In ultimii 10 ani,  in februarie, elita spiritului caritabil din comunitatea bacauana, se reuneste pentru un scop nobil si precis: acela de a ne intari alegerea, de a crede ca actionand impreuna, noi, putem face mai mult bine pentru comunitatea noastra.

Locatia: Green Parc
Data: 24 februarie 2011
Partener: Erste Stiftung, Austria

Pe 24 februarie 2011, Gala Premiilor Comunitatii va implini zece ani. In tot acest timp s-a impus ca cea mai importanta Gala de strangere de fonduri pentru categoriile defavorizate si cel mai important eveniment de recunoastere a responsabilitatii sociale a companiilor din Bacau. An de an comunitatea bacauana a avut posibilitatea de a exprima prin intermediul Galei aprecierea si sustinerea pentru cei mai performanti dintre cei mai buni in domeniul implicarii si responsabilitatii sociale. Organzatorii doresc sa transforme aceasta editie aniversara intr-un adevarat regal al implicarii si responsabilitatii sociale alaturi de premianti din ultimii 10 ani, personalitati si membrii marcanti ai comunitatii bacauane, dar si invitati din tara si strainatate.

Noutatea acestei editii a evenimentului este data de faptul ca vor fi invitati sa participe toti laureatii celor noua editii de pana acum. Vor fi aplaudati la scena deschisa toti cei care in ultimii noua ani au pus umarul la dezvoltarea comunitatii locale si s-au implicat activ in rezolvarea problemelor acesteia. Firme, companii, ONG-uri sau institutii care s-au remarcat in ochii bacauanilor si au fost apreciati pentru activitatea lor de catre juriul impartial al Galei, vor fi din nou in centrul atentiei participantilor la eveniment.

Gala Premiilor Comunitatii Bacauane din acest an se bucura de sustinerea unui partener de prestigiu din lumea ONG-urilor din Europa. Este vorba de Fundatia ERSTE (ERSTE Stiftung), una dintre cele mai importante organizatii care sustine activ proiectele de integrare sociala din Romania si intreg Estul Europei. In urma castigarii de catre FSC  in 2009 a premiului Honorary Award in cadrul Galei Premiilor ERSTE pentru integrare sociala, intre cele doua organizatii s-a inchegat un parteneriat pe termen lung care vizeaza sprijinirea integrarii categoriilor defavorizate asistate de organizatia bacauana. Derularea in parteneriat a editiei din acest an a Galei este unul dintre momentele importante ale acestui parteneriat. Prin sprijinul financiar oferit de Fundatia ERSTE sunt acoperite cea mai mare parte a cheltuielilor de organizare ale Galei astfel incat toate fondurile colectate in cadrul evenimentului, vor fi folosite exclusiv pentru sustinerea programelor sociale, medicale si educationale ale FSC adresate unui numar de peste 16.000 beneficiari din judetul Bacau. Implicarea ERSTE Stiftung in editia din acest an a Galei va fi marcata de prezenta unor reprezentanti importanti din bordul fundatiei din Austria, dar si alti invitati din Romania si strainatate.

O alta noutate a editiei a X-a este locatia de desfasurare. Anuntata initial la restaurantul Casa Grande, Gala si-a schimbat locatia, din motive organizatorice si se va desfasura la Restaurantul Green Parc cu incepere de la orele 18:00 si este conceputa dupa modelul tipic al unui eveniment monden. Evenimentul va dura aproximativ 4 ore şi va fi structurat pe doua momente: cocktailul de recepţie şi cina festivă, care va cuprinde momente de divertisment, reprezentaţii artistice, licitaţii, tombola şi alte surprize.

Un obiectiv important al Galei Premiilor Comunitatii Bacauane il reprezinta strangerea de fonduri pentru sustinerea financiara a programelor derulate de Fundatia de Sprijin Comunitar. La fel ca si in 2010 principalele programe care vor fi sustinute cu ajutorul Galei Premiilor Comunitatii Bacauane editia 2011 sunt:
-    Clubul cu Lipici, 5 centre educationale care ofera servicii educationale pentru 500 de copii defavorizati din zona rurala Podu Turcului si aproximativ 60 de copii provenind din familii sarace din Bacau;
-    Servicii de ingrijire si asistenta medicala la domiciliu pentru batrani si persoane imobilizate. In anul 2010 FSC a oferit astfel de servicii gratuit unui numar de peste 1200 de batrani in judetul Bacau iar cererea este in continua crestere.
In acest scop sunt invitati sa ia parte la eveniment si reprezentanti ai mediului de afaceri bacauan si national, care vor contribui cu sponsorizari financiare pe trei nivele: Sponsor de Diamant care sunt si sponsorii principali ai Galei, Sponsori de aur si Sponsori de argint si doua pachete  de sponsorizare pentru firmele mici si mijlocii. Deasemenea toti cei prezenti vor avea ocazia sa ofere donatii si sponsorizari si in cadrul diferitelor momente ale evenimentului.

Invitam asadar toti oamenii de afaceri din Bacau sa ni se alature si sa participe la Gala Premiilor Comunitatii Bacauane contribuind astfel la imbunatatirea vietii semenilor nostri aflati in nevoie. Cei care doresc detalii sau sa se inscrie pentru participare sunt invitati sa ne contacteze la tel. 0234.58.56.58 sau sa viziteze site-ul www.fsc.ro.