Fundația Hospice Casa Speranței, centru de excelență pentru îngrijirea paliativă, va utiliza un sistem informatic modern pentru administrarea resurselor umane, urmărind eficientizarea operaţiunilor recurente de gestiune a personalului. 

Astfel, cei 250 de angajați ai ONG-ului care oferă servicii de îngrijire gratuite pentru copiii și adulții cu boli incurabile, ce de multe ori nu își permit aceste tratamente, vor fi administraţi cu ajutorul a doua aplicaţii furnizate de Wizrom cu titlu gratuit, ceea ce va reduce semnificativ timpul alocat pentru procesarea datelor și emiterea documentelor. 
 

“Impactul pe care îl avem prin proiectele noastre se datorează echipei motivate, care se dedică fiecărui pacient. Ne bucurăm că Wizrom ni se alătură, prin susținerea în eficientizarea activității departamentului de resurse umane, obiectivul comun la final de zi fiind acela de a aloca cât mai multe resurse pentru serviciile oferite pacienților”
, declară Mirela Nemțanu, CEO, Fundația Hospice Casa Speranței.

Astfel, Wizrom va asigura pentru Fundația Hospice Casa Speranței administrarea de personal, calculele salariale și raportarea specifică cu ajutorul aplicaţiei WizSalary, iar prin WizOne se va realiza pontajul echipei. De asemenea, soluțiile vor fi personalizate pentru a răspunde cerințelor activității Fundației, cum ar fi programul de lucru și modalităților specifice de calcul salarial pentru cadre medicale.

Odată cu implementarea soluțiilor, Wizrom oferă și toate serviciile aferente, de la analiza detaliată a cerințelor, setarea persoanlizată a aplicațiilor pe specificul Hospice Casa Speranței, precum și cursuri de utilizare și suport la începerea utilizării sistemului, totul cu titlu gratuit.

“Fundația Hospice Casa Speranței este un reper pentru îngrijirea paliativă, la nivelul Europei de Est, și ne bucurăm că putem contribui, prin expertiza noastră, la susținerea echipei în următoarele proiecte. Mai mult, suntem convinși că acesta reprezintă începutul unui parteneriat pe termen lung, prin care să contribuim în continuare la dezvoltarea României în ceea ce privește serviciile medicale”,
declară Zemy Apfelbaum, Managing Director, Wizrom Software.

Wizrom este implicat activ într-o serie de proiecte care vizează dezvoltarea sistemului medical din România, cel mai important program fiind SHI Training Fellowership, prin care medici rezidenți români primesc, timp de 3 ani de zile, burse în cadrul Sheba Hospital, cu angajamentul ca, la întoarcere, să lucreze cel puțin încă 5 ani într-un spital public din România.

Wizrom Software implementează sisteme ERP (furnizorul cu cel mai mare număr de clienţi ERP), WMS, TMS, SFA, CRM, BI şi altele, având în total 4.100 clienţi activi şi peste 40.000 de licenţe instalate. 

***
Despre HOSPICE Casa Speranței 
HOSPICE Casa Speranței, organizație non-profit înființată în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România. HOSPICE este cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate de acest tip. 

Organizația are două centre cu servicii integrate, în Brașov și București, și echipe mobile în Făgăraș și Zărnești, pentru îngrijirea persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere. În cei 25 de ani de existență, HOSPICE a adus alinare și speranță pentru peste 22.000 de copii și adulți cu boli incurabile. 

HOSPICE Casa Speranței dezvoltă îngrijirea paliativă la nivel național și internațional prin informare, prin programe educaționale dedicate profesioniștilor, pacienților și comunității și prin îmbunătățirea legislației în materie.

l www.hospice.ro l Facebook