Altetele Lor Regale se afla in Romania pentru prima data, intr-o vizita de trei zile si si-au manifestat interesul de cunoaste o organizatie care are ca beneficiari persoanele cu autism. ES dl Ambasador Martin Harris a  recomandat Organizatia Invingem Autismul, ale carei proiecte le cunoaste, ca membru al Consiliului de Conducere  al Fundatiei Vodafone Romania, care sustine organizatia inca de la infiintarea sa, in 2009.

La Centrul Multidisciplinar de Interventie al Asociatiei Invingem Autismul, Altetele Lor Regale au interactionat cu copiii, au asistat la una dintre activitatile lor de socializare din cadrul proiectului „Dupa-amieze vesele”, sustinut de Fundatia Vodafone Romania si au discutat cu reprezentanti ai organizatorilor si partenerii lor, despre nevoile persoanelor cu autism din Romania. La finalul vizitei, Principele Edward, Contele de Wessex, si Sophie, contesa de Wessex au primit un cadou special de la Asociatia Invingem Autismul – o lucrare realizata prin tehnica artei colaborative. Cadoul a fost inmanat chiar de autorii sai: Toma Sorescu, 7 ani, diagnosticat cu autism si artistii plastici din Germania - Roxana Ené si fiul sau, Alexander Ené. Alexander are 25 de ani si are Asperger, o tulburare inalt functionala din spectrul autismului.

Tabloul este o alegorie fantastica cu titlul Queen Kira and her four legged friend – “La fel ca dragonul, o creatura fantastica ce exista doar in povesti si legende, prietenul cu patru picioare al reginei Kira are trupul format din animale diferite – are coarne de berbec si trup de manz. El este ingerul pazitor al Reginei Kira si cand ea ii atinge coarnele, toate dorintele i se indeplinesc.  (Roxana & Alexander Ené)
Lucrarea face parte din expozitia speciala - “Love is all you need”. Lucrarile inedite sunt realizate de copiii cu autism, beneficiari ai Centrului Invingem Autismul, impreuna cu artistii Roxana si Alexander Ené, prin tehnica artei colaborative. Vernisajul va avea loc joi, 27 iunie, ora 19:00 la Consiergo – Palatul Cesianu-Racovita (str. CA Rosetti nr. 5, sect. 1, Bucuresti). Expozitia se desfasoara in perioada 24 iunie – 5 iulie.

Fondurile obtinute din vanzarea lucrarilor vor sustine serviciile directe pentru copiii beneficiari ai Centrului Multidisciplinar de Interventie al Asociatiei Invingem Autismul.

Pentru mai multe informatii: Oana Varlan, tel.: 0741198290, e-mail: oana.varlan@invingemautismul.ro

***
Despre Asociatia Invingem Autismul
Asociatia Invingem Autismul a fost infiintata in  2009 si are ca misiune imbunatatirea vietii persoanelor afectate de tulburari din spectrul autismului. In prezent, Asociatia are un numar de peste 30 de beneficiari, copii diagnosticati cu autism cu varste cuprinse intre 3 si 14 ani ce beneficiaza de programe de interventie specializate, conform standardelelor centrelor din Europa de Vest si SUA.
Asociatia Invingem Autismul este membra a Federatiei pentru Drepturi si Resurse pentru Persoanele cu Tulburari in Spectrul Autist (FEDRA), o voce puternica si unitara a organizatiilor de profil din Romania, avand ca scop crearea si pastrarea unui mediu adecvat pentru stimularea si sprijinirea persoanelor cu TSA. autismfedra.ro.

Despre ROXY&KIDS ART:
Lucrarile co-work ROXY&KIDS ART® contin desenele artistului plastic suprapuse peste copia lucrarii copilului (copia lucrarii de baza). Artistul adauga apoi inca un element de compozitie, poezioare, rime sau propozitii scurte si hazlii, inspirate de dialogul fascinant cu cei mici. Aceste texte reproduc de cele mai multe ori gindurile, opiniile sau comentariile copiilor. Fiecare lucrare este unica si capteaza intr-un fel definitia sinesteziei ca fenomen. Rezultatele acestui “dialog colorat” dintre artist si copiii  cu autism, maniera inedita de interactiune sunt deosebit de frumos surprinse in aceste adevarate opere de arta. Scrisul ““roxygrafic” da unicitate stilului ei artistic si completeaza armonios “poezia” fiecarei lucrari.