În R(a)ise th'eM artista Maia Ștefana Oprea propune o meditație vizuală despre grădină, nu doar ca loc fizic, ci ca metaforă a relațiilor umane pe mai multe planuri: dintre mamă și copil, dintre om și natură, dintre artist și viață. O grădină este mai mult decât un spațiu al creșterii. Este o lume în miniatură, un spațiu în care ne putem observa în oglindă procesul lent, discret și profund al transformării. Titlul, un joc de cuvinte cu dublu sens, poate fi citit în două direcții simultan: „raise them”, a-i crește pe cei mici, și „rise me”, a te înălța prin actul de a-i crește pe ceilalți. Este o oglindă a dublei deveniri, atât maternă cât și personală.
Jurnalul de pandemie, prezent în expoziție, este martorul unei perioade de izolare și introspecție. În el, Maia Ștefana Oprea a notat schițe ale naturii imediate: muguri, frunze, flori, copaci (ce pot fi traduse ca speranțe, emoții, conexiune și înălțare), detalii ale unei lumi care, deși aparent suspendată, își continuă ritmurile de regenerare. Desenele îmbină delicatețea formelor vegetale cu siluete umane înmugurite, conturate cu subtilitate în creșterea plantelor. Aici, copiii sunt fragmente de potențial, prezențe în formare care coexistă cu ritmul vegetal. Jurnalul, expus pentru a fi răsfoit de vizitatori, devine un obiect viu, personal, dar împărtășit, un gest de vulnerabilitate oferit ca dar.
Performance-ul aduce în expoziție o dimensiune ritualică și emoțională. Două pânze mari sunt lucrate live prin linie și culoare de către artistă împreună cu două fiice ale ei, Meira și Ilma. Gestul simultan de a crea, fiecare pe câte o suprafață proprie, devine o formă de dialog nonverbal, de schimb subtil între generații, între intenție și expresie, între control și abandon. Este o invitație la a fi martorul unei relații vii, nu doar al unei lucrări în devenire.
O altă prezență materială a naturii este obiectul organic realizat din glicină, ale cărei liane au fost împletite de artistă într-un coș ritualic. Acest coș vegetal adăpostește frunze și resturi naturale și devine un cuib simbolic al materiei vii ce continuă să vibreze chiar și după uscăciune. Lucrarea îmbină fragilitatea și forța și pare că îmblânzește materia prin gest și timp. Linia expozițională este completată de lucrări de grafică și în ulei, reprezentări ale diferitelor colțuri din grădina paradis, flori și frunze de gălbenele, agriș, tătăneasă, rucola, fragmente care nu au doar rol de inspirație, ci și de hrană.
O expoziție despre creștere. În spatele liniștii vizuale a acestei expoziții se află o energie profundă: cea a proceselor lente. Asemenea grădinii, lucrările Maiei Ștefana Oprea nu strigă, ele așteaptă să fie descoperite cu intuiție și cu inimă deschisă. Acestea vorbesc despre ritmul intern al fiecărei ființe, despre cum ne întindem către lumină, cum înflorim în tăcere, cum ne susținem unii pe alții în acest act comun de a fi în lume.
Această expoziție este dedicată copiilor.
Și celor care mai știu cum e să fii copil.
Și celor care cresc, zi de zi, pe dinăuntru.