Sub sloganul "Spune tuturor ca violenta domestica nu e poveste!" Fundatia Sensiblu lanseaza pe 25 noiembrie, un apel mobilizator la schimbare in cadrul celei de-a VI-a editii a campaniei V-Days 16 Zile Internationale de Activism Impotriva Violentei asupra femeii. In primele 6 luni ale anului 2009, Agentia pentru Protectia Familiei a inregistrat 6386 de cazuri de violenta domestica, acestea cauzand decesul a 46 de persoane. In ultimii 5 ani peste 320 de femei au fost ucise in sanul familiei, violenta domestica continuand astfel sa constituie normalitate in perceptia generala la nivelul societatii. Campania din acest an este dedicata copiilor afectati, fie in mod direct de violenta orientata asupra lor, fie indirect prin asistarea la incidentele agresive. In numeroase situatii, copilul constituie motivul principal pentru care mama decide sa ramana alaturi de un partener violent. Mesajul lansat prin campania "Spune tuturor ca violenta domestica nu e poveste" confrunta intocmai aceasta realitate, specialistii confirmand ca astfel de experiente sunt deseori traumatizante pe termen lung. Pe site-ul www.nuepoveste.ro, lansat pe 25 noiembrie, vizitatorii pot transforma povestile copiilor expusi violentei domestice, implicandu-se astfel in condamnarea acestui fenomen.