Initiative și Profero lansează campania #StaiAcasă, prin care o serie de panouri OOH tradiționale și digitale din București își schimbă funcția obișnuită, de a promova produse și servicii cu scopul creșterii traficului și a vânzărilor, într-un vector de conștientizare și de influențare a comportamentului, în contextul actualei pandemii. Mesajele creative atrag atenția publicului asupra obligativității de a respecta măsurile transmise de autorități și de a nu părăsi locuința în perioada de carantină cauzată de COVID-19. 
 
Din dorința de a sprijini eforturile de prevenire a răspândirii noului coronavirus, agenția de digital Profero și agenția de media Initiative din Lowe Group, au reunit resursele proprii cu cele ale furnizorilor de OOH Euromedia și Phoenix Media, precum și cu Affiche Digital Printing, pentru producție. Astfel, peste 60 de de panouri tradiționale și digitale poartă, din această săptămână, mesaje contextuale, care fac apel la responsabilitatea oamenilor: „Dacă citești asta, ești prea departe de casă” sau „Ce e în neregulă aici? Tu.”, „Gașca mea poate să stea”,  însoțite de hashtag-ul #StaiAcasa
 
„Deși vedem o scădere a traficului în oraș, el este încă departe de a fi minim. Așa că ne-am dorit să contribuim, cum știm noi mai bine și alături de partenerii noștri, la conștientizarea situației. Dacă, în condiții normale, ne propunem ca mesajele noastre outdoor să fie văzute de cât mai mulți oameni, acum avem un singur gând: să ne conformăm cu toții și să ajungem să nu le mai vadă nimeni, de fapt”, a spus Andreea Dinescu, Managing Director, Profero. 
 

"Știm cu toții că cea mai bună cale de a limita răspândirea epidemiei, este să stăm acasă și să evităm contactul cu ceilalți. Știm cu toții, dar nu toți înțelegem încă pe deplin cât de important este să renunțăm la întâlnirile cu cei dragi sau la diverse activitățile neesențiale. În acest moment, traficul stradal nu își are rostul, fiind chiar interzis în lipsa unor motive justificate. Acum, cea mai bună publicitate este pentru sănătatea noastră, care depinde fundamental chiar de fiecare dintre noi. Sperăm să reușim astfel să îi întoarcem din drum pe cei care ar trebui să stea acasă"
, a spus Cătălin Florea, Head of Product, Initiative.
 
Echipa Profero: Madalina State – Account Director, Florian Langa – Sr. Copywriter, Sonia Ciocan – Art Director
Echipa Initiative: Catalin Florea – Head of Product, Alexandru Miu – Senior OOH Manager, Andreea Varlan – OOH Planner

***
Despre Profero București
Profero București, afiliată la rețeaua internațională MullenLowe Profero, este o agenție de digital advertising cu o experiență de peste 10 ani pe piața din România, atât cu branduri locale, cât și internaționale. Profero este parte a unuia dintre cele mai importante grupuri de comunicare din România, Lowe Group, din care mai fac parte agențiile Initiative (media), MullenLowe (advertising), Golin (relații publice), Medic One (comunicare în domeniul medical și farmaceutic) și BPN (new media). Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați paginile de Facebook sau LinkedIn.
 
Despre Initiative
Initiative este una din cele mai mari reţele independente de media din lume, asigurând servicii specializate de planificare şi cumpărare de media, de strategie, consultanţă de media şi new media. Initiative este membră a Interpublic Group of Companies şi este afiliată reţelei internaţionale Initiative Worldwide. În România, Initiative este membră a grupului de companii din care mai fac parte agenţiile MullenLowe, Golin, Profero, Medic One și BPN. Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați: http://www.mediafactbook.ro sau paginile de Facebook sau LinkedIn.