“Prin acest eveniment promovam nu doar alergarea si valorile sportului în randul angajatilor Rompetrol într-o inedita experienta de socializare, ci oferim colegilor posibilitatea de a fi parte activa a initiativelor noastre de CSR, de a sustine cauze în care cred, si de a întoarce în comunitate contributia consolidata a companiei si oamenilor sai”, declara Azamat Zhangulov, vicepresedinte senior al KMG International. Cei 79 de angajati au parcurs alaturi de familie distante de 5, 10, 15 sau 21 de km, iar pentru fiecare km, Rompetrol a donat 5 euro. Suplimentar, participantii au avut posibilitatea de a crea un cont de fundraiser pe www.galantom.ro si de a strange bani pentru beneficiul Hospice si a pacientilor cu boli amenintatoare de viata ce au nevoie de îngrijire paliativa, peste 14.600 de beneficiari (din care 2672 doar în 2013).

"În numele echipei si pacientilor Fundatiei Hospice Casa Sperantei as vrea sa multumesc echipei Rompetrol pentru ca ne-au ales ca fiind beneficiari ai actiunii din data de 20 septembrie. Am simtit de la începutul colaborarii noastre, sunt deja cativa ani de atunci, ca Rompetrol a înteles nevoia pentru paliatie din Romania si am mai simtit ca avem un adevarat partener, nu doar un donator. Acest lucru ni s-a confirmat sambata cand am simtit entuziasmul cu care membrii echipei Rompetrol au ales sa alerge pentru pacientii hospice, au ales sa alerge mai mult pentru a putea ajuta mai mult, si-au donat timpul liber si energia si au facut-o cu entuziasm si bucurie. Împreuna cu colegii prezenti ne-am simtit imediat adoptati. Consider aceasta actiune ca fiind un semn de bun augur, cu o zi inainte inauguram noua unitate hospice din Bucuresti si anuntam ca am deschis toate serviciile, mai putin unitatea cu paturi pentru care mai trebuie sa strangem 390.000 euro. Datorita echipei Rompetrol aceasta suma nu a rezistat mai mult de cateva ore, banii stransi de alergatori prin www.galantom.ro împreuna cu fondurile oferite de Rompetrol pentru kilometrii alergati au redus targetul si cu siguranta au apropiat momentul cand vom putea începe internarile” - Alex Padureanu, CEO Hospice Casa Sperantei Bucuresti.

Rompetrol este alaturi de Hospice si în alte proiecte de fundraising sau donatii. În 2014, cu sprijinul KMG International, Hospice Casa Sperantei va derula un proiect de dezvoltare a unor sisteme complexe de protectia mediului: colectare si reutilizare ape pluviale, epurare ape menajere, colectare selectiva, producere compost si de captare si utilizare a energiei solare în cadrul complexul de servicii multidisciplinare pentru copii si tineri vulnerabili din Adunatii Copaceni, jud. Giurgiu. De asemenea în 2013 – a fost reabilitat cu sprijinul Rompetrol un centru secundar de îngrijire paliativa din Bucuresti, iar în 2012 peste 50 de angajati ai companiei au participat la maratonul caritabil „1000 Balkan Charity Challenge” pentru a strange fonduri si a sustine cauza fundatiei. Din 2010, în statiile Rompetrol din Bucuresti si Brasov au fost amplasate cutii unde clientii pot contribui cu bani si sprijini activitatea Hospice.

Despre platforma de CSR a Rompetrol Energia vine din suflet
Platforma de responsabilitate sociala a fost lansata în 2009 si cuprinde programul national Împreuna pentru fiecare, destinat dezvoltarii si implicarii comunitatilor locale si alte parteneriate strategice sau initiative punctuale din domeniile cultura, mediu, sanatate. De la debutul “Împreuna pentru fiecare”, în perioada 2009 – 2014, compania a alocat pentru dezvoltarea a 101 de proiecte peste 1.250.000 USD, în toate regiunile tarii, pentru beneficiul direct al 300.000 de persoane.

HOSPICE Casa Sperantei (www.hospice.ro) este cea mai mare organizatie medicala non-profit din Romania care asigura gratuit servicii de îngrijire paliativa pentru copii si adulti cu boli incurabile în Bucuresti, Brasov, Fagaras si Zarnesti. Îngrijirea paliativa este îngrijirea menita sa amelioreze calitatea vietii pacientilor si familiilor acestora, atunci cand se confrunta cu probleme asociate bolilor amenintatoare de viata, prin prevenirea si înlaturarea suferintei, prin identificarea precoce, evaluarea si tratamentul durerii si al altor probleme de natura fizica, sociala, psiho-emotionala si spirituala. (dupa Definitia Organizatiei Mondiale a Sanatatii, 2002) HOSPICE asigura gratuit, de 20 ani, servicii de îngrijire paliativa pentru copii si adulti cu boli incurabile si a fost desemnata ca fiind centru de excelenta pentru Europa de Sud-Est.