In perioada 18 iulie-12 septembrie, un grup de 8 copii ce frecventeaza Centrul Comunitar „La Vale” al Fundatiei Cuvantul Intrupat a participat la proiectul educational „SahulSportul mintii”, derulat de Filiala nr. 4 „Grigore Vieru” a Bibliotecii Judetene „V.A. Urechia”.

Filiala a pus la dispozitie trei jocuri de sah, trei calculatoare si monografii despre initierea in jocul de sah din colectiile Bibliotecii, iar copiii, cu varste intre 7 si 14 ani, impreuna cu voluntari si educatori ai fundatiei, au mers la biblioteca o data pe saptamana. Au avut astfel ocazia sa descopere frumusetea jocului de sah pas cu pas: de la denumirea pieselor, asezarea acestora pe tabla si regulile de baza, pana la importanta gandirii fiecarei mutari.

„Mai greu a fost cu rolul si „rangul” pe care-l are fiecare piesa pe tabla de sah, mutarile si capturile pe care le poate face fiecare piesa, de ce trebuie sa gandesti fiecare mutare” povesteste doamna Diaconu Celozena, reprezentanta Filialei nr. 4 „Grigore Vieru”.

„Pentru copii a fost o noutate si au participat cu entuziasm la aceste intalniri, iar asta ne-a bucurat. Unul dintre adolescenti chiar ne-a rugat sa-l ajutam sa aiba propriul joc de sah” a spus Laurentiu Archip, educator la Fundatia Cuvantul Intrupat.

Desi la inceput Andrei, de 8 ani, nu parea foarte interesat de sah, a reusit sa ajunga in finala concursului organizat la sfarsitul proiectului, pe un binemeritat loc doi.

Locul intai si jocul de sah pus la bataie de biblioteca au fost castigate de Sorina, o fetita cu cosite balaie care, prin perseverenta si exercitiu, va putea concura intr-o buna zi la competitii de sah pentru avansati.

Ne bucuram ca, intr-o vreme a distractiilor facile, cand prea putini copii si tineri sunt indrumati sa descopere activitati si preocupari care sa-i ajute si sa-i sprijine pentru a avea o dezvoltare sanatoasa, copiii de la Centrul Comunitar au avut aceasta oportunitate. Stim ca ceea ce am facut, impreuna cu colaboratorii nostri de la Biblioteca Judeteana, carora le multumim, nu a fost decat sa le aratam copiilor inca o optiune care le sta la indemana, inca un drum pe care pot alege sa paseasca, inca un mod prin care pot invata si creste.

 

Anca-Aurora Chiosea
Responsabil Comunicare
Fundatia Cuvantul Intrupat
Strada Dogariei, nr. 111, Galati
0236-411695, 0751-013530
www.cuvantulintrupat.com
info@cuvantulintrupat.com