Începe Excelsior TEEN-FEST, singurul festival de teatru profesionist dedicat adolescenților! Cea de-a V-a ediție debutează duminică, 29 septembrie 2019, ora 19:00, la Teatrul EXCELSIOR, cu spectacolul Turandot, după Carlo Gozzi, regia Sânziana Stoican. Urmează opt zile pline de povești clasice „recitite” într-o nouă cheie regizorală, povești conectate la universul adolescenților, dar și numeroase evenimente speciale care vor transforma întâlnirea cu teatrul într-un spațiu autentic al intersecțiilor creative.
 
Cine sunt EU? – întrebarea esențială a adolescenței – este tema celei de a V-a ediții a TEEN-FEST, pe care tinerii o vor regăsi în fiecare dintre cele 12 spectacole de teatru din secțiunile Reborn Classic și Teen Attitude, dar și în numeroasele evenimente conexe ale Festivalului. La TEEN-FEST, adolescenții au ocazia să fie spectatori reflexivi, dar și protagoniștii sau creatorii propriilor povești, sub semnul explorării propriei identități.

Vă așteptăm alături de noi în aventura TEEN-FEST, creativitate și liberă exprimare artistică, care vor redimensiona întâlnirea adolescenților cu lumea teatrului.

l Facebook l Event l Website

Biletele por fi rezervate exclusiv prin e-mail sau telefonic (0728.972.672) și pot fi achiziționate exclusiv în ziua spectacolului, de la casa de bilete a teatrului unde se desfășoară acesta*, cu cel puțin o jumătate de oră înainte de începere.

* excepție: spectacolele jucate la Centrul de Teatru Educațional Replika, pentru care biletele vor fi ridicate de la Teatrul Excelsior
 
***
Organizator: Primăria Capitalei prin Teatrul Excelsior
Sponsori: Aqua Carpatica, PanFood, Biscuiții Poieni, LaPlăcinte, SanoVita, Domeniile Sâmburești
Parteneri instituționali: Teatrul de Comedie, Teatrul Mic, Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, Teatrul Nottara, Centrul de Teatru Educațional Replika, unteatru, Teatrul Toma Caragiu Ploiești; 

Colegiul Național „Elena Cuza”, Liceul Bilingv „Miguel de Cervantes”, Școala Centrală, Școala Europeană București, Școala de Artă București, Liceul de Arte Plastice 
„Nicolae Tonitza”

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România București FM, AGERPRES, Revista Culturală Leviathan, Revista Amfiteatru, Ziarul Metropolis, SAPTE SERI, Zile și Nopți, Star Gossip Magazine, Click pentru Femei, OK Magazine, Femei de 10, Interviuri cu Mia, alinaprodan.ro, Going Out.  
Cu sprijinul: Ericom Intersigma, STB, 5 To Go.