Asociatia Divers cu sprijinul Departamentului pentru Relatii Interetnice organizeaza in cadrul programului "Diversitatea – O Sansa in Plus pentru Viitor" o tabara de creatie interculturala pentru tineri cu scopul realizarii "Calendarului Diversitatii 2013".

Organizatorii ofera 9 locuri gratuite in tabara de creatie care se desfasoara la Sinvasii, judetul Mures in perioada 29 iulie-4 august 2012.

Ocuparea locurilor din tabara se va face in baza unei selectii de catre organizatori. Pentru a participa la selectie tinerii (14-20 ani) care doresc sa participe la aceasta tabara trebuie sa trimita o lucrare realizata (desen, grafica, pictura,  etc) in format electronic (fotografie sau imagine scanata a lucrarii) insotita de o scrisoare de intentie de participare la realizarea Calendarului Diversitatii si o scrisoare de angajament a parintilor prin care sunt de acord cu aceasta participare. Creatiile realizate in tabara vor fi expuse la Expozitia de creatii vizuale incepand cu 4 august 2012.

Totodata se lanseaza si un concurs national de fotografie cu tematica prezentarii diversitatii etnoculturale din Romania pentru tineri cu varste cuprinse intre 14 si 20 ani din toata tara. Dintre autorii lucrarilor inscrise la concurs vor fi selectati 3 participanti in tabara de creatie de arta vizuala interculturala de la Sinvasii. Selectia se va face de catre un juriu de specialitate si reprezentant al Asociatiei Divers.

Mai multe detalii pot fi gasite la adresa: http://www.divers.org.ro