• Episodul 6 al seriei „Restaurări de poveste” surprinde lucrările de restaurare la Biserica Fortificată din Roadeș și la Cetatea din Jimbor, unde meșteri, arhitecți, studenți și voluntari lucrează împreună.
  • Filmările aduc în prim-plan tehnici tradiționale, materiale naturale și o abordare „minim invazivă” în restaurare, sub îndrumarea echipei Ambulanța pentru Monumente.
  • Episodul vorbește despre solidaritatea generațiilor, de la meșteri și muncitori locali, până la tineri arhitecți și voluntari care învață patrimoniul prin practică.

 

În episodul 6 al seriei „Restaurări de poveste”, parte din ediția a IV-a „Cine ascultă o casă?”, echipa Cronicarilor Digitali deschide porțile a două dintre cele mai spectaculoase șantiere de patrimoniu din Transilvania: Biserica Fortificată din Roadeș și Cetatea din Jimbor. Meșteri, arhitecți, studenți și voluntari lucrează cot la cot la refacerea acoperișului și a turnului bisericii fortificate, într-un loc unde lemnul, piatra și tradiția devin instrumente de învățare și de solidaritate, sub îndrumarea echipei Ambulanța pentru Monumente.

Dincolo de cadrele vizuale spectaculoase, episodul surprinde o realitate tot mai rară: aceea a restaurării făcute manual, cu respect pentru materialul original, dar și pentru mâinile celor care lucrează cu el.
 

Trecutul prins între grinzi și mortar

Pe șantier, fiecare detaliu are o poveste. Arhitectul Eugen Vaida, coordonatorul proiectului Ambulanța pentru Monumente, arată cum istoria și practica se întâlnesc pe același plan de lucru: „Turnul este datat în anul 1348, știm sigur acest lucru pentru că primele grinzi au fost analizate și datate dendrocronologic.” Aici, restaurarea nu înseamnă doar reparație, ci și redescoperire. „Acoperișul bisericii a fost construit între anii 1511 și 1517, timp de șase ani, într-un stil gotic deosebit de frumos”, adaugă Eugen Vaida.

Într-un loc unde lemnul original mai poartă urmele secolelor trecute, fiecare măsură contează. Structura acoperișului e refăcută piesă cu piesă, cu un amestec de migală și emoție pe care doar patrimoniul viu îl poate inspira.

 

Muncă în echipă, zile ploioase și foarte multă răbdare

Lucrările nu sunt simple, nici din punct de vedere tehnic, nici uman. „Timp de patru săptămâni a plouat aproape continuu. Am avut, poate, doar două zile cu soare,” povestește arhitecta Dora Drăgulanescu, care coordonează o echipă tânără, dar extrem de implicată. Ea explică și filosofia care stă la baza intervenției: „De aceea preparăm mortarul manual, în roabă, și nu folosim betoniera. Pe șantier, singurul instrument electric de care ne-am folosit a fost bormașina.”

Pentru cei care lucrează pe teren, restaurarea e mai mult decât o meserie: e o formă de a învăța cum să asculți o clădire. „Aici nu este vorba despre eficiență, ci despre înțelegerea procesului,” spune Rareș Ronkov, student arhitect și voluntar, care simte că munca sa are o miză morală, nu doar profesională: „Este o responsabilitate pentru tineri să contribuie la salvarea patrimoniului și să se formeze în această direcție.”
 

Meșteșugul care nu se uită

Într-un șantier de patrimoniu, fiecare bătaie de ciocan e o lecție. Meșterul Nicolae Gabriel Baboș (Misky), venit din Marpod, explică diferența între o lucrare grăbită și una făcută cu suflet: „Îmi place să lucrez fără ciment, cu materiale naturale, așa cum se făcea odinioară.” Pentru el, fiecare țiglă și fiecare piron e parte dintr-o poveste mai mare. „După cum vedeți, aici avem șase tipuri de țiglă: coadă de castor, coadă de rândunică, bot de rață...”, spune cu mândrie, în timp ce arată detaliile acoperișului. Tradiția e respectată până la capăt: „Până și piroanele sunt făcute manual, de fierar.”
 

Lecții de pe șantier

Pentru muncitorii din sat, dar și pentru voluntarii care vin din toată țara, restaurarea e o formă de descoperire personală. Răzvan Duți, localnic din Roadeș, a învățat meșteșugul direct pe șantier: „Am învățat să realizez chertări, cepuri în lemn de stejar, astfel încât îmbinările să fie precise.” El povestește cu seriozitate cum „trebuie respectată o anumită măsură. Dacă te abați, riști să compromiți lemnul.” Dar recunoaște și satisfacția care vine cu efortul: „Este o muncă frumoasă, care îți dă curajul să mergi mai departe și să readuci la viață monumente vechi.”
 

O generație care învață să repare

Episodul 6 din „Restaurări de poveste” vorbește și despre transferul de cunoștințe între generații. Pe lângă arhitecți și meșteri, aici lucrează și tineri voluntari. Luca Șchiopu povestește cu entuziasm: „Mă surprinde cât de puțini tineri aleg să vină în astfel de locuri.” Învață repede, iar la final de zi știe că nu e doar o experiență tehnică, ci una care schimbă percepții.

Pentru Ilinca Ana Gramaticu, participarea este foarte importantă: „Am vrut să trăiesc o experiență practică, pe teren, să înțeleg concret ce înseamnă restaurarea.”. Iar Amer El-Ibrahim a descoperit proiectul „pe Instagram, pe pagina Genștiri”, semn că patrimoniul poate fi transmis și prin limbajul digital, acolo unde tinerii se simt ca acasă.
 

Restaurarea ca exercițiu de responsabilitate

Restaurarea nu înseamnă doar refacere, ci și alegerea atentă a intervențiilor. „Un principiu esențial al restaurării este cel al intervenției minim invazive, să păstrezi cel puțin 70% din elementele originale,” explică Rareș. Această atitudine, de respect față de structura existentă, definește întreaga filozofie a proiectului.

Eugen Vaida subliniază și logica din spatele selecției monumentelor: „Sunt trei criterii principale: valoarea arhitecturală, stadiul de degradare și implicarea comunității.” În același timp, proiectul are și un rol formator: „Încercăm să formăm viitorii specialiști tineri. În școală se studiază teorie, iar noi completăm cu partea practică, direct pe teren.”

Seria „Restaurări de poveste” a reușit să aducă în fața publicului nu doar monumente refăcute, ci și oameni care le dau sens. Fiecare episod devine o fereastră către o lume a solidarității și a respectului pentru trecut.

Docu-seria, parte din proiectul cultural „Cine ascultă o casă?” – Ediția a IV-a, este realizată de Asociația Human Made Art, cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România, din Timbrul de Arhitectură, alături de Institutul Național al Patrimoniului, Complexul Național Muzeal ASTRA și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București.

Partenerii media ai proiectului sunt Radio România Cultural, Revista Zeppelin, Igloo Magazine și MATEK.
 

***
 

Despre Cronicari Digitali: Platforma Cronicari Digitali, produsă de agenția de PR Zaga Brand, Asociația Human Made Art și Institutul Național al Patrimoniului a reușit să aducă alături o comunitate vastă de oameni preocupați de valori culturale, personalități, experți, vedete, creatori de conținut, și derulează anual proiecte offline și online care se disting prin creativitate și modalități inovative de storytelling digital. Cronicari Digitali dezvoltă produse new media, social media, BTL, PR pentru branduri și instituții preocupate de patrimoniul cultural, turism cultural, gastronomie, multietnicitate și comunități.

Facebook.com/cronicaridigitali

Instagram.com/cronicaridigitali