care nu știu nimic. O barieră îndepărtată din calea incluziunii înseamnă un București mai prietenos și empatic.

5. Ce ați face diferit acum, când proiectul s-a terminat?

Am aloca mai mult timp pentru dezvoltarea și testarea aplicației. Vom ține cont de cele două în această etapă în care căutăm sponsor pentru a o dezvolta într-o versiune de mobil și extinderea către alte orașe din țară.

Monitorizarea de Impact va avea patru etape și va ajunge la final în luna octombrie 2023. Pentru a urmări evoluția proiectelor participante, rămâneți cu ochii pe website-ul GSC, dar și pe canalele de Facebook și Instagram.

***

Ashoka
este cea mai mare organizație globală de promovare și sustinere a antreprenoriatului social și a inovației sociale, prezentă începând din 2017 și în România unde își propune să contribuie la crearea unei societății în care fiecare persoană este un creator de schimbare, capabil să ia acțiune în mod creativ pentru a rezolva probleme sociale și a genera schimbări sistemice.

Gala Societății Civile este un proiect THE INSTITUTE, care promovează și premiază an de an activitatea sectorului asociativ din România.