Sambata, 12 Noiembrie 2011, intre orele 14.30-20.00, in Verve Caffe (ultimul etaj, Moldova Mall), invitam iesenii sa priveasca lumea prin ochii celor care sufera de autism. Vor fi expuse mai multe lucrari artistice realizate de copiii si tinerii cu autism din cadrul ”Asociatiei Nationale pentru Copii si Adulti cu Autism din Romania – filiala Iasi” (ANCAAR).

Prin expozitia denumita „DA! Diferiti si Asemenea” incercam sa oferim o alta perspectiva a intelegerii autismului, o perspectiva creata prin arta celor pe care ii consideram diferiti, insa ne sunt atat de asemenea. Lucrarile expuse au fost realizate in cadrul ”Clubului de week-end” la care au participat si elevi de liceu, formandu-se adevarate grupuri de creatie.

Evenimentul face parte din proiectul initiat in luna mai a acestui an de un grup de copii de la Colegiul National „Emil Racovita”  din Iasi. In cadrul proiectului s-au propus o serie de activitati de implicare si responsabilizare a copiilor in ceea ce priveste autismul si semenii lor afectati de aceasta tulburare. Scopul a fost de a aduce impreuna copii cu si fara autism, care sa se cunoasca si sa interactioneze, sa inteleaga aceasta afectiune, de ce sunt diferiti  si totusi asemenea si sa-si formeze o atitudine de toleranÅ£a, in scopul socializarii, empatizarii si non-discriminarii persoanelor cu dizabilitaÅ£i.
Tot in acest sens, una dintre mamicile din cadrul asociatiei ANCAAR a fost prezenta la o ora de dirigintie unde le-a vorbit elevilor despre autism si despre ce inseamna sa ai un copil autist. O alta etapa a proiectului s-a desfasurat pe data de 5 iunie 2011 cand am sarbatorit impreuna, in Parcul „Arca lui Noe” al fundatiei Izvor din comuna Birnova, Ziua Internationala a Copilului. Copiii au fost impreuna, au primit cadouri din partea elevilor, s-au jucat si bucurat de beneficiile parcului amenajat in aer liber.

In Iasi sunt peste 300 de copii cu autism aflaţi in evidenţa Direcţiei Generale de Asistenţa Sociala si Protecţie a Copilului. Dintre acestia sunt puţini cei care beneficiaza de terapii specifice, terapii care pot face ca acesti copii sa aiba o viaţa mai buna.
 
Autismul este o tulburare de dezvoltare de origine neurobiologica ce ingreuneaza interacţiunea sociala si abilitaţile de comunicare. Cauzele specifice sunt inca necunoscute, iar incidenţa autismului este in crestere. In prezent, 1 din 150 de copii este diagnosticat cu autism.


Persoane contact:       
Carmen GHERCA – presedinte ANCAAR Iasi, Tel: 0729 914 094
Andrada STOICA - coordonator proiect clasa a X-a B Colegiul National “Emil Racovita” Iasi, Tel: 0721 936 415
 www.ancaar-iasi.ro