La o saptamana dupa lansarea centrului de inchiriere biciclete Cicloteque din Parcul Drumul Taberei, un alt centru Cicloteque a fost deschis in Parcul Titan in prezenta Excelentei Sale Teodor Baconschi, Ministrul Afacerilor Externe. La evenimentul desfasurat miercuri, 6 iulie 2011, au participat Raluca Lazarut, Andreea Perju, Alexandra Badoi (Antena 1), Silvia Giurca, cantareata Missy Crissy, Vladimir Draghia, actor in serialul „Narcisa salbatica” de la Antena 1, si Dragos Bucurenci, presedintele Asociatiei MaiMultVerde. Fetele au defilat pe biciclete in tinute elegante puse la dispozitie de Rhea Costa pentru a demonstra ca este posibil sa pedalezi imbracata in rochie chiar si in Bucuresti, intr-un trafic aglomerat si cu lume pestrita.

Reteaua Cicloteque este un proiect MaiMultVerde si UniCredit Tiriac Bank, realizat cu sprijinul Primariei Sectorului 3, Administratiei Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti si Universitatii Bucuresti.

Pastrand in mare reteta lansarii centrului Cicloteque din Parcul Drumul Taberei, dar schimband putin ingredientele, noul centru de inchiriere biciclete din Parcul Titan a fost inaugurat cu o prezentare de moda feminina la care au participat Raluca Lazarut, Andreea Perju, Alexandra Badoi (Antena 1), Silvia Giurca, cantareata Missy Crissy. Ele au defilat pe bicicletele Cicloteque in tinute create de Rhea Costa. Actorul Vladimir Draghia, imbracat cu o tinuta oferita de Trends by Adina Buzatu, a incheiat defilarea,  demonstrand astfel ca bicicleta este un mijloc de transport versatil care poate fi adaptat diferitelor ocazii, de la simpla plimbare intr-un parc la deplasarea la o petrecere sau la o intalnire de afaceri.
„Stiu ca femeilor le este si mai greu decat barbatilor sa se imbrace elegant pe bicicleta din cauza mitocanilor din trafic, dar eu sunt de parere ca o doamna adevarata nu-si compune si nici nu-si schimba tinuta dupa cum fluiera mitocanul”, a declarat Dragos Bucurenci, presedintele Asociatiei MaiMultVerde.

„Ne-am saturat cu totii de poluare, de traficul sinistru din Bucuresti, de grobianism si de claxoane. Ma alatur nu doar manifestarii, ci si manifestului vostru pentru un transport ecologic, sanatos, care in plus, asa cum se poate vedea, nu este deloc incompatibil cu eleganta. Trebuie sa obtinem impreuna marirea numarului de piste ciclabile in toata tara, nu doar in Bucuresti, si puteti conta pe sprijinul meu”, a declarat ES Teodor Baconschi, Ministrul Afacerilor Externe.

„Odata cu deschiderea unui nou centru Cicloteque si cu extinderea retelei de bike-sharing suntem convinsi ca vom contribui la reducerea poluarii si vom castiga cu totii mai mult aer curat. In ultimii patru ani, tot mai multi locuitori ai Capitalei petrec timp pe bicicleta, fie pentru a se relaxa, fie pentru a se deplasa in oras. Ne bucuram ca am incurajat aceasta initiativa si acest stil de viata inca de la inceput. Vom sustine si de acum incolo Cicloteque deoarece ne aduce un beneficiu greu de egalat: un Bucuresti mai putin poluat!”,a declarat Anca Nuta, Head of Identity and Communication UniCredit Tiriac Bank.

Cicloteque, primul sistem de bike-sharing din Romania, numara in acest moment cinci centre din care pot fi inchiriate 400 de biciclete la tarife foarte prietenoase. Primul centru, deschis in 2008, se afla in cadrul Facultatii de Drept. Alte doua centre, deschise in 2010, se afla in Parcurile Tineretului si Herastrau, iar in luna iunie 2011 a fost deschis centrul din Parcul Drumul Taberei. Astfel, prin cele cinci centre, Cicloteque a devenit o retea de bike-sharing in adevaratul sens al cuvantului, utilizatorii putand inchiria biciclete dintr-un centru si returna in altul. Inchirierea si rezervarea bicicletelor se pot face online pe site-ul www.cicloteque.ro, iar tarifele sunt: 2 lei pe ora, 10 lei pe zi sau 20 lei pentru doua zile. Studentii, pensionarii si somerii beneficiaza de tarife speciale, reduse la jumatate.

In 2010, s-au inscris in sistemul Cicloteque 11.970 de utilizatori, bucurandu-se de avantajele oferite de acesta, iar bicicletele au fost inchiriate de peste 20.000 de ori. Comparativ cu anii anteriori, numarul utilizatorilor a crescut de aproape de trei ori, ceea ce demonstreaza ca interesul bucurestenilor pentru mersul pe bicicleta este tot mai mare, de la an la an.

In conditiile in care serviciul de bike-sharing Cicloteque a dobandit capacitatea de autofinantare in 2010, toate cheltuielile administrative fiind acoperite din incasari, iar interesul bucurestenilor pentru biciclete este in crestere, planurile MaiMultVerde si UniCredit Tiriac Bank sunt de extindere a acestui serviciu.


***
Note pentru jurnalisti:
Asociatia MaiMultVerde (www.maimultverde.ro) este o organizatie neguvernamentala, nonprofit si de protectie a mediului, care are misiunea de a construi o noua cultura a voluntariatului pentru mediu in Romania. In primii trei ani de activitate, 2008 - 2010, MaiMultVerde a lucrat cu peste 15.000 de voluntari, a plantat peste 500.000 de puieti, a strans 300 de tone de deseuri, a deschis primul sistem de bike-sharing din Bucuresti, Cicloteque, a derulat mai multe campanii nationale de informare si educatie si a organizat prima gala de strangere de fonduri pentru proiecte de mediu, Gala Verde. Bugetul MaiMultVerde in primii doi ani a depasit 2.500.000 de euro. Fondurile au fost obtinute din sponsorizari oferite de marile companii din Romania.

UniCredit Tiriac Bank este subsidiara bancara din Romania a UniCredit Group, unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata europeana a serviciilor financiare, cu operatiuni in 22 de tari si cu o strategie de responsabilitate sociala bine dezvoltata. De altfel, pentru a reuni intregul Grup UniCredit sub umbrela responsabilitatii sociale si pentru a creste valoarea donatiilor voluntare in bani, in favoarea entitatilor non-profit sunt derulate anual programe de voluntariat cu implicarea angajatilor si cu sprijinul financiar al Fundatiei UniCredit. Banca isi desfasoara activitatea deplin constienta de responsabilitatea pe care o are fata de societate si fata de mediu. UniCredit Tiriac Bank se implica activ in comunitate, continuand astfel traditia actionarului majoritar si sprijinind pana in prezent numeroase organizatii si fundatii precum Mai Mult Verde, Fundatia Hospice Casa Sperantei, Motivation Romania, SOS Satele Copiilor, Serviciul Apel, Freedom House, Care Foundation, Asociatia Catalist, Asociatia ArtPhoto, Fundatia Anonimul etc.

Informatii suplimentare: Andreea Popescu, Asistent Comunicare MaiMultVerde, tel. 0746 050011, email andreea.popescu@maimultverde.ro