La trei luni de la debutul campaniei "Am nevoie de lapte", a venit momentul sa impartasim rezultatele pe care le-am obtinut pana acum, precum si ceea ce a mai ramas de facut.

Aceasta campanie, ne-a indicat mai presus de orice dubiu ca facem parte dintr-o comunitate preocupata in mod real de sanatatea sa si ca pentru copiii cu parinti seropozitivi exista speranta de a-si duce viata fara teribilul virus.

Ei vor trai intr-o lume mult mai capabila sa ii accepte ca membri cu drepturi depline. Campania "Am nevoie de lapte"  a dovedit ca in Constanta si chiar la nivel national, prejudecatile legate de statusul HIV pozitiv slabesc, iar oamenii sunt mai concentrati pe posibilitati si solutii.

Ii felicitam pe cei care s-au implicat activ in sustinerea acestui program, mai ales Janssen Romania, Milupa, Primaria Constanta, Administratia Porturilor Maritime, Sensiblu si partenerii media. Datorita lor si datorita voua, oameni de bine din comunitate, avem jumatate din fondurile necesare pentru ca toti copiii sa aiba lapte praf.

Ne dorim ca pana la sfarsitul anului sa strangem intreaga suma, adica inca 96.000 de lei. Cu ajutorul lor, vom putea ca in urmatorii doi ani sa oferim micutilor o hrana sanatoasa, care ii va proteja de infectia cu HIV si ne vom darui noua, oamenilor din acesta comunitate, inca 59 de membri SANATOSI.