Pentru prima data prezenta la o editie a Targului de Sfantul Andrei, Fundatia Cuvantul Intrupat ii asteapta pe galateni la standul sau cu genti din material textil, lucrate in atelierul propriu. Vineri, pe 30 noiembrie, pe esplanada de la Potcoava de Aur, vizitatorii isi vor putea alege geanta care li se potriveste si vor putea astfel sa contribuie in mod direct la sustinerea copiilor si adolescentilor in dificultate din proiectele fundatiei.

„Targul reprezinta o dubla oportunitate care ne onoreaza: suntem alaturi de mesteri deosebiti cu experienta si cu activitate notabila si, in acelasi timp, aducem in atentia galatenilor produsele noastre”, explica David Chronic, coordonator regional Europa-Africa Cuvantul Intrupat.

In ultimele luni ne-am propus sa dezvoltam activitatile atelierului: pe de o parte, sa crestem rolul educativ al acestuia pentru tinerii cu care lucram, iar pe de alta parte sa putem realiza produse care sa ne ajute sa sustinem astfel o parte din costurile Centrului Comunitar „La Vale”, unde sunt sprijiniti zilnic 40 de copii si adolescenti.

„Una din fetele pe care le sprijinim si care acum studiaza in ultimul an de liceu, este implicata in atelier si a inceput sa invete diverse lucruri. Speram ca aceasta sa o ajute sa aiba intr-o zi o slujba stabila si sa poata avea o viata mai buna. Posibilitatea de a le prezenta oamenilor la Targ gentile la realizarea carora a contribuit este o incurajare importanta pentru ea”, Anca Briceac, instructor educator, responsabil atelier, Fundatia Cuvantul Intrupat.

Fundatia Cuvantul Intrupat este, din 2001, o unealta pusa la dispozitia oamenilor, prin care toti cei care au aceasta dorinta pot actiona pentru semeni ai nostri, copii, tineri si familii aflate in dificultate, afectate de saracie si marginalizare. Fiecare galatean care decide sa doneze pentru a primi un produs lucrat de mainile noastre sustine copiii in dificultate printre care lucram si adolescentii implicati in activitatile atelierului. Le multumim anticipat in numele acestora.

De asemenea, multumim pentru aceasta oportunitate colaboratorilor nostri de la Centrul Cultural „Dunarea de Jos”.  
Anca-Aurora Chiosea
Responsabil Comunicare
Fundatia Cuvantul Intrupat
Strada Dogariei, nr. 111, Galati
0236-411695
www.cuvantulintrupat.com
info@cuvantulintrupat.com