Fundatia "Pentru Voi" va organiza cu prilejul Zilei Internationale pentru Constientizarea Autismului – 2 aprilie, concursul de creatie "Left is right", avand ca tema "Un tanar cu autism, coleg cu mine?"

Concursul se adreseaza tinerilor din Timisoara cu varsta de peste 14 ani si are ca scop cresterea gradului de constientizare al acestora cu privire la problematica persoanelor cu autism.

Autismul este aproape necunoscut in Romania si incluziunea tinerilor cu autism este inca un deziderat. Concursul lanseaza aceasta provocare tinerilor: ne dorim ca ei sa reprezinte sub forma de imagini, picturi, desene sau prin eseuri viziunea lor cu privire la ideea de a avea un coleg cu autism. Cum s-ar purta cu el? Cum l-ar percepe? Ce ar simti fata de el? Ca in final sa vedem daca putem spune "Left is right".

Sectiunile concursului sunt: desen, pictura, fotografie si eseu. Concursul se desfasoara in perioada 16 februarie – 20 martie. In perioada 23 martie - 5 aprilie se va organiza o expozitie cu lucrarile inscrise in concurs. In data de 2 aprilie, cu ocazia Zilei Internationale de Constientizare a Autismului, va avea loc decernarea premiilor.

Concursul deschide un bogat sir de evenimente pe care Fundatia "Pentru Voi" le va organiza anul acesta in cadrul campaniei nationale "Autismul nu dispare la 18 ani!" si pe care le puteti urmari pe website-ul nostru www.pentruvoi.ro.  

Regulamentul concursului poate fi accesat pe pagina de internet a Fundatiei www.pentruvoi.ro. Pentru informatii suplimentare, ne puteti contacta la tel: 0256 22 80 62 sau e-mail pentruvoi@pentruvoi.ro. Persoana de contact este Alina Sima.

Nota:
Autismul este o dizabilitate de dezvoltare complexa care afecteaza abilitatea persoanei de a comunica si de a interactiona cu ceilalti. Autismul:

* Se diagnosticheaza pe baza comportamentului

* Nu se cunoaste cauza aparitiei acestuia  si dureaza intreaga viata

* Prevalenta autismului la copii este de 1 la 150 in Statele Unite ale Americii (conform Autism Society of America) si 1 la 100 in Marea Britanie (conform The National Autistic Society)