Computeriada este mai mult decat o campanie sociala. Este un angajament fata de copiii din familii sarace, este sansa lor de a primi educatia moderna care sa le dea aceleasi sanse pe piata muncii.

Pornita initial ca un program de o luna in care Blackbox Service & Backup colecta si reconditiona computere donate de institutii din Bucuresti si Asociatia Ovidiu Rom le distribuia copiilor pe care ii asista social, campania a continuat de-a lungul intregului an 2009 datorita generozitatii donatorilor. Blackbox a primit peste 200 de computere, o suma ce depaseste cu mult numarul de beneficiari ai Ovidiu Rom. Dupa ce acestia au primit sisteme desktop sau laptopuri dotate cu softuri educationale, a venit randul altor copii sa aiba parte de aceeasi sansa. Cu ajutorul Fundatiei United Way Romania, care sprijina 33 de programe sociale din Bucuresti, Timisoara si Cluj-Napoca, computerele ajung acum si la organizatii care lucreaza direct cu familii si copii fara posibilitati materiale. Micutii au astfel posibilitatea sa capete deprinderi utile pentru viitor, sa invete interactiv si sa considere calculatorul o parte fireasca a vietii lor.
 
„Prin proiectele pe care le sustinem, reusim sa ajutam anual mii de persoane aflate in dificultate. Domeniile majore in care activam sunt: Sanatate, Educatie si Integrare Economica si Sociala. Pe langa sustinerea financiara, atat de importanta, avem parteneri ai caror angajati voluntariaza pentru United Way, precum si parteneri, cum ar fi Blackbox Service & Backup, care ne ajuta cu donatii in produse. Chiar in acest moment, aproximativ 100 de copii beneficiaza de calculatoare reconditionate in cadrul campaniei sociale Computeriada.” – Adriana Stoica, Executive Director, United Way Romania.
 
„Computeriada a capatat o viata proprie, dincolo de asteptarile noastre initiale. Donatiile au fost mai multe decat ne asteptam si computerele au ajuns la copii din toata tara. Implicarea United Way, care cunoaste atat de bine mediul neguvernamental si este o garantie a seriozitatii si eficientei, ne ajuta sa ducem campania un pas mai departe. Vom avea mai multi beneficiari si vom aduce mai multa schimbare.” – Alexandru Itcus, Manager de proiect, Blackbox Service & Backup
 
Campania Computeriada este coordonata de firma de IT Blackbox Service & Backup si se deruleaza in parteneriat cu Fundatia United Way Romania. Initiata impreuna cu Asociatia Ovidiu Rom, campania a inceput pe 1 iunie 2009 cu scopul de a directiona surplusul de aparatura IT al firmelor catre copii cu posibilitati materiale reduse. Proiectul a atras generozitatea mai multor firme si persoane din Bucuresti care au donat componente, computere si laptopuri.