20 de tineri cu dizabilitati din Bucuresti au fost sustinuti in vederea dezvoltarii abilitatilor socio-profesionale si de accesare a locurilor de munca.

Asociatia ALTERNATIVA 2003 a desfasurat in perioada noiembrie 2009 – octombrie 2010 proiectul «ACTIV – Sprijin pentru  integrarea socio-profesionala a tinerilor cu dizabilitatii» finantat de United Way Romania. Proiectul a vizat facilitarea accesului pe piata muncii a tinerilor cu dizabilitati prin dezvoltarea masurilor active de ocupare, in vederea combaterii discriminarii acestora atunci cand este vorba de angajare in munca.

In acest scop a fost infiintat serviciul de medierea muncii, care a avut ca scop furnizarea de servicii de informare, consiliere profesionala, medierea muncii si asistare pentru tinerii cu dizabilitati din Bucuresti, in vederea ocuparii unui loc de munca. Beneficiarii proiectului si-au dezvoltat abilitatile socio-profesionale necesare pentru identificarea, obtinerea si mentinerea unui loc de munca, 3 dintre acestia ocupand deja un loc de munca in comunitate.

Implementarea acestui proiect a permis pe de o parte stabilirea unor standarde profesionale necesare patrunderii pe piata muncii a tinerilor cu dizabilitati iar pe de alta parte a oferit solutii reale si utile pentru a raspunde nevoilor acestora in directia egalizarii sanselor de participare la viata societatii si de integrare socio-profesionala.

Asociatia ALTERNATIVA 2003 multumeste Fundatiei United Way Romania, finatatorul acestui proiect precum si tuturor celor care au dat o sansa acestor tineri, pentru a se simti utili si apreciati.

Persoana de contact: Mihaela Neagu coordonator proiect
Email: alternativa2003romania@yahoo.com
Tel/Fax : 021.668.20.27