In cadrul evenimentului, echipa Akcees va sustine un workshop despre antreprenoriat si va aduce in fata audientei antreprenori de succes care isi vor impartasi propriile experiente. Tinerii care vor sa isi descopere potentialul antreprenorial sunt invitati sa se inscrie completand formularul disponibil online la http://startmeup.ro/caravana/constanta/.  Participarea este gratuita in limita locurilor disponibile!

Hotel IBIS gazduieste marti, 2 iulie, Caravana Start Me Up, eveniment ce face parte din campania nationala de promovare a antreprenoriatului organizata de Akcees si care se bucura de prezenta unor reprezentanti de marca ai mediului de business romanesc. Participantii la eveniment vor avea ocazia sa il cunoasca pe Calin Ile, Director General IBIS Hotels.

Caravana Start Me Up marcheaza totodata si lansarea celui de-al doilea numar din revista Akcees, o revista cu, despre si pentru tineri antreprenori. In paginile revistei cititorii vor gasi povesti despre antreprenoriat, evenimente relevante si resurse utile care ii vor ajuta sa isi dezvolte companiile mai repede si mai eficient si le vor oferi inspiratia de care au nevoie pentru a porni la drum pe cont propriu.

„Succesul primei editii a scolii de antreprenoriat Start Me Up ne-a determinat sa mergem mai departe si sa continuam sa dezvoltam proiectul. Caravana Start Me Up este o campanie nationala de promovare a antreprenoriatului, iar obiectivul nostru este ca participantii sa inteleaga la final ce inseamna sa fii antreprenor si sa aiba ocazia de a discuta in mod direct cu oameni care au reusit pe cont propriu. Ii invitam pe tinerii care vor sa isi descopere potentialul antreprenorial sa fie alaturi de noi la evenimentele din cadrul Caravanei”, a spus Irina Nicoleta Scarlat, Co-Fondator Akcees si Project Manager Start Me Up.

Start Me Up este singura scoala de antreprenoriat din Romania in cadrul careia participantii genereaza idei si dezvolta concepte viabile de business alaturi de investitori si antreprenori consacrati. Cea de a doua editie a evenimentului se va desfasura in perioada 21 – 27 iulie la Pensiunea Speranta din Predeal, iar ineditul acesteia consta in organizarea Caravanei Start Me Up, campanie nationala de promovare a antreprenoriatului in Romania.

Start Me Up este un eveniment organizat cu sprijinul Microsoft, SAP Romania, Okapi Studio, Skobbler, [e-spres-oh] si al partenerilor logistici IBIS Hotels, Pensiunea Speranta, TechHub Bucharest, How to Web, Smart Bill, Red Bull, Staropramen, Brandshout, Sketch Group si Blogal Initiative. Mediatizarea proiectului este asigurata de evenimente-constanta.ro, JCI Constanta, inoras.ro si witmo.ro.

Despre Akcees
Akcees este o organizatie non-profit ce isi propune sa devina cel mai puternic catalizator al aspiratiilor antreprenoriale ale tinerilor. Proiectele si initiativele organizatiei ofera tinerilor cu potential antreprenorial akcees la educatie si experienta profesionala de cea mai buna calitate, oportunitati de networking, mentorat si finantare. Akcees contribuie la formarea de noi generatii de tineri antreprenori prin facilitarea transformarii ideilor inovatoare in afaceri de succes.

***
Despre JCI
Junior Chamber International (JCI) este o organizatie neguvernamentala internationala care numara 200.000 de membri – tineri lideri, antreprenori si profesionisti cu varste intre 18 si 40 de ani – in peste 100 de tari. Pornind de la viziunea JCI „de a fi cea mai importanta retea globala de tineri activi”, membrii JCI isi propun sa transpuna in realitate misiunea JCI „de a oferi oportunitati de dezvoltare prin care tinerii sa dobandeasca puterea de a crea schimbari pozitive”. Printre membrii marcanti ai Junior Chamber International s-au numarat: Kofi ANNAN (Secretar General al ONU), fosti presedinti ai SUA : George BUSH Sr., Bill CLINTON, Gerald FORD, Richard NIXON, presedintele Frantei, Jacques CHIRAC, printul ALBERT de Monaco, fostul Prim-Ministru al Japoniei, Keizo OBUCHI, fostul Prim-Ministru al Poloniei, Jan BIELECKI, si multe alte personalitati, care s-au afirmat ulterior in cele mai diverse domenii.
In Romania, Junior Chamber International s-a infiintat in anul 2002 la Bucuresti, in prezent existand organizatii locale JCI in mai multe orase din tara, dintre care amintim: Brasov, Bucuresti, Buzau, Cluj, Constanta, Craiova, Iasi, Lugoj, Timisoara. Proiectele JCI Romania sunt intreprinse pe una din cele 4 mari arii promovate de JCI la nivel international: afaceri (proiectul Tineri Antreprenori, Business Networking Event, etc.), dezvoltare individuala (JCI Training), relatii internationale (conferinte internationale JCI si programe de twinning) si responsabilitate fata de comunitate (proiecte sociale).

Be Better! Vizitati pagina de internet www.jciconstanta.ro pentru a afla stiri la zi si informatii de ultima ora despre JCI Constanta.

Pentru mai multe informatii legate de Caravana Start Me Up:
Irina Scarlat, Vice-Presedinte Executiv | irina@akcees.com | 0720 034 031

Persoana de contact:
Ramona Leonida
0766/400181